joi, 5 martie 2009

Ora de oral

Moralul de morar şi molarul de morală. Ca să vedeţi că am un dinte în contra lor. A lor, a proştilor. După ce s-au străduit să ne transforme în oameni ai "noii ere", mai permisivi, mai toleranţi, mai democraţi, mai culţi, mai civilizaţi.... şi-au dat seama că au cam dat cu bîta-n fasole şi cu mucii-n baltă. Mă rog, cu oiştea-n gard. (Precizare: chiar dacă-i zice oişte, nu are legătură cu simbolul nostru naţional: Becali!)
Problema nu e că şi-au dat seama că au greşit pentru că tinerii (adevărate rebuturi ale învăţămîntului românesc!) au ieşit strîmbi prin filtrele noii culturi. Pe ei îi doare faptul că foarte mulţi dau semne de oboseală fizică încă din primii ani de la startul în viaţă. Adică, societatea actuală este bolnavă fizic, la propriu. Nu mai are cine să muncească, să plătească impozite, să voteze, să dea şpăgi... Şi cum nu mai sînt doar nişte procente seci pe undeva printr-o statistică, ci chiar un real fenomen, de masă... cam trebuie reacţionat, la nivel instituţional. Guvernamental, dacă se poate.
Şi uite aşa, doamna Andronescu a luat abacul, a socotit ea ce a socotit şi a zis că e musai să se mai scoată din ore, că prea îi ţin pe copii ocupaţi şi pe dascăli la program. Nu-i în regulă. Păi la ce ore să mai renunţăm? La matematică, la română, la istorie, la geografie... Nu, la relgie nu renunţăm, pentru nimica în lume! Că doar la această materie se învaţă numai lucruri bune. Uite, de cînd s-a introdus această materie binefăcătoare, avem o generaţie de vis. Din ce în ce mai mult... vis. Mda, s-a cam atins pragul de prea mult vis, cam prea aproape de coşmar... chestia e că nu mai ştim din ce direcţie... "prea aproape"...
Din punctul meu de vedere, religia ar trebui făcută în clasicele, tradiţionalele şi fireştile "şcoli de duminică" chiar la Biserica de care aparţine copilul-enoriaş. Se rezolvă astfel şi conflictul ateu-creştin-bigot, nu se mai amestecă între ele cultele religioase etc. Ora de sport să rămînă aşa cum e ea, ba chiar mai mult. Şi ar mai fi nevoie şi de ceva profesori cu dăruire, chiar dacă sînt necalificaţi. Că în clica actualilor... cam bîntuie incultura, prostia crasă, lăcomia, imoralitatea. Dar au diplome! Competenţe! Ei sînt cei mai cei! ...scuze, mi-e silă să mai continui pe acest subiect...

666 - cifra fiarei?

...sau cifra fierăriei? Tîmpenii mai mari ca acestea, legate de sfîrşitul lumii în orice an contemporan nouă, precum şi incredibila aiureală, în legătură cu cifra fiarei, celebra 666-cea-dătătoare-de-dureri-de-cap-bigote nu mi-a mai fost dat să aud de multă vreme. Mint! Aud aiureli tot timpul, că de-aia m-am tîmpit şi eu, nu de altceva...
666 şi te trăzneşte! Te curentează imediat ce ai pronunţat sau scris această cifră "malefică"... "magică", periculoasă, dureroasă, plictisitoare, banală. BANALĂ! Da dragii mei, este o simplă cifră care nu are nici un fel de putere, ea în sine. Aaa, că sînt nişte zărghiţi antrenaţi, dresaţi, manipulaţi să reacţioneze la auzul/văzul acestei cifre? Perfect de acord! Aşa poţi să reacţionezi şi la "culoarea diavolului" (roşu-ca-focul? negru-ca-întunericul? mov-ca-movul?...), la numele lui, la forma geometrică, la metalul, ziua, ori cine mai ştie la ce. O aberaţie de la cap la coadă, onorată instanţă! O aiureală!
Cifra şase, mă duce cu gîndul la faptul că matricea fundamentală pe această planetă este hexagonul. Adică toate celulele au o formă hexagonală. De unde vine aceasta? De la apă. Filosofii antici (Tales de exemplu) considerau apa ca elementul primordial. Corectat de ştiinţele actuale. Dar să nu-i negăm genialitatea. Să ţinem cont şi de ceea ce spunea "Murphy" (mă rog unul din seria lui) că o concluzie este locul unde te-ai plictisit să mai gîndeşti. Deci, să revenim la apă. Dacă omul, corpul său fizic, conţine mai multă apă decît orice altceva, la fel ca toate animalele şi plantele care nu pot exista fără apă, nu avem cum să negăm faptul că apa, chiar dacă nu este elementul primordial, este un element esenţial. Şi ce legătură are asta cu faptul că şase este o cifră importantă, la fel cu hexagonul? Păi cum să nu, dacă apa cristalizează hexagonal? Un fulg de nea, o picătură de apă pusă pe mijlocul unui ciob de sticlă, băgat în congelator va lua o formă hexagonală. Şi nu-i normal ca şi celula vie să aibă această formă hexagonală? Eu zic că da.
Şi ce mai zic eu, mă rog? Păi zic că alăturarea mai multor "şase", trei de şase, să zicem... M-ar duce cu gîndul mai degrabă la nişte faguri de albine (nu-i aşa, tot în formă de hexagon... şase?). Şi m-aş gîndi că dacă această cifră are vreun înţeles tainic, îl are mai degrabă pe cel al vieţii. Şi viaţa de unde ne vine mă rog? De la Darwin, de la maimuţe, de la Adam şi Eva, de la batracieni, klingonieni sau pe ce alt drum vreţi să mergeţi... dar tot la Dumnezeu ajungeţi. Mă rog, Doamne-Doamne, Forţa Supremă, Marele Arhitect, Suprema Conştiinţă, Alah, Budha. Definiţi-L dvs. cum doriţi pe Acela! Chiar dacă are conştiinţă sau nu, chiar dacă este un moment dat, un Big-Bang, un quarq, o energie, un neant, un infinit...
Aşa încît, în contra scatofagilor voi fi mîndru să afişez un simbol "magic" dat de trei hexagoane, să locuiesc la nr. 666, să beau cea de-a 666-a sticlă de apă, să fac dragoste a 666-a oară şi să nu mă opresc acolo... să... chestii de-astea care ţin de viaţă şi nu de prostia din capul sec al prea (din ce în ce mai prea) multor zevzeci. Huo cretinilor! Chiar nu vedeţi că unii cîştigă bani şi putere de pe urma prostiei voastre?

duminică, 15 februarie 2009

Medicină la metru (la kil...)

De vreo bucată de mandat de nou-prim-ministru, asistăm la o campanie anti-corupţie şi anti-incompetenţă profesională din medicină. Excelent! Era timpul să se facă ordine şi în această zonă, că prea şi-au luat-o-n cap, (prea mulţi) cîrpacii ăştia din sistemul sanitar. Este bine că cineva a avut curajul să se ia la trîntă cu nişte nemernici cuibăriţi în locuri călduţe, respectate şi foarte bănoase. Indiferent cine ce-mi spune, medicii nu sînt nişte săraci! Eu personal, nu cunosc nici măcar unul să nu fie bine-mersi, cu toţi sacii în căruţă. Desigur, nu mă refer la începători şi rezidenţi sau la studenţii din sistem. Că dacă vorbim de începători, nici poliţiştii, avocaţii sau judecătorii nu sînt mai breji. Nu?
Problema apare în momentul în care această campanie de purificare şi re-cîştigare a demnităţii profesionale este preluată de "grupurile de interese". Adică de cei care au oare-ş-ce cîştig din această acţiune. Ce drak să cîştigi de aici? Chiar m-am tîmpit de tot?
Iezistă o iesplicaţie! ...cum ar zîcie Leana lu' Pîrţag. Cu puţintel înainte ca-campania să pornească la drumul lung şi complicat al mass mediei, au fost lansate uşurel-uşurel nişte ştiricele, cum că prin Anglia se caută cu disperare medici la ambulanţă, plătiţi cu 8000 de lire sterline pe lună. Că Elveţia e în minus cu peste 3-4 mii de medici şi asistente şi că salariile sînt de minim 6000 de euro pe lună... şi tot aşa, şi tot aşa. Vreo 20-30 de medici pe care îi cunosc personal (şi i-am contactat intenţionat pe acest subiect), invariabil au avut ca reacţie un "Uau!...vorbeşti serios?".
Dacă 1+1 fac 2, este posibil să existe şi cîştigul de care ziceam mai sus. Un medic face şcoală MINIM 18 ani, adică învaţă ...o viaţă de om. Apoi, românii au fost intoxicaţi de prin 1989 că este o ruşine să pretindă emigranţilor să-şi plătească datoriile faţă de ţara, care a investit în ei, ca apoi să-şi facă datoria faţă de cetăţenii respectivei ţări. Adică datoria faţă de sponsorii, care le-au finanţat studiile, sănătatea, cultura, dezvoltarea, ...cariera de pînă în momentul emigrării. Şi că e ruşine pentru un popor, care nu respectă dreptul la libertate şi la libera circulaţie a omului. Siiiigur că, trebuie să ne ţinem ţiganii acasă şi infractorii şi inculţii fără calificare şi handicapaţii... Dar medicii? Ce-avem cu ei? De ce nu-i lăsăm să-şi vadă de viaţa lor liberă?
Şi uite cum, o campanie pe faţă, una pe dos ne lasă în curul gol în faţa viforului care vine şi tot vine... Vifor? Vifor şi mai cum? Şi la ce colegiu candidează?

Relativitatea timpului

De o bucată de vreme, se tot vehiculează aiureli despre "sfîrşitul lumii", plasat fix în anul 2012, luna decembrie, ziua 21. Ora nu o ştim încă, pentru că nu ştim după ce fus orar s-a stabilit acest important moment. Nu ştim nici dacă îl vom sărbători cu artificii, lumînări, şampanie sau prin beciuri şi adăposturi anti-aeriene sau anti-atomice...
Ca "argument suprem" se invocă "scurtarea timpului". Cu o pseudo-explicație... pseudo-ştiinţifică. Cică frecvenţele atomilor s-au accelerat, timpul fizic s-a diminuat, rotaţiile pamîntului au prins viteză, ziua s-a scurtat de la 24 de ore la 16 şi alte asemenea aiureli. Idioţii preiau şi răspîndesc cu disperare şi mîndrie masochistică aceste argumente, bucuroşi că au ocazia să fie în centrul atenţiei, măcar pentru următorii 4 - 3 ani...
Sigur, speculaţia se bazează pe o realitate ...subiectivă! Cu toţii simţim, din ce în ce mai acut această "scurtare a timpului". Vi se pare că mă contrazic? Mda, posibil. Dar vreau să-mi continui argumentaţia. Speculaţia, dacă vreţi. Că doar nu sînt singurul care speculează pe planeta asta. Dar cu certitudine sînt cel mai prostu' satului!
Aşadar, împuţinarea timpului nu este reală. Timpul de fapt, nici măcar nu există în plan fizic. Este o convenţie a filosofilor şi a oamenilor de ştiinţă. Un reper, un mod de a ordona şi ierarhiza toate cele omeneşti. Natura, viaţa, cosmosul... îşi urmează cursul fără să ţină seama de timp. Aşadar, timpul acesta este important numai pentru o anumită parte a omenirii.
Şi de unde vine "scurtarea", (totuşi) observabilă în ultimul... timp? Este vorba de percepţia psihologică. Omul este asaltat de tot felul de stimuli, care îi pun la grea încercare capacitatea de procesare a informaţiilor multi... multiple, într-o societate tot mai urbanizată, tehnologizată... alienată. Puneţi pe un amărît de calculator 484, pentium 1 etc., un joc de ultimă generaţie. Va claca, se va bloca sau cel puţin îşi va încetini, cumplit de mult, funcţiile. Aşa şi omul. La un moment dat, tot bombardamentul informaţional extern (televiziune, în general mass media tot mai agresivă, computere, serviciul tot mai complex, ritmul de viaţă tot mai trepidant) duce la ocuparea, fără drept de apel, a întregului timp, pe care omul de acum nici măcar 100 de ani, îl mai putea folosi pentru sedimentare, clarificare, limpezirea creierului. Să nu uităm de bombardamentul informaţional intern! Alimentaţia artificială şi tot mai procesată, invazia chimiei în tot ce bagă omul pe gură (solide, lichide, gazoase) nu face decît să supra-solicite bietul "procesor uman", oricît ar fi el de evoluat faţă de al celorlalte specii vii de pe Terra.
Şi-atunci, cum să nu percem timpul ca insuficient? Cum să nu-i credem pe apostolii apocalipsei, cînd ne vin cu minciunile lor îmbrăcate în "ambalaj ştiinţificos"? Îi credem, pentru că nu sînt altceva decît un nou stres-şoc, venit în mod organizat, pe mai multe canale, inclusiv oficiale. Dar nu vă temeţi! "Sfîrşitul lumii" tot vine... ba în 1999, ba în 2000... ba nu în 2001, ba stai că Nostradamus a zis în 2003 sau mai sigur în 2012 că a zis şi Nostradamus şi Rasputin. Şi o mai zice şi Mama Omida. Şi dacă şi savanţii ăia culţi şi deştepţi o spun, aşa la marele fix, cu dată, oră... nu avem încotro decît să ne conformăm.
I wish you a happy new appocalipsaahahaa!

marți, 13 ianuarie 2009

Mămica cea lacomă

De cîţiva ani, ciclic, se tot schimbă sistemul de acordare a tot felul de sporuri pentru mamele tocmai definite ca atare. Se dau ba alocaţii mai mari, ba indemnizaţii ...se modifică, se dau pe un timp mai mare, ba nu, o sumă mai mare, ba nu, o sumă mai mică... şi tot aşa etc., etc.
După umila mea părere, cred că aceasta este zona din legislație "cu tentă", cu adresă şi pe interese. Mari! Nu le vedeți? Să vă fac un desen? Dar să nu mă înjurați, că eu nu am avut nici o contribuție la aceste legi. Sînt doar un prostănac, care vede şi întreabă. Sau speculează, că doar toată lumea, așa face...
Întrebarea numărul unu: cine mai face dom'le copii în ziua de azi? Şi de ce? ...cu cine ?...de ce nu cu mine...??? Dacă citim statisticile, dacă mergem prin spitale, pe la primării, acolo unde se eliberează certificatele de naștere ş.a.m.d. observăm că predomină o "anumită parte a populației". O anumită etnie, care face alergie la propriul ei nume. Nu a reuşit să impună schimbarea adjectivului etnic (considerat peiorativ, vezi Doamne!) decît aici, în România. De ce? Pentru că noul lor nume este incredibil de asemănător cu numele ţării! RRom, rromanes... (nici măcar în "limba" lor, nu înseamnă nimic! Cică ar însemna "bărbat"...) Ştiaţi că etnicii romanes din Bulgaria şi fosta Iugoslavie s-au declarat la ultimele recensăminte "români"?!?!?!, aşa-i că nu ştiaţi? Nu-i aşa că nu ştiaţi că pe actele noastre se foloseşte prescurtarea ROM, iar moneda naţională nu mai este leul ci RON-ul? Sau ştiaţi? Aşa-i că nu ştiaţi că "o anumită parte" a celor, ce au puterea în această lume, au hotărît că este cazul ca să existe şi o ţară, pentru această pacoste socială, care nu poate fi nici exterminată, nici absorbită, nici educată, nici tolerată etc.? Scuze pentru tăria cuvintelor, dar nu-mi aparţin! Nu sînt de acord cu ele; doar preiau şi mă întreb. Singurul popor, cel românesc, obişnuit să rabde şi să tolereze, să fie ospitalier, blînd etc., a fost şi cel, care i-a salvat de foarte multe ori de urgiile abătute asupra lor de diferiți dictatori, extremişti, fascişti. În loc de mulţumiri şi recunoştinţă, primim o şa nou-nouţă, cu care să ne încalece.
Doar afirmaţii! Hai să şi argumentăm. Pînă la "Revoluţie" nu prea mişcau în front. Trebuiau să muncească, să facă şcoală, să se integreze, fie chiar şi via puşcărie. Sau să stea ascunşi! O dată cu "marea eliberare din decembrie '89" au ieşit la lumină. Au pus mîna pe marea majoritate a mass media, o sumedenie de locuri în Parlament, Guvern, instituţii publice, firme de stat, bănci, rezerve financiare şi valutare, locuri cheie prin serviciile secrete, poliţie etc., etc. În Timişoara, de exemplu, existau 200 de întreprinderi socialiste. În acest moment, cele care nu au dat faliment, sînt TOATE în proprietatea sau sub controlul mafiei ţigăneşti. Scuze din nou pentru denumirea atît de exact-adresată, dar nu eu am denumit-o aşa... şi nu sînt vinovat de acţiunile clanurilor mafiote ale etniei! Să nu mai vorbim de mari afaceri imobiliare; cartiere întregi sau zone centrale ale oraşelor aparţin deja acestor grupuri.
Şi ce mama naibii de legătură are spanacul ăsta cu mămicile care stau doi-trei ani pe nişte "bani de mizerie"? Păi nu sînt de loc bani de mizerie, pentru că de la 800 la 4000 de lei sînt bani foarte buni, în condiţiile în care stai frumuşel acasă. Mulţi bărbaţi în putere, inteligenţi, cu şcoli, nu iau la maturitate, mai mult de 800-1000 de lei, muncind zi-de-zi! Şi-apoi ce salariu ar trebui să aibă o femeie de nu-i ajung 4000 de lei pe lună? Copiii se fac in general între 18-35 de ani, conform statisticilor. O femeie medie social şi din orice domeniu ar fi ea, nu are cum să cîştige mai mult de 3000 de lei. Repet, în medie. Poate numai cu nişte "manevre".
Cam ce fel de manevre ar putea fi? Păi să zicem, figurează angajată cu 12 luni înainte de a începe "producţia", undeva, indiferent unde, cu un salariu imens. Ok, bravo ei, s-a descurcat! Dar problema apare acolo cînd, la sfîrşitul celor doi ani, mai face un copil, că are dreptul. După care, mai face unul, tot cam după doi ani, că... De pe la al treilea-al patrulea copil, devine mamă eroină, primeşte nişte sporuri, alocaţii mărite... mai face o pauză de un an, timp în care mai figurează cu un salariu enorm şi iar începe ciclul... După vreo 20-30 de ani, poate să iasă la pensie, cu un "portofoliu" de 10-12 copii (cel puţin!) "cumpăraţi" de Statul Român, pe banii poporului muncitor român. Şi apoi, întreţinerea puradeilor şi pensia "binemeritată", tot poporul român o va plăti. În timp ce copiii cresc, drăguţa de chivuţă merge pînă în Italia să mai consolideze imaginea românilor, mai face o cerşeală (că doar are deja cu ce, tocmai născutul...), mai o şparleală, mai o vrăjeală-abureală cu ghiocul, cu mînuţele ei amîndouă...
Ce credeaţi că acea lege a fost dată de români? Nu dragii mei. Uitaţi-vă prin colecţiile de ziare, că în perioada guvernării prea-gitanului Adi Năstase, preluată de la ante-gipsanul Radu Vasile, preluată de la ultra-violetul Ion Iliescu&Pedro Roman, întărită de diferite persoane, personalităţi etc.
Şi să nu uităm de mass media. Ştiaţi că aproape toate ziarele, televiziunile importante au control gitănesc? Uitaţi-vă numai la revelioane. De cîţiva ani abundă de "cultura" eclatantă a pre-iubitei etnii! Talk show-uri, divertisment, regine şi telenovele, clubul vrăjitoarelor, senzaţionalisme din zona acelor iluştrii viitori proprietari de ţară! Viitori? Pe draku! Deja de vreo... mmhm.. cîţi ani s-au scurs de la victoria poporului împotriva odiosului şi a sinistrei sale soţii? Ei, cam de atunci...

joi, 27 noiembrie 2008

Răpirea fecioarelor

În acest moment, în România este un scandal (nu ştiu dacă artificial sau real), legat de vaccinarea TUTUROR fetiţelor încă fecioare, împotriva cancerului uterin. Se presupune că vîrsta optimă este de circa 9-12 ani. Că după aceea... În fine, ei cu statisticile, noi cu speculaţiile. Sigur că presa a simţit că ceva nu e în regulă şi a băgat iute mingea în joc. A luat mame circumspecte, ziarişti adepţi ai "teoriei conspiraţiei", politicieni în campanie, obligaţi de context să-şi dea cu presupusul, medici, doctori, vraci etc.
Nu pot să nu remarc faptul că este cel puţin suspectă graba de a închide gura şi a "stinge" neliniştile părinţilor cu tot felul de argumente docte şi savante spuse pe un ton grav şi liniştitor. Apropo de "marca" Maria Vlas, cînd ne trimitea la culcare, că FNI-ul ei era taare şi puteeerniiic... Cu cît ies în scenă mai mulţi specialişti, cu argumente de genul "vă spun io că-s doctor"... cu atît mă ia groaza mai tare.
De ce am simţit nevoia să pun o postare în acest moment şi în această cauză? Să trag şi eu un semnal de Vasile Roaită. Mai ştiţi cînd ne spuneau că în cîţiva ani vom mai fi doar 15 milioane de români? Pe ce draku se bazau cînd spuneau chestia asta? Pe sporul natural, pe cifrele date de emigrări, pe procentele de străini (arabi, chinezi, indieni, pachistanezi etc.) care vin şi tot vin de ne vor îngropa cu numărul şi (slaba) caliltate umană? Cu explozia natală a etniei ţigăneşti? Sau cumva - Doamne fereşte! - pe o campanie dirijată conştient, de undeva, de cineva... pentru a ne reduce drastic naţia?
Observ cu mare îngrijorare că sîntem măcinaţi (cu disperare, parcă!) de tot felul de chestii: ni se iau pămînturile şi ni se interzice agricultura tradiţională, sănătoasă; ni se bagă pe gît tot felul de alimente chimizate, aromate, colorate şi conservate artificial; carnea provine de la animale crescute forţat cu tot felul de hormoni şi alimente sintetice; legumele şi fructele care ni se oferă sînt pline de pesticide, îngrăşăminte chimice şi tot felul de mizerii, gazate, radiate etc.; după ce ni s-au luat/închis fabricile de medicamente, ni se bagă pe gît medicamente nocive, toxice şi periculoase. Învăţămîntul (inclusiv cel medical) a fost diluat pînă la ridicol, încît nici măcar nu mai are cine să ne spună că greşim sau că sîntem prostiţi pe faţă. Vaccinurile nu sînt numai experimentale, dar mai sînt şi cu efecte (ştiute dinnainte!... zic eu) din cele mai diferite, dar în nici un caz bune pentru noi. Am ajuns cumva la capitolul vaccinuri? Vă mai aduceţi aminte de valul de HIV/SIDA care a explodat după 1990? Şi credeţi că "ajutoarele" venite din străinătate nu conţineau chiar nimic-nimic periculos? Cum vă explicaţi că generaţia SIDA este preponderent cea în care infectările masive au avut loc în 1989-1990? Şi mai îmi spuneţi mie că raţa împunge şi vaca măcăne...
Dacă statisticile româneşti vorbesc despre 3000 de femei care mor anual, din cauza cancerului de col uterin; dacă statisticile autorităţilor care au pus vaccinul în circulaţie spun de circa 5-10% cazuri de efecte negative, sterilitate sau chiar deces... Atunci noi de ce mama drakului nu facem un calcul simplu? Nu cumva miile de fete-femei afectate de vaccin vor fi mai multe şi mai grav decît cele 3000 de bolnave? Întreb şi eu... că nu mă prea duce mintea... Şi nu cumva, această nouă generaţie de fete, viitoare femei sterile, vor fi cele care vor justifica previziunile că România va avea doar 15 milioane de români? Nu cumva orientalii asiatici construiesc capete de pod în Europa şi au nevoie de "spaţiu vital"? Sau poate ţiganii ar vrea să-şi facă aici o ţară, după modelul Israel-Palestina? Şi tot lansează vorba aia cu "frumoasă ţară, păcat că e locuită"...?
Ia ziceţi "fraţi" români! Cum e cu ţara, naţia, patriotismul, ...cu lupta cea mare... cu capul în nisip... cu "omul cel mai de preţ capital"... cu...

luni, 3 noiembrie 2008

Motivul Obama

Mai este foarte puţin timp pînă la alegerile americanilor. Trebuia să spun "aşa zisele alegeri" sau "alegerile aşa zişilor americani". Deşi pare foarte democratic, totul este sub un control ocult, incredibil de strict. Nu insist. Sînt mii de publicaţii, cărţi, filme, saituri pe internet care dovedesc şi explică acest fenomen. Aparenţa de democraţie din SUA este atît de puternică, însă, că reuşeşte să adoarmă spiritele critice.
Hai să speculez: de ce am spus în titlu că Obama ar fi un motiv? Pentru că este în acest moment foarte credibil. Pentru că este ceva inedit, pentru că este o speranţă. Şi ar mai fi încă multe altele. Este cartea ideală pe care o pot scoate din mînecă marii oculţi. Dar de ce este, totuşi doar un motiv şi nu un personaj, o persoană, un simbol, un punct de reper, un moment de cotitură etc., etc.? Nu aş fi prostu' satului dacă nu aş pune întrebarea asta...
Obama va cîştiga, cu siguranţă! Dacă nu, se confirmă faptul că sînt şi un mare tîmpit, nu doar un prost. Dar dacă va cîştiga, totuşi? Atunci sînt doar un prostuţ, pentru că este destul de evident că este viitorul preşedinte SUA, pentru următoarele cîteva luni de zile. Cum adică, nu pentru următorii patru ani? Păi, nu prea! Dacă tot e cartea perfectă, de ce să nu fie jucată? Nu?!
Ca să fie "jucată" cartea Obama, acesta va trebui să fie omul care va provoca o mare cotitură în SUA. O revoluţie, o schimbare a constituţiei lor, va reuşi cumva să găsească o modalitate miraculoasă de a ieşi din criză, va aduce mult mai multă forţă şi putere Statelor, va... Dar toate acestea sînt imposibile pentru un singur om, fie chiar şi preşedintele SUA! Pentru persoana Obama, ar mai fi o şansă. Aceea de a provoca un război. Dar aşa, fără nici un motiv?
Şi... parcă spuneam că e o carte, nu un jucător. Deci nu va avea acces la Marele Joc. Probabil că, el va fi "jucat". Nimic nou, mai ales dupa sinistrele evoluţii ale lui Bush, Clinton, Big Bush etc. Şi pentru că întotdeauna preşedinţii "altfel" au fost împuşcaţi, probabil că paparazzi ar trebui să nu-l scape din ochi nici măcar o secundă, pentru că filmuleţele din "tragicul moment" vor valora averi, la fel ca în cazul filmuleţelor din ultimele clipe ale lui JFK, de exemplu. Dar de ce să-l împuşte?
Păi, dragii mei, ştiţi voi vreo metodă mai rapidă de a pune pe jar o mare ţară şi de a o determina să-şi trimită fii la moarte, în vreun război, altfel decît punînd în scenă un show de genul Pearl Harbour, 9/11 etc.? Oculta, care controlează America, are disperată nevoie de un motiv ca să orbească brusc şi rapid, opinia publică mondială. Şi atunci, va urma un "război convenabil", cu care se vor reuşi: ştergerea datoriilor istorice; se va putea face o ieşire din criză, intrînd mai adînc în ea; se va reuşi o înrobire definitivă (daca mai era cazul...) a poporului naiv-american (da, am spus bine, n-a-i-v!). Lista cu cîştiguri ar putea continua cam pe vreun km de hîrtie, scris mărunt!
Venezuela, ţară petrolieră, are deja pregătit un preşedinte aparent anti-american. De fapt este fabricat în laboratoarele secrete, ca să fie şi el, un motiv pentru un atac. Odiosul Hugo Chavez, va fi vînat ca şi Manuel Noriega, Saddam Hussein, Ceauşescu şi alţi preşedinţi. La un moment dat jucători pe mîna americană, deveniţi apoi (aparent sau de fapt) duşmani-odioşi-siniştrii etc. Ar mai fi Iranul, Coreea, China, Rusia etc. Eu zic Cuba (că-Castro tot e pe finiş) sau Venezuela, că-i mai aproape. Dar astea nu prea sînt de anvergură şi nu pot implica Europa, NATO etc.
Aşa că hai să ne mai uităm pe hartă şi să vedem ce ziceam despre Iran? Sau tot pe acolo, pe unde se mai găsesc nişte incomozi de-ai Arabiei Saudite... Na, că mi-a scăpat! Şi ziceau de Obama că e mulatru sau că are ascendenţă arabă? Că la ten şi la conformaţia fizică nu aş avea curajul să bag mîna în foc... na, că şi asta mi-a scăpat! Şi, în mod evident, nu este aşa! E altfel, dar cum?
Mă depăşeşte... Hai să-i lăsăm pe ai lor şi să-i votăm pe ai noştrii şi să credem că-s de-ai noştrii! Cine ne poate răpi visele şi speranţele? Că ţară nu mai avem!

miercuri, 29 octombrie 2008

Anihilarea creierului

Există mai multe feluri de a vîna. De a lupta contra unui inamic. De a pune mîna pe o avere, pe un obiect sau pe ceva rîvnit, aflat în proprietatea "inamicului". O ţară întreagă, România de exemplu, poate fi (este!) o ţintă rîvnită de foarte multă lume. De ungurii din Har-Cov, de arabi, de indieni, de pakistanezi, de chinezi, de turci, de tătari, de ruşi, de mafioţi, de traficanţii de organe, de traficanţii de artefacte, de ţigani, de evrei, de masoni, poate chiar şi de bulgari. Să nu uităm de moldovenii de la Chişinău. Sau de ucrainieni. Sau chiar de PSD-işti, de PNŢCD-işti, de candidaţii independenţi, de familia regală, de exilaţii din diasporă. Poate chiar şi de extratereştrii...
Şi-atunci, toţi ăştia, încearcă tot felul de stratageme de cucerire, de obţinere a obiectului rîvnit. De la trimiterea de trupe, lupte, capturi de război etc., pînă la manevre oculte, sabotaje, excrocherii incredibile... Sun Tzu, Machiavelli, Şcolile superioare ale KGB, Mossad, CIA etc. sînt capabile de tot felul de strategii, prin care să fure ouăle de sub cloşcă, osul din gura cîinelui şi vorba din gura mutului...
Printre cele mai umilitoare pagube, pentru victimă, sînt cele produse cu propria mînă, din voinţă proprie. Se mai spune că "dacă zeii vor să te piardă, mai întîi îţi iau minţile"... Ce poate fi mai naşpa, mai nasol, mai cîh pentru noi, decît să fim trădaţi "pe mîna creierelor noastre". Cînd spun "creier" mă refer la intelectuali. Iar profesorii noştrii sînt principalii reprezentanţi ai intelectualităţii noastre, chiar esenţa acesteia. Ce poate "prosti" în aşa hal o întreagă clasă de "creiere" ale unei întrregi naţiuni? Lăcomia!
Spunea Antoine de Saint Exupery în "Citadela", că dacă dai poporului bani, îl vei dezbina. Dă-le profesorilor 50% la salariu şi le vei anihila simţul răspunderii. Vor uita şi de morală şi de patriotism şi de bun-simţ. Nimic pe lumea asta nu va mai conta. Chiar dacă în acest moment au un statut onorabil şi - faţă de alţii - primesc cît de cît un salariu, brusc nu le mai ajunge şi VOR TOT! Alţi intelectuali (medici, funcţionari cu studii superioare etc.) se ridică şi ei. Luminaţi de sclipirile lor de inteligenţă şi cultură şi gîndire şi analiză... Dacă în actualul context mondial de criză ne luptăm pentru fleacuri, în loc să ne unim ca să "trecem puntea", sîntem descalificaţi de la orice atribut uman, intelectual, moral, naţional. De toată jalea!
Cine-mi spune mie că nemernicii de ne conduc sînt români şi apără interesul naţional, este un mare mincinos. Sau un mare prost! Au trecut aproape 20 de ani de cînd nu mai este Ceauşescu şi ei ni-l tot flutură prin faţa ochilor. Dar pentru Dumnezeu! Nenorocitul ăla nu a fost preşedintele ţării decît 20 de ani! (din 1972 pînă în 1989, mai exact 17 ani!). Şi chiar dacă a mai fost şeful nostru încă nişte ani, înainte de '72, nu a avut puterea deplină. De ce draku îi mai punem în cîrcă toate prostiile noastre? Pentru că sîntem nişte laşi, nişte rîme! Şi nu avem minte nici cît un dovleac. Intelectualitatea naţională românească este de toată jena. Şi ce dacă filfizonii ăştia, de-şi zic cu accent nazal intelectuali, ştiu (DACĂ ştiu!) să recite pe de rost tot felul de chestii la modă, dacă nu ...gîndesc? Şi ce dacă au diplome dacă în scăfîrliile lor sună ecoul juma' de lună?
E o vorbă printre şoferi atunci cînd un începător nu se descurcă în trafic, nu reuşeşte să pornească motorul etc. : "arată-i maşinii carnetul şi să vezi că porneşte singură"! Credeţi că dacă ne vor arăta la televizor diplomele de licenţă, de masterat şi de doctorat se vor rezolva toate problemele ţării? Să ne mai ...gîndim niţel...

joi, 9 octombrie 2008

Marea criză mondială din 2008 toamnă

Şi se iscă măi frate o isterie şi o panică mondială, de nu se mai vedea om cu om şi persoană cu persoană... Şi totul porni de la o bancă americană. Sau două sau trei. Sau nu!
Pentru că sînt adept (parţial) al lui "şi dăi şi luptă nenicule", ofer o "analiză" nonconformistă a momentului. "Totul" nu a pornit de la o bancă americană şi de la bursă şi de la bau-bau-urile, care ni se flutură prin faţă în acest moment. Sigur că teoria conspiraţiei ne va conduce tot la o bancă, la bani, la tot felul de sfori. Daar, problema este nitelus mai puţin complicată decît pare. Da' nu-i simplă deloc! În fine, după cuvenitele calambururi, să trec la subiect. Pentru a simplifica, decupez esenţialul:
1. momentul minus zero - şirul de revoluţii 89-şciste;
2. momenul x la puterea n - americanii se hotărăsc să testeze "starea de spirit" ...şi de fapt, a ruşilor. Cum altfel decît verificîndu-le reflexele? Pompează cu bani, arme, lozinci şi celelalte în Georgia, Gruzia, Abhazia, Osetia, Cosovo, Ucraina, Moldova, Transnistria şi multe, multe, prea multe altele. Cînd se coace momentul, start test! Georgienii se apucă să-şi facă ordine prin ogradă cu tancurile din dotare. Variante: dacă ruşii sînt "moi" vor protesta, ONU, gargară, mass media, diplomaţie etc. În cazul ăsta, scutul antirachetă şi acceptarea Ucrainei în NATO sînt certe şi fără nici un risc. Dacă ruşii intră - aşa cum de altfel au intrat - în problemă cu tancurile lor, "nu va fi momentul" pentru intrarea Ucrainei etc. Sigur, vor protesta americanii, ONU, gargară etc.
3. Momentul zero plus n: că n-or fi ruşii nişte copii de grădiniţă să nu ştie ce macină unchiu' Sam la moara lui... Orice plată are şi o răsplată. Aşadar, şut şi goool, fix acolo unde-i doare pe americani mai tare, în afară de petrol. Banii! Tavarişci panimaieş nu doarme, însă! Aşa că băieţii cu origini ruseşti, aclimatizaţi prin State, şi-au suflecat mînecile şi... uite criza mondială. A fost suficient să-şi scoată toţi banii de prin bănci şi să lanseze nişte zvonuri specialitatea KGB/FSB ca să-i pună pe butuci pe prea-aroganţii de americani.
4. Momentul zero plus n1: americanii prinşi cu pantalonii pe vine, au încercat să-şi arunce din desagi în cîrca oricui, din jur. Uniunea Europeană (veşnicul catîr care duce şi trage ponoasele gafelor americanilor, de vreo sută două de ani), Japonia etc. Dar în primul rînd, poporul american. Victime sigure şi veşnice ale intereselor oculte, de fapt, anti-americane.
5+. De aici încolo, ca să-şi "clătească" orgoliile, americanii vor trînti cu propaganda în popor. Poporul va comenta, se va răzbuna pe clasa politică, vor începe acţiunile sociale, mişcări, rebeliuni, critici, revendicări etc. Vor face recurs la argumentele capitaliste şi se vor referi la democraţie. Prinşi în cleşte, oligarhii oculţi americani vor recurge la vechiul scenariu cu "siguranţa statului", terorism, bombele nucleare ale lui Saddam, Iranul, Coreea, vreo ţară din Africa, Serbia nu-i mai dă pace bietului Cosovo, Hugo Chavez îl toacă din Venezuela lui, Cuba în sfîrşit poate fi atacată pentru că Fidel Castro e gata... Şi ca să fie siguri pe toată linia, nu numai că vor abate atenţia opiniei publice, dar o vor subţia bine de tot, luînd oamenii tineri şi trimiţîndu-i la moarte şi la alienare psihică pe fronturi de luptă. Din nenorocire, de cele mai multe ori, pe ambele părţi ale multor fronturi de luptă, se trag sforile din acelaşi "loc". Doi iepuri dintr-o lovitură. Sau toată turma... Un război cu miză directă, financiară, teritorială, pe resurse naturale etc.; o mare parte a propriei populaţii, care este "contra", vînturată şi risipită sub ordine şi disciplină militară (unde nu mai încape nici un fel de democraţie!); proprii cetăţeni puşi să plîngă la mormînt străin; restul lumii "băgată în ceaţă", nimeni nemai-înţelegînd nimic din talmeş-balmeşul mondial, care a debutat aparent cu o criză bancară, banală...
Ce e culmea? Faptul că toţi "duşmanii" americanilor sînt crescuţi, de fapt, în propriile pepiniere. Şi Slobodan Miloşevici, Manuel Noriega şi Saddam Hussein şi Ossama Bin Laden, se pare că şi Hugo Chavez sînt, de fapt, oamenii americanilor, care au nevoie la un moment dat de duşmani credibili care le deschid drumul spre teritorii/momente istorice/situaţii, bine ticluite cu mult înainte de a fi fructificate.
Somn uşor, oameni buni! Noapte bună! Dormiţi în pace! "Americanii" veghează...

marți, 26 august 2008

Olimpiada chinezească

S-a terminat şi această Olimpiadă. Spectaculoasă, interesantă, memorabilă. Am avut şi noi participanţi. Indivizi, echipe şi o întreagă suită de tehnicieni, specialişti în toate cele.
Din păcate, am fost la margine, aproape în toate probele. Cei mai buni, cei mai siguri pe ei au ratat, inexplicabil. Şi ca un făcut, cei care au luat medaliile au plecat ca out-sideri. Hmm! Da, da, da... interesannnnt!
Şi ziceţi că nu vă pică fisa de la ce ar putea fi? Nu aveţi nici o explicaţie, nici o ipoteză, nimic? Că stresul, că miza prea mare, că eforturile... S-a pomenit de metode moderne şi subtile, nedetectabile de dopaj. Antrenamente asistate de calculator pentru a forţa limitele umane ale sportivilor. Pînă la limita de rupere a oaselor şi muşchilor, pînă în pragul infarctului sau a nebuniei. S-au presupus şi pe alocuri s-au pomenit costumele ultra-tehnologice; unii au presupus şi ceva legat de comunicări hi-tech între echipă şi sportiv, chiar dacă acesta din urmă era în apă sau sub o ploaie de pumni.
Amatorii de fineţuri au inclus şi bioritmul, selecţia genetică a talentelor rarissime. Vechimea în sportul respectiv şi vîrsta de debut, istoricul bio-anatomo-medical, părinţii şi ascendenţii, caracteristicile rasiale, sexuale, hormonale etc.
Cîrcotaş cum sînt, mă gîndesc să vă contrazic. Nu de tot, dar mă gîndesc să nuanţez. Sigur că e vorba de toate acestea. Mai întîi şi mai întîi, însă, vă rog să priviţi şi prin prisma politicului. Ce-are sula cu prefectura? Păi are. Uitaţi-vă la marile concursuri internaţionale gen Olimpiade (sportive, şcolare etc.), Campionatele Mondiale de orice, Eurovizion... Se investesc sume imense; oameni implicaţi, puzderie; imagine, bani, recompense pentru pionii scoşi în faţă, numiţi "reprezentanţii de seamă"...
Dar la sabotaje v-aţi gîndit? La replici de genul: "Dragă, ai schimbat cafeaua?" Şi nu în ultimul rînd (ba, dimpotrivă!) aţi putea lua în calcul posibilitatea unor lovituri paranormale? Nu lasă urme, nu au miros, sînt subtile... Şi marile ţări (China, Rusia, SUA) au mari, foarte mari reuşite în cercetarea şi aplicarea în practică a "subtilităţilor"... Cum să pierdem frate, la gimnastică, vîsle, înot, box dar să cîştigăm la judo şi la maraton? Pentru că şi sabotajele astea se fac la ţintă? Ahaa, nu se trage cu tunul?! Şi atunci, mai scapă cîte unul din cei consideraţi autsaideri... Poate dacă devenim cu toţii (deja sintem!) autsaideri, mai avem o şansă de scăpare?