Scandal pentru "Amprente"

De ceva vreme se tot face caz de "fascista" decizie a Guvernului Italian de a încerca să-şi facă ordine în propria lor ţară. Că au munţi de gunoaie în unele regiuni, că au mari probleme cu Mafia, că instabilitatea politică generează tot felul de scandaluri cu efecte internaţionale... se ştiu toate. Dar se mai uită! Desigur, una dintre metode este de a abate atenţia spre unele probleme muuult mai "stringente" şi mai importante. Şi uite a apărut "amprentarea ţiganilor".

A sărit toată floarea ţigănