Criza bate priza

Cînd a venit Băsescu la putere, eram pe marginea prăpastiei. Acum, am făcut un mare pas înainte. Cam asta ar fi, în esenţă, părerea poporului român, despre situaţia actuală. Pentru că am avantajul de a nu fi în barca lor dar nici în cea "din contra", mă pot da cu surf-părerea. Eqi-ce-vreţi.
Primo: Băsescu nu are ce pierde. E la al doilea mandat şi Constituţia nu-l mai lasă. A spus-o de mai multe ori că se va retrage din politică: "ce mai poate fi un politician după ce a ajuns preşedintele unei ţări? Îşi poate dori ceva mai mult de atît?" Orgoliul colos-băsescian îl împinge însă, direct în cartea de istorie. Un preşedinte banal, cu nişte scandaluri mărunte nu are şanse. Dar unul care a "redresat ţara din prăpastie", poate intră. Mda, intră el şi unde-l trimitem noi, dar şi în Carte.
Adevărat, ţara este în budă, plină de mafioţi, grupuri de interese, politicieni rău-voitori, cosmopoliţi, ba chiar trădători de ţară. Şi de aici "în jos" nu ne mai putem opri în nici un loc unde să găsim acel "leac de cancer". Nu vom găsi nici măcar o clasă socială imaculată. Nici o zonă geografică (pînă la nivel de sat sau cătun) şi nici o ocupaţie umană a societăţii noastre nu a scăpat de balele de limax ale corupţiei, imoralităţii, "păcatului"... Ca să ieşim din această budă, nu putem nici cu rugăciuni, nici cu ceai de muşeţel. Trebuie măsuri eficiente. Mi-e teamă că fără un ajutor european concret şi masiv, nu vom putea face nimic. Tăierea pensiilor şi salariilor este una dintre măsuri. Dacă nu sînt urmate de alte măsuri complexe şi ferme, nu se va putea face nimic. Teama din fraza anterioară se transformă în blazare: încă o furtună în lighean. Da, poate fi speculată de oculţi şi trădători, de cei din grupurile străine de interese şi poate fi generalizată, amplificată, parfumată şi livrată poporului cel ultra-naiv, ca orice. Marii specialişti asta şi fac. Livrează orice, oricum, oricui... cu profit.
Care ar fi instrumentele Statului? Tocmai instituţiile bolnave de cancer, care ar trebui "tratate". Uneori, caii trăgători la căruţă pot fi biciuiţi. Pentru a o scoate dintr-o vale, într-un moment de criză. Dacă nu îi hrăneşti, însă, vor claca. Şi nu numai că te vor lăsa în drum dar s-ar putea să ai surpriza să te ducă direct în gura lupului. Aşa cum au făcut - de exemplu - "caii" lui Ceauşescu în '89. Aparatul mafiot al contra-intereselor româneşti este prea puternic. Nu se poate face nimic cu astfel de metode. Să dea Domnu' să-i iasă şi să reuşească să ne scoată cu corabia din furtună. Părerea mea e că - aşa cum nu ar trebui - vom schimba căpitanul tocmai cînd e mai rău. Cel nou, va fi probabil un cofetar sau zugrav, nu va avea hartă, busolă şi nici nu va şti limba canibalilor de pe insula pe care va eşua. Cel puţin asta este imaginea pe care o am, văzînd isteria anti-băsesciană amplificată şi rezonată pînă la absurd. Băi frate, dar nu se vede că lumea e în criză? Nu vrem să facem nici un efort să ieşim de acolo? NU, evident. Noi vrem să ronţăim covrigi acum. Nu dăm nici un colţişor, nimănui. Nu auzim, nu gîndim, nu vedem, nu pricepem. Aşa a fost şi în anul 1989. Nimeni nu l-a crezut pe Ăla. Nici măcar acum nu vrem să vedem că am dat bogăţia, liniştea şi puterea pe "rahatul pe băţ" pe care îl roadem acuma.
Chiar ne trebuie pe cineva să ne traducă tot timpul ce vedem? Nu putem să vedem nimic cu ochii noştri? Şi un copil, dacă se arde cu focul, nu mai pune mîna acolo. Este incredibilă naivitatea noastră. O adevărată mină de aur pentru şmecheri. O mină de fraieri...

Strategii jenante

Cum poţi prosti poporul în mai multe variante? Complicat. Trebuie să inventezi tot felul de strategii, să-l forţezi să ceară el, bietul popor, ceea ce de fapt vrei tu să obţii. Evident, dacă ai cere din prima, te-ar trimite la naiba şi încă urgent de tot.
Să zicem că vrei să dai cu banii pe fereastră. Să faci un "gheşeft" cu drumuri, autostrăzi, borduri, asfalt, ciment, beton, camioane, piatră, nisip şi multe altele din domeniu. Să iei comisioane cît mai grase. Să fii felicitat de barosanii din străinătate, bătut pe umăr şi invitat să stai la masa lor (bun, cu evidenta condiţie să o plăteşti tu, să nu-ţi miroasă ciorapii, să-ţi ții gura închisă chiar şi cînd duci lingura acolo, să nu te mişti...) Bun, care-i schema? Faci un contract beeton cu o firmă foarte mare, cvasi-recunoscută ca specializată în ţepe naţionale (dă ţepe la nivel de continente şi ţări întregi, nu se încurcă cu nişte oraşe, judeţe acolo...). Speri să te poţi lipi şi tu la o şpagă, să fii acceptat ca furnizor colateral, cu condiţia să nu comentezi creşterile de preţ, lăbărţarea termenelor etc. Publicitatea aferentă, ştiri, televiziuni, bla-bla. Şi poporul? El trebuie să înţeleagă necesitatea lucrării, să pricepă că trebuie. Că TREBUIE măi, nu înţelegeţi? Că altfel, comentează că banii de la sănătate şi învăţămînt se duc spre asfalt (dar de ce dom'le, că io nu-s de-acord! ar zice vreun Moromete). Nu numai că vei fi de acord dar chiar vei cere imperios chestia asta. Cum naiba? Se dă o lege, preventiv, ca să nu te prinzi că urmează ingineria. Desigur, scuza cu "în toată Europa e aşa, şi e musai-trebe-obligatoriu" să fie şi aici. Adică să circulăm cu maxim 50 la oră în localităţi. Se inventează tot felul de restricţii, radare care mai de care mai performante, amenzi, puncte, suspendări, camere de luat vederi, de zi, de noapte... de musca-n lapte... Dacă ai de mers de la Iaşi la Bucureşti sau spre Timişoara te găsesc toţi dracii. Şi mergi şi mergi şi mergi.... Dom'le da' de ce draku' nu fak ăia mai repede autostrada aia, băăăăii? Aşa-i că o cere poporul? Aşa-i!
Nimeni nu ştie substratul analizelor naţional-medicale nicolăesciene. Am fost aburiţi cu "vrem să avem o mai bună şi mai eficientă cunoaştere a situaţiei medicale a poporului nostru drag". Corect. Uite nişte politicieni care chiar ne iubesc şi ne vor binele. Nimic suspect, nu? Mda, parcă tipărirea unor certificate de care nu era nevoie. O schemă clasică şi răsuflată de a face şi scoate banii din ţară pentru unele vremelnice VIP-uri. Şi poate nişte favorizări de cabinete medicale, laboratoare, farmacii şi trusturi din biznisul cu sănătatea. Şi poate... dar poate că nu. Problema nu-i aici. Marele biznis e că FMI & Banca Mondială au pretins să ne cumpere pe doi creiţari şi dacă se poate să primească şi rest. Să ne cumpere pe noi, poporul român, nu credeţi cumva că ar fi vrut să ne cumpere ceva, vreo marfă de-a noastră. Cum aşa? Păi Guvernul a cerut nişte credite şi nu mai are nici un Petrom sau Romtelecom sau fabrici de ciment de dat şpagă. Aşa că li s-a cerut să garanteze cu ...propriul popor. E (va fi) în stare să plătească acest credit în următorii 20-...300 de ani? Hai să-i vedem starea de sănătate. E ok? E fertil? E aşa cum vrea muşchii lor? Da. Bun, le dăm banii. Românii or să ne trimită fete-cucuiete să ne distrăm cu ele, copii să-i creştem pentru ce vrem noi, furnizori de organe, sclavi etc., etc.
Mai vreţi scheme şi strategii jenante? Ochii cît sarmaua! Guvernul şi gaşca vă toarnă zi-de-zi cîteva tone de clăbuci şi aburi. O să mai revin cu reţete, că har Domnului în 20 de ani s-au strîns la mizerii de-astea că nici nu ne vine să credem că mai putem înghiţi şi altceva decît rahatul lor. Se pare că dă dependenţă...

Controlul social

Toţi marii meşteri ai analizei-analului politico-social sînt perfect de acord că aşa nu mai merge. Societatea românească a luat-o razna de tot şi că nici o măsură nu mai are nici o eficienţă. Dacă e din arcul puterii, anal-izatorul va folosi acest argument pentru a justifica eşecurile actuale. Dacă e din opoziţie sau din zona gri va avea astfel "muniţie" pentru a ataca puterea şi pentru a puncta, indiferent ce, în faţa oricui.
Hai să vedem: metodele clasice indicau Poliţia ca organismul desemnat cu ordinea şi controlul social. Interfaţa cu lumea interlopă, prima linie de apărare civilă. Există o uniformă, însemne, regulamente şi alte cele pentru a impune respect (psihologic vorbind). Preventiv, adică. Singurii cu permisiune şi chiar obligaţie de a purta şi utiliza arme de foc, posibilitatea de a acţiona în echipă (extensibilă pînă la cît este nevoie pentru a stinge orice conflict civil). Cu posibilitatea de a fi susţinută de trupele jandarmilor dacă e nevoie. Cu laboratoare, sedii, autovehicule, echipamente de comunicaţie, baze de date ş.a., bine puse la punct. Cu o reţea de agenţi, posturi de poliţie, colaboratori (informatori, observatori, puncte de alimentare, echipare etc.) armonios repartizate în teritoriu. Aşa, ca şi cînd ar fi o plasă de pescar, cu ochiurile adaptate pentru tipul de peşte ce urmează a fi prins. Nici prea strîns ca să nu se sufoce puietul nevinovat, nici prea larg, ca să nu se poată strînge pe prada urmărită.
Din păcate, se observă că la nivel psihologic, respectul nu mai funcționează. Cei 20 de ani de ridiculizare programată şi chiar... INSTITUŢIONALIZATĂ au dat roade. Nimeni nu mai ia în serios poliţistul. Nu mai este "vaaai domnule, s-să trăiţi!" Acum e Garcea. Tuzgureanu. "Cap de cretă" ...papagalu' ăla din drum. Dacă la nivel preventiv nu mai există o pîrghie de control social, e gata. Să impui respect arestînd - pentru ultraj - o ţară? Absurd!
Din (şi mai mare) păcate, Poliţia nu conştientizează balta în care se scaldă. Orbită şi de micile mari avantaje oferite atît de Stat (salarii, locuinţe, sporuri etc.) cît şi de perfida clasă infracţională (şpăgi, informaţii, ponturi ca să-şi justifice ocupaţia, protecţie faţă de infractorii independenţi etc.) nu vede soluţii. Nu-i trebuie soluţii. Totul e ok. Sub control să trăiţi!
Aiurea! Doar finii observatori observă cît de jos a ajuns plasa. Dedesuptul societăţii. Singurii care mai sînt în interior? Bătrînii, ţăranii, unele femei şi extra-timizii. Un fel de "vă rog, şefu'! primiţi-mă şi pe mine înăuntru, în năvod"... Toţi ceilalţi, se descurcă. Cu sau fără avocaţi, cu sau fără tupeu, cu sau fără şpăgi. Mafia prosperă. Consumul de droguri a scăpat de sub control, traficul de arme, persoane (şi în general tot ce este de traficat) e în floare. Guvernanţii (doar nişte jalnice efecte, ale acestei infracţionalităţi sociale generalizate) dacă ar putea, ar interzice şi alimentele şi apa, ca să poată fi traficate. Iubita noastră patrie Europa? Face tot posibilul să ne "simţim ca acasă", închizînd ochii la toate aiurelile noastre. În loc să ne scuture bine şi să ne ia la puricat, ne sancţionează prin izolare. Singurul tratament pe care îl cunoaşte. Izolare-carantină (crede ea, Europa). Izolare pînă la completa contaminare, de fapt. Vă miraţi că tinerii vă pleacă aiurea-n lume? Că medicii sînt în bejenie? Că sîntem în situaţia, în care era ţara în anii de război din 43-44? Nu vă mai amintiţi ce era atunci? Nu? Păi toţi bărbaţii erau pe front să apere ţara iar femeile, copiii şi bătrînii munceau ca disperaţii să susţină armata şi ţara, în efortul de război. În acest timp, nişte nomazi, nemernici, vagabonzi, asociali şi apatrizi colindau oraşele şi satele în lung şi-n lat şi profitau că nimeni nu mai avea nici o apărare, aşa că puteau jefui, viola, omorî pe săturate. Ăsta a fost unul din momentele cruciale în care marile (cantitativ vorbind) valori (aur etc.) au încăput pe mîinile unui mic grup. Conducătorul de atunci al ţării a fost forţat să-i adune şi să-i trimită pe front. "Nemernicilor! Ţara vă dă viaţă, hrană şi voi O răsplătiţi în aceste vremuri grele cu silnicii şi fărădelegi? La moarte cu voi! Dacă am greşit faţă de vreunul din voi, Dumnezeu vă va lua în pază şi vă veţi întoarce vii şi onoraţi. Dacă nu, veţi fi spălat cu sîngele vostru ticăloşiile neamului vostru faţă de această ţară!"... Locul unde au fost trimişi se numeşte Bug, iar conducătorul Antonescu.
Atîta că în ultimii 20 de ani, nu a fost nici un război. Şi nici acum nu e. Dar bărbaţi nu mai avem, nici femei de ispravă. Nişte bătrîni pe la ţară, de care ne batem joc din toate poziţiile, nişte bieţi copii roşi de dorul părinţilor... De partea cealaltă, voi. VOI NEMERNICILOR! Aţi pus mîna pe ţara asta. Ne-aţi omorît conducătorii cinstiţi (aşa proşti şi inculţi cum erau ei) şi v-aţi pus pe voi, infinit mai mulţi şi mai hrăpăreţi, mai perverşi, mincinoşi, criminali, violatori, tîlhari.
Europa nu apără cinstea. Nu vrea adevăr istoric, nu vrea fairplay, nu vrea corectitudine. Vrea linişte şi supunere. SSSSsssstt...

Diluarea infracţionalităţii

În ziua de astăzi, o mare problemă de imagine (şi de fapt) a României o reprezintă copiii din canale, din boscheţi, micii infractori, cerşetori, copiii familiilor dezorganizate. Aceştia (în covîrşitoare majoritate) ajung în cel mai sigur şi evident-previzibil mod, viitori infractori.
Nu se iau măsuri concrete în privinţa educării într-un mod mai eficient a tinerilor din aceste categorii. Se fac unele campanii de ajutorare în preajma sărbătorilor religioase, în preajma campaniilor electorale. În rest… Trebuie remarcat faptul că un copil trebuie să mănînce hrană de cel puţin trei ori pe zi. Dar hrana unui copil în creştere este şi educaţia, ştiinţa, cunoaşterea. Dacă modelele sunt nişte părinţi beţivani, cu profunde tare morale, fizice sau/şi psihice, cu mari carenţe de educaţie, în mod evident, copiii care acum se formează nu vor avea nimic de cîştigat de la asemenea modele. Cît despre societatea care produce în mod conştient, pe bandă rulantă mii şi sute de mii de asemenea rebuturi, în numele unei pretinse „acordări de drepturi specifice minorităţii”, … această societate, cum spuneam, este o societate condamnată la ostracizare perpetuă. Şi nu doar ostracizare!
Aşa cum românii se străduiesc să adopte obiceiurile şi legile noii ţări în care dorim să fim admişi, acceptaţi (Europa), pentru a nu exista nici un fel de diferenţă flagrantă între culturile şi organizările noastre sociale, pare logic ca şi acele minorităţi etnice, culturale sau de alt fel să se străduiască să adopte legile, obiceiurile şi comportamentele populaţiei majoritare din ţara gazdă. Indiferent că este ţigan, ungur sau ROMÂN 100%, cetăţeanul din România – născut român sau (de)venit după aceea – trebuie să se integreze (că vrea sau nu) în societatea majoritară. Fără nici o discuţie, fără nici un argument ocolitor.
Pentru a se putea pune la punct o forţare a grupurilor minoritare (indiferent că sunt minorităţi etnice, geografice, culturale, sexuale…) se poate acţiona în felurile clasice, legale dar şi prin alte metode. Desigur, educaţia ar fi principalul liant şi unificator al felului de a fi şi de a gîndi al tuturor românilor, în mod teoretic vorbitori ai aceleiaşi limbi oficiale şi supuşi ai aceloraşi legi, tradiţii, obiceiuri etc.
Soluţia pe care o propun acum poate forţa chiar dacă nu într-un mod evident şi direct, măcar în plan psihologic, o atragere, a viitoarelor generaţii către lege şi ordine.
Pe scurt, titlul soluţiei ar fi „Decăderea din drepturile părinteşti” pentru cele mai mici greşeli a celor din grupurile „sensibile” ca generatoare de probleme. Ruperea lanţului de transmitere din generaţie în generaţie a aşa ziselor tradiţii etnico-culturale va reduce cu mult sporul natural de infracţionalitate. Pentru a fi mai drastici se pot imagina şi alte trepte mai grele de pedepsire a celor cu păcate mai mari, recidivişti şi cei care dovedesc sistematic că nu se pot integra în societatea gazdă. Printre acestea, ar putea fi: 1.limitarea procreării şi a dreptului de a creşte, educa, adopta sau înfia copii; 2.interzicerea procreării sau chiar 3.sterilizarea. Poate suna rasist, fascist. Dar reglementarea se poate aplica doar contra infractorilor recidivişti, rebuturilor umane şi sociale dovedite în mod sistematic şi repetat. Infractori, indiferent de caracteristicile rasiale sau etnice. Este de neconceput să ai copii pe care să-i violezi, să-i maltratezi, să-i ucizi, să-i neglijezi, trafichezi, exploatezi etc. etc. Pedepsirea nemernicilor prin îndepărtarea de proprii copii nici măcar nu poate fi privită ca pe o pedeapsă pentru aceştia, ci chiar ca pe o uşurare pentru ei!
Pe de altă parte, pentru a mai reduce din "rădăcinile" infracţionalităţii trebuie acţionat şi pe plan preventiv. Aţi văzut ce frază tip am produs? Parcă-mi şi străluceşte cascheta-n soare... Bun, să revin: observăm cu toţii că infractorii cei mai periculoşi se bazează pe familie, pe clan. La televizor, ştirile cele mai spectaculoase conţin isprăvile clanului nu-ştiu-care, cu săbii, pistoale, tancuri, tunuri, ţepe şi-un kil de pene pentru poliţişti, să aibă ce să le sufle-n c...colţuri.
Soluţia: confiscarea averii. Dar nu aşa, simplu şi doar personal. Cu întindere asupra familiei. Certo, asta ar trebui să întărească SRI-ul, dîndu-i şi dreptul să aresteze etc. Ce păzeşte familia, care este prima chemată să educe şi să vegheze asupra propriilor progenituri? Nu păzeşte? Plăteşte! Nu veghează? Plăteşte! Simplu. Nu poţi ignora faptele propriilor tăi copii, fără să fii vinovat în egală măsură. Sigur că de la o vîrstă, în care copiii tăi s-au majorat, nu mai ai putere prea mare asupra lor. Dar dacă vezi că nu te ascultă şi sînt infractori, ai obligaţia morală să ceri ajutorul instituţiilor. Nu îl ceri, eşti complice. Vinovat. Deci, plăteşti. Confiscarea averii, aşa cum spuneam. Poate aşa mai scăpăm de nişte turnuleţe...
Ca o sugestie, pedeapsa confiscării parţiale sau totale a proprietăţilor se poate întinde pînă la rude de gradul 4 şi chiar mai încolo dacă gospodăresc şi locuiesc împreună. Nu ai cum să nu vezi că fiul tău vine cu maşini ultra, sparge bani pe ţoale de firmă, bijuterii dar nu-şi pune ceasul să sune ca să meargă la slujbă. Şi ce dacă sesizezi "organele" în mod nejustificat? Poate că juniorul chiar are o firmă de intermedieri şi îşi face banii în mod legal. Organele vor consemna buna ta intenţie şi scapi de efectul confiscării averii tale, în cazul că totuşi beizadeaua are apucături razna. Postarea prezentă, merită şi nişte contra-argumente, vorba lu' Mark Twain: "După ce am scris în ziarul de ieri că dl. X nu merită nici măcar scuipat, am fost obligat să-mi cer scuze şi să-mi retractez spusele. Aşadar, scuze domnule X, retractez: meritaţi din plin!" Evident că nu e aşa cum spun eu şi nu o să fie niciodată aşa. Dar ce, nu am voie şi eu să spun nişte prostii? Uite, tocmai am spus aici, în ultima frază. Numai prostii!

Relativitatea siguranţei sociale

Se spune că un popor, o societate (în general) este un sistem relativ omogen, ţesut în jurul unui grup de oameni cu interese (în principal economice) comune, cu aceeaşi limbă, într-o aceeaşi zonă geografică. Mă rog şi alte caracteristici, nu le mai enumăr. Ideea este că individul, micul grup (familie, sat) şi chiar marele grup (zonă, regiune) acceptă să cedeze o parte din suplusul realizat, către elită, pentru a se putea organiza un sistem comun de protecţie (militară, legislativă, sanitară, comercială etc.), comunicare şi multe altele. Deja v-am plictisit? Scuze! De fapt vroiam să ajung la faptul că, în cazul nostru nu se întîmplă aşa. Sîntem furaţi, păcăliţi, lăsaţi în fundul gol atît ca indivizi, grupuri mici sau chiar grupuri mari (societatea noastră per ansamblu!).
Teoretic, armata trebuie să ne apere de agresiunile masive din exterior. Poliţia trebuie să asigure integritatea şi liniştea noastră civilă, în interiorul graniţelor. La fel, SIE trebuie să asigure un aflux de imagine pozitivă, bani, tehnologii, oportunităţi etc., dinspre exterior (indiferent de unde) către ţara-mamă. SRI "dimpotrivă" ar trebui să asigure păstrarea lucrurilor bune în interior. Chiar şi "bubele" care trebuie bine ascunse. Ca să nu mai continui nici pe această linie că mă daţi la draku' de nu mă văd... Atîta gargară degeaba!
Concret, mă voi referi la două exemple mai puţin observate de "organe". Presiunea de a permite "exportul de copii" ţinută în frîu de o foarte mică rămăşiţă a ceea ce ar trebui să fie Statul Român. Marii profitori insistă să ne ia copiii. Pe vremuri, turcii luau tribut în aur şi copii. Ca o paralelă în timp, uite că şi actualii cotropitori tot copiii ni-i vor. Aurul ni l-au luat de mult. A mai rămas ceva pe la Roşia Montană, dar staţi liniştiţi că o să rămînem şi fără ăla. În cazul că s-ar putea pune în aplicare externalizarea adopţiilor către oricine-de-oriunde, am putea spune că nu mai avem, chiar nici o speranţă. Zic eu. Pentru că ştiu cum acţionează nişte rechini flămînzi, care nu ţin cont de nimic. Aşa cum fac şi ţiganii care fură, cumpără, atrag, şantajează, controlează etc. copiii dintr-o zonă de interes, tot aşa vor face-o şi străinii. Au găsit unul sau mai mulţi copii interesanţi? Ne trebuie! Îi cumpărăm. Băi, nu vi-i dăm nici pentru... Nu? Pac un accident mortal în care tatăl de familie rămîne cu creierii pe asfalt. Mama? în 3-6 luni rămîne cu datoriile, fără avere, fără speranţă, se "sinucide". Copiii? Musai trebe asistaţi social, plasaţi, înfiaţi "în familii serioase, de rasă pură, neapărat din străinătate". Credibil şi groaznic de naşpa.
Cazul doi. Deja funcţionează! Poliţia doarme-n cizme. SRI-ul urmăreşte ziariştii care le tulbură somnul-cel-liniştit (fir-ar mama lor de ticăloşi!). Justiţia, după cum se ştie, e contra cetăţeanului în cazul că are vreo problemă cu Statul. Restul? Care-rest? Băncile dau credite agresive. Dar agresive rău de tot. Îţi intră zînul în suflet, vine furnicuţa şi cu greierele peste tine, dau buzna piticii prin toată curtea şi grădina ta pentru orice, purceluşul îţi grohăie din toate poziţiile... Pe partea cealaltă, din toate zările, din Zenit, Nadir, din a patra dimensiune, deja din interiorul celor mai intime celule ale tale, răzbat sunete, flashuri, chestii-trestii publicitare de nu mai ai nici o şansă. Ulise a stat legat de catarg iar vîslaşii lui aveau ceară în urechi. Dar tu, bietule cetăţean? Catargul tău sînt băncile iar ceara este publicitatea. Ai pus-o! Gata eşti! Şi tot iei un pic de colo, dai dincolo, mai un credit mai o faianţă, mai o rablă, mai un card mai un mol, mai o descoperire mai o vacanţă, mai o ipotecă mai nişte electrocasnice, mai un CAR mai nişte cheltuieli inutile şi snoabe mai o... hooo că nu mai ai de unde... dar reclama zice să iau acu şi să plătesc la anu', mă mai împrumut pe la prieteni mai uit să dau la timp o rată, mai iau un portbagaj de prostii de la supermarket, mai ...
...cioc-cioc! Portăreeluuu' Nenea e acasă? Hai că am venit cu executarea! Silită! Scoate leu' sărăntocule! Da, bine, vino mîine că azi... mai am de mers pînă la piaţă că am văzut o chestie super faină, aia de la televizor de la teleşop...
Bine mă nene dar eşti asigurat, nu-i aşa? Cînd ţi-ai luat creditul, aşa-i că ţi s-a făcut asigurare de viaţă? Păi, evident! Că dacă păţesc ceva, nici o problemă, că banca îşi recuperează totul şi noi sîntem onorabili, corecţi etc., bla, bla, bla. Măi fraier coclit ce eşti! Dar ţi-a trecut prin cap că banca s-ar putea să chiar NU vrea ca tu să-ţi poţi plăti creditul ăla nenorocit de 5-6000 de euro? Cum aşa? Simplu, dobitoc de român "apărat" pe banii tăi de nişte SRI-şti nepoţi, incompetenţi şi habarnişti. Angajaţi unii pe alţii numai pentru că au avantaje şi salarii mari. O instituţie atît de pîrlită că nu are voie nici să aresteze, nici să ancheteze. Şi asta prin lege! Halal ţară, halal popor! La un moment dat, banca va externaliza "recuperearea creditelor" către terţe firme. Dar nu şi asigurarea ta pe viaţă. La alt moment dat, te vei îmbolnăvi de deces prin sinucidere, boală, accident, mă rog ceva interesant şi palpitant, acolo. Metode sînt destule. Cine cîştigă în loc de recuperarea unui credit nenorocit de doi lei cteva milioane? Banca sau cine stă în spatele şandramalei. Românaşul? Rămîne să bată din buze sau să bată cuiele în copîrşeu. Nu a fost nici client, nici stăpîn, vinovat sau nu şi nici măcar victimă! A fost o simplă etapă, o cifră din planul unor mafioţi. Nimerit întîmplător (sau ţintit) în şuvoiul marelui kapital.

Cumpăr ceară!

Erupţie de "anticorupţie" fără hei-rup-ţie

Din cîte ştiu şi înainte de Revoluţie se făceau tot felul de referiri (mai discret şi neoficial) la anumite aspecte ale corupţiei. Acum, "corupţia" a ajuns ceva atît de banal, încît cuvîntul definitoriu aproape că s-a golit de conţinut. Nu am să fac nici o analiză asupra fenomenului şi nici nu am pretenţia că deţin formule miraculoase de eradicare. Voi încerca să ofer propria mea variantă la ceea ce s-ar putea face:

Cine a apucat să observe cum reacţionează cei mai mulţi oameni la intrarea într-un nou colectiv, poate să spună că un nou venit va încerca să fie cît mai corect - măcar pînă se obişnuieşte cu regulile locale, cu tabieturile colegilor şi ale şefilor direcţi. Pînă atunci, respectă regulile generale, legile şi principiile bunului simţ, ale politeţii generale. Sau - în funcţie de tipul uman - caută să se impună de la început, să i se ştie de frică etc. O exagerare în acest sens a existat pe vremea de dinainte de 1989, cînd conform principiului "rotaţiei cadrelor" se învîrteau oamenii de colo-colo de nu mai ştia nimeni pe ce lume se află. Un adevărat haos, în care poveştile cu "îngrozitoarea eficienţă a securiştilor" prindeau de minune. Un vechi proverb românesc ar spune că "frica păzeşte pepenii"...

Eliminînd exagerările, păstrînd temerile şi adaptînd la psihologia şi posibilităţile actuale ale României şi românilor am putea crea un hibrid în această direcţie. Rotaţia cadrelor este un principiu corect dacă nu se exagerează. Micile "zvonuri, bîrfe, ştiri neoficiale" despre agenţii sub acoperire şi microfoanele ascunse prin scrumiere ar avea unele efecte. Propun în cele ce urmează o formulă, un algoritm de "rotire a cadrelor". Se poate adapta - pentru început posturilor de poliţie, controlorilor de toate tipurile (gardă financiară, protecţia consumatorilor etc...), echipelor de conducere a serviciilor publice, a întreprinderilor controlate încă de Stat etc.

De o bucată de vreme s-a introdus şi la noi sistemul cu doi tipi (poliţişti etc.) ca echipă, după modelul ţărilor occidentale. Unul singur poate fi mituit, nu are martor în cazurile interpretabile ş.a.m.d. Este un model oricum mai bun decît poliţistul singuratic şi bun la toate. Are inconvenientul că, după o vreme, cei doi parteneri devin prieteni, se ajută, se vizitează, trăiesc aproape ca fraţii. Asta poate duce la acoperirea reciprocă în caz de tentativă de corupţie sau chiar corupţie. Ba mai mult, se ajunge şi la cazuri cînd poliţiştii şantajează marii, micii sau doar presupuşii contravenienţi sau infractori pentru a-şi procura "şpaga cea de toate zilele"!

Dacă ar rămîne în continuare în formula de echipe cu cîte doi, nu pot fi toată ziua despărţiţi, pentru că în misiunile dificile, unde se cere o perfectă coordonare apar ezitări, inhibări, gafe şi greşeli datorită imprevizibilităţii reacţiilor partenerului.

Propunerea mea vizează alcătuirea unor echipe de trei (exact ca lamele Gillette...) Să iau exemplul posturilor de poliţie fixe, din comune, sate, cartiere, echipajele de patrulare etc. Modelul se poate extinde la toate felurile de echipe de control/supraveghere etc., din toate domeniile.

1. Prima treaptă (pornind de jos în sus) ar fi bine să fie a unui localnic (chiar minoritar etnic dacă se poate) aparţinător comunităţii care este "păstorită" de acest post de poliţie. Acesta va avea cea mai mică poziţie în ierarhie, cea mai puţină şcoală, cel mai mic grad, cel mai mic salariu, cel mai "uşor" cuvînt de spus. Dar va cunoaşte toate locurile, obiceiurile, dialectul, poreclele şi persoanele din sat/cartier. Acesta se va angaja şi va rămîne cea mai lungă vreme în aceeaşi poziţie, poate chiar pînă la pensie. Acesta va fi paznicul, gardianul, poliţistul-muşchi, poliţistul-poştaş. Un fel de ordonanţă, un "majur" clasic. Celelalte două poziţii din echipă vor fi ierarhic superioare.

2. Postul intermediar, mijlociu ca grad, salariu, putere de decizie etc. va fi cel care va fi rotit din trei în trei luni, poate mai des, dar nu mai rar de o dată pe an. Obligaţia sa va fi să cunoască legea, să fie un profesionist din punct de vedere tehnic. Va fi şoferul, omul cu cîinele, specialistul în calculatoare, criminalistul, judiciaristul sau ceea ce mai este nevoie prin Poliţie. Ar fi de preferat ca acesta să nici nu fie născut din judeţul sau zona geografică unde îşi desfăşoară serviciul. Pe cît posibil tînăr absolvent, necăsătorit, fără prea multe obligaţii. Probabil, se va alege o variantă de stagiatură pentru tinerii absolvenţi-ofiţeri. Oameni care au şcoală, care ştiu, au grad de ofiţer dar nu au experienţă şi nici funcţie; ne-corupţi încă, nici măcar la modul "şefu' hai că dau o bere"...

3. Şeful de post, cel mai mare în grad, cu cea mai mare greutate de decizie, poliţistul bătrîn, cu cea mai mare experienţă, poate înainte de pensie. Va rămîne pe poziţie o perioadă de - să zicem - o legislatură (patru ani, cinci?), după care va fi obligatoriu mutat în altă localitate. Se va ţine cont de perioadele şcolare ale copiilor săi, de serviciul soţiei, de locuinţele disponibile, în aşa fel să nu se creeze haos, nemulţumiri, frustrări sau altele de acest gen.

Se va ţine cont ca atunci cînd se produce o rotire, aceasta să fie numai la unul dintre niveluri. Adică, să nu se creeze posibilitatea ca poliţistul "tip 1" să aibă un ascendent moral, sau posibilitatea de a acţiona (ilegal) în perioadele de adaptare la noul post a noilor săi şefi-colegi sau să-i manipuleze.

Acest algoritm se poate extinde la mai multe niveluri ale conducerii unor instituţii. Se pot crea structuri întregi pe acest schelet, practic în orice domeniu unde se presupune că există corupţie. Şi în justiţie, şi în sănătate, practic oriunde. Bineînţeles, cu adaptările de rigoare. În cazul că se vor combina mai multe campanii anticorupţie cu verificări prin sondaj, cu intervievarea şi cercetarea tuturor cadrelor, periodic, se va putea observa că modelul "sfintei treimi" împreună cu "frica păzeşte pepenii" va funcţiona eficient. Poate mai costisitor în prima fază cînd s-ar putea să fie nevoie de suplimentări de personal, asigurarea unor locuinţe de serviciu în plus.

Cel mai eficient mod de a acţiona liber de anturaj, mediu familial etc. este (după modelul italian) cazarea ofiţerilor (procurorilor) pe perioada misiunii, în cazarme. Atribuirea acestora a unor identităţi de împrumut şi mai cu seamă desfăşurarea acţiunilor acestora în alte locuri decît cele de baştină. Astfel, corupătorii nu vor putea acţiona prin metode subtile de şantajare sau intimidare. Nu îi vor putea urmări pe anchetatori după încheierea perioadei de eventual arest, pentru că nu vor şti pe cine să caute... Din experienţă ştiu, că mulţi din oamenii corupţi, în mare parte, au fost iniţial şantajaţi (cel puţin la începutul carierei), poate chiar de proprii lor colegi, de şefii lor sau de alţii asemenea, prin presiuni (şi) asupra familiei. Aşa, poate se va reuşi întreruperea lanţului slăbiciunilor din societatea noastră, la toate nivelurile.

Condoleanţe poporului Polonez

La o aşa tragedie, nu poţi să nu te îngrijorezi. Te cutremuri. Sigur, nu este o "tragedie mondială", să fim serioşi! Dar este, într-adevăr, o foarte mare tragedie. În fond, latura umană contează. Nu faptul că acei oameni, întîmplător aveau nişte funcţii în Stat. Noi ca oameni, avem tendinţa să analizăm calitativ şi nu cantitativ. Sau invers?! O catastrofă în care au dispărut circa 100 de oameni ne trezeşte interesul, ne îngrozeşte. La Baloteşti, în 1995, au murit 61 de oameni. O tragedie, cu doar 20-30 de oameni mai puţini decît la Smolensk. Da, dar la 27 martie 1977, cînd s-au ciocnit doua Boeinguri, pe un aeroport din Tenerife, au murit 538 de oameni. Asta tragedie!
Oricum, chiar dacă a fost "doar" un accident, nu cred că sînt prea mulţi pe lumea asta care să accepte chestia asta, aşaa... pur-şi-simplu. Hai dom'le, nici un atentat? Nici un complot, acolo?
Prin anii '94 scriam într-un ziar local că, este foarte posibil ca epidemia de "avioane-arătoare" să poată fi provocată de la distanţă. Oricine interesat, ar fi putut insera în materialul "strategic" al avionului un sistem "telecomandabil" cu efect distructiv. Explicam eu că un banal pescar cu o undiţă de vreo 3-4 metri ar fi putut tele-transmite un impuls către avionul din zonă pentru a-l determina să înceapă arăturile de sezon. Atunci, pînă ce nu am început să cumpărăm în draci avioane, de la toţi de pretudindeni, nu s-a oprit infecţia ce a cuprins aviaţia noastră naţională.
Nu mă gîndesc la ceva atît de banal ca un interes comercial-aviatic. Parcă aş înclina să ridic o geană cu gîndul la testamentul ţarului Petru-cel-Mare. Şi de aici încolo, parcă nimic nu mi-ar mai tihni. Nici cutremurul din China, nici violurile de la ora 17, nici sticla cu report de la OTV, nici...
Aşa-i că le fierb creierii unora, acu' înainte de "sfîrşitul lumii" din 2012? Motive, argumente, qestii... Condoleanţe familiilor polonezilor. Poporului polonez, parcă e prea mult.

Supa cremă cu delicioasa Maghi(arime)

Şi-a fost un nou-deja-vechi cinşpe martie ziua internaţională a celor-ce-vorbesc-moghioreşte. Una din limbile melodioase dar incredibil de greu de învăţat, pentru un deja trecut de prima copilărie. Nu am nimic cu limba. Nu am nimic cu oamenii. Nu am nimic cu ţara de origine şi nici cu cea de destinaţie, nu am nimic cu ţara lor oficială. Nu am nimic, nici măcar cu sărbătoarea lor (cel puţin controversată din punct de vedere istoric şi niţeluş cam dureroasă pentru noi românii).
Apropo de istorie şi de ciudata obligaţie de a respecta "duşmanul" şi de a-i înghiţi aroganţele, chiar la 'jde ani după... E cumva similar cu ce se întîmplă de vreo 50 de ani pe teritoriul fostei ţări Palestina, devenită Israel cu nişte teritorii anexe, palestiniene... vagi... ne-importante... Dacă un palestinian ajunge pînă acolo că se sinucide pentru a protesta, nu ştiu dacă din punct de vedere umanistic mai poate exista vreun grad de comparaţie. Mă rog, hai să zicem că ar fi. Dar ca represalii, pentru că moare un singur cetăţean de etnie ebraică se fac represalii contra unei întregi comunităţi, bombardamente şi raiduri cu zeci de victime, mi se pare un pic cam mult, măcar matematic vorbind dacă nu şi umanistic. Nu e treaba mea ce este acolo, doar observ. Şi fac o comparaţie cu ce se întîmplă pe aici pe la noi.
Aşadar, etnicii maghiari, în virtutea "ne-discriminării" primesc nişte drepturi. Fireşti, normale, corecte, legale, umaniste în fond. Dar uşurel-uşurel se pierde echilibrul prin metoda "feliei de salam" sau a "banului în puşculiţă". Azi un pic, mîine doi pici... Pînă ajungi să vezi că puşculiţa s-a crăpat şi că de fapt tu ai depus de patru-cinci ori mai mult peste volumul ei... E deja prea tîrziu. Puşculiţa spartă e o realitate, banii scurşi sînt un fapt, pierderea materială, morală, umană, istorică sînt deja o... supă cremă (vezi titlul).
Pentru că sînt prea mic ca să fiu băgat în seamă dar şi pentru că nu pot schimba nimic, mă mulţumesc (cu nemulţumire!) să constat că cineva (cine oare?) a pus mîna pe o mare parte a ţărişoarei ăsteia, cu multă perversitate. De 20 de ani s-a creat o enclavă din ce în ce mai mare în jurul a trei judeţe (Harghita, Covasna, Mureş). Purificare etnică, INTERZICEREA limbii române pe acest teritoriu (dacă nu aveţi habar, mai mergeţi pe acolo şi după aceea să vorbiţi!) şi un control foarte strict a tot ce intră şi iese din ABSOLUT toate domeniile (cultural, lingvistic, politic, human resources... desigur economic!). De ce Har-Cov? Dar este vizibil cu multă claritate, pentru oricine are un ochi deschis, măcar. Pentru că sînt la graniţa extremă, depărtată cu restul lumii, a fostului Imperiu Austro- dar mai ales -Ungar. Sînt - şi au fost întotdeauna - mai mulţi maghiari la graniţa României cu Ungaria (Bihor, Arad, Baia Mare, Cluj, Alba, Sălaj, Bistriţa etc.) decît în Mureş, să zicem. Mă rog, acum nu mai este aşa, pentru că acolo nu mai există altceva... Dar dacă unguraşii noştri ar fi început cu un plan de extindere dinspre centru spre extreme, s-ar fi prins toţi. Aşa, au creat un cap de pod hăt departe, taman la capătul... imperiului, l-au finanţat, propagandit-aburit şi uite că acum teritoriul ăsta mititel şi nevinovăţel începe să se extindă uşurel-uşurel către "patria-mamă". Dar de văzut, văd numai ăia care au un singur ochi valid. Că ăialalţi, dorm. Cînd toate judeţele din fostul imperiu vor fi din nou sub stăpînirea cultural-lingvistico-politico-economică a "foştilor" vom avea chef să batem din buze a pagubă.
Uniunea Europeană, în felul şi halul în care merge acum, nu are mari şanse de viitor viabil. Europa se musulmanizează, economia îngenunchează în faţa agresiunii asiatice şi orgoliului prostesc nord american etc., bla-bla. Şi atunci, de că să nu clocească măriile lor maghiareşti o qestie uşurel conservator-extingător? Că doar ..."ce reu facem dache copii noastre invaţe limba maghiare?" Nimic! Numai că din cînd în cînd, ar trebui să mai verificăm unde începe şi unde se termină toleranţa, corectitudinea, fairplay-ul şi unde începe prostia, amînarea şi toate celelalte pagube ale noastre. Care noastre? Că dacă începem să ne învăţăm copiii ungureşte, noi ai cui "noştrii" o să fim?

Examenul de buletin

Dacă tot m-am apucat să vin cu tot felul de propuneri-de-schimbat-lumea uite încă una. Este cvasi-evident că nu se va întîmpla nimic. Nimeni nu va schimba nimic. Dar eu sînt încăpăpăţînat şi pisălog...

Teoretic, vîrsta de 14 ani, este similară cu intrarea copiilor în antecamera maturităţii, odată cu primirea cărţii de identitate. Act obligatoriu pentru toţi copiii, cetăţeni români, operaţiune standardizată pentru fiecare în parte, indiferent de sex, loc de naştere, domiciliu, religie, naţionalitate grad de cultură. O dată cu aceasta, micul cetăţean dobîndeşte şi nişte drepturi: are voie să meargă cu bicicleta pe drumurile publice, cu căruţa, căruciorul alte vehicule; are dreptul să fie angajat, să se căsătorească (uneori cu dispensă, alteori fără); îşi poate începe viaţa socială cu mai multe responsabilităţi, poate să vehiculeze sume de bani fără alte aprobări (la bănci, CEC etc.); începe să aibe şi ceva obligaţii...
În prezent, educarea lor se face în principal în familii sau în şcoli. Controlul social se face tot prin intermediul familiei şi al şcolii. Dar... din păcate, instituţia Şcoală - de multe ori - este superficială şi nu abordează toate problemele esenţiale. Familia, tot mai ocupată şi stresată sau sărăcită, destrămată sau lipsă în foarte multe din cazuri (părinţi morţi, divorţaţi, plecaţi la muncă în ţară sau străinătate etc.) La scurt timp, mulţi tineri inocenţi cad pradă reţelelor de prostituţie, de trafic de carne vie, victime ale accidentelor rutiere, infracţionalitate (victime sau autori de violuri, tîlhării ş.a.), alte întîmplări care lasă "urme tragice".
Prevenirea acestora s-ar putea face dacă (pe lîngă ceea ce se face în şcoală şi în familie), autorităţile din comunităţile locale sau Poliţia sau Inspectoratul pentru Protecţia Copilului ar avea în desfăşurare o campanie permanentă de educare/prevenire. Ar fi suficient ca o zi din viaţa acestor tineri să fie pusă la dispoziţia autorităţilor. O zi (obligatorie!) în care să le fie prezentate filme, să li se vorbească, să li se explice, să li se răspundă la întrebări. Ar fi de preferat ca la aceste prezentări/examene să fie separaţi băieţii de fete. Ar da o notă de seriozitate. Ziua ar putea fi încheiată cu un "examen". Un chestionar simplu la care să poată răspunde chiar dacă nu ştiu să scrie sau să citească. Odată cu primirea buletinului (cărţii de identitate) să li se înmîneze şi o broşură (CD), care să rezume informaţiile prezentate în "ziua pentru maturitate". Informaţiile esenţiale ar putea face referiri la: reguli de circulaţie pentru pietoni, biciclişti, căruţaşi; minime informaţii de prim-ajutor (accident, înnec, hemoragii, fracturi etc.); ce să faci în caz de cutremur/incendiu/inundaţie/alte catastrofe; numere de telefon esenţiale (Poliţie, salvare, pompieri, femei agresate...); viaţa sexuală - debut, prevenirea sarcinii şi a îmbolnăvirilor, nu avortului şi nu violului; nu vicii, droguri, prostituţie, ilegalităţi, nu victime ale escrocilor şi a traficului de carne vie; altele (legislaţie, politică, economie, teste sociale, sondaje de opinie etc.)
Cu această ocazie şi senzaţia psihologică va fi mai puternică, va oferi un dram de responsabilitate copiilor (poate şi părinţilor). Vor fi spuse lucruri pe care părinţii se jenează să le spună, le omit sau nu cred că ar fi necesare. Copilul lor este încă un copil, nu are nevoie încă de aşa ceva...

Avatar cu bombă

Aşa cum ştim, industria cinematografică mondială are capitala în SUA, Hollywood. Momentul de vîrf al lor este decernarea Oscar-urilor. Cinematografia face parte din mass media şi la fel ca orice componentă din complexul mecanism de damblagit la cap omenirea, are proprietari, nişte interese, strategii, planuri etc.

Uite cum un nene de culoare vrea să tragă cu puşca într-o tanti albastră! dar n-o vede aşa că un alt nene se uită după ea: "băi de ce aţi tăiat poza aia, că n-o mai văd"?

Cum se face că un film exclusiv de război, fără mari calităţi artistice (în afara celor strict legate de arta cinematografică!) ia faţa unui film, mai degrabă din zona artistică decît din cea de propagandă de război? Nu că nu ar fi prezent şi războiul în toţi porii acestui al doilea film!... sau că ar fi extra-excepţional... sau că nu ar avea nici un interes prin culisele sale...
Una dintre explicaţii ar fi că orice demers artistic are nevoie de sponsori, finanţatori. S-ar putea să existe o cenzură, un interes mai pe faţă mai pe dos. Un interes ocult, cum s-ar zice. Bagă cineva mîna în foc că nu ar fi aşa? Dacă ne uităm la istoria recentă, de vreo 200 de ani, cam de cînd au început să se iţească la drum alde' USA, vedem şi o grămadă de chestii bine desenate în background. Cine le vedem, adică noi, ăştia duşi cu zmeul. Eu, de exemplu, am văzut că, pe cînd fratele Sam avea o problemă cu razboiul rece şi cu ruşii, au avut nişte serii de filme gen Rambo în care duşmanul cel fioros, şi numai-bun-de-urît-din-tot-sufletul, era fratele nostru Ivan. După ce au terminat-o cu ruşii, industria din pădurea nebună a mai îndulcit-o. Dar au venit la rînd chinezii. Nişte jocuri, nişte filme cu chinezi răi, au apărut (timid însă) pentru că verişorul Chang le-a zis să o "cehengiuiască". Şi pentru că verişorul galben nu ştie de glumă, Sam a trebuit să o lase mai moale. Da, dar Ahmed nu are televizor şi nici nu poate să reacţioneze aşa de repede, prin nisipurile lui, cu cămilele lui. Aşa că Sam şi-a vărsat repede nervii pe el. A devenit duşmanul numărul unu, chiar dacă a aflat-o mult mai tîrziu, cînd şi-a cumpărat şi el televizor.
De fapt, singura vină a lui Ahmed e că doarme pe nişte petrol. Petrolul e negru. Şi drakul e negru, deci şi Ahmed este drakul. Faină logică, nu? Şi atunci, de ce să nu faci nişte filme cu bau-bau în care să arăţi cine e drakul, în caz că naivul contribuabil nu ştie? Dar ce spun eu contribuabil? Eroul, participantul la lupta-contra-răului! El, cetăţeanul american sau aspirantul la sacra cetăţenie, micul Sam, John, Bil, Bob şi-ale lui Mery, Betty etc.
Păi să nu dai tu Oscar la un film cu eroi americani în lupta cu Cel-rău? Dai, că nu dai de la tine. Dai din buzunarul eroilor. Ce probă de machiavelism! Nu numai că lucrezi cu materialul clientului, nu numai că te plătete clientul, îţi face reclamă, te apără, te ridică în slăvi, dar bietul client este cel care de fapt face toată treaba şi îşi mai şi cere scuze că te-a deranjat cînd îţi aduce sacii cu bani. Americanilor tată, noi avem un imn naţional pe care se poate dormi excepţional. Voi ce scuză aveţi?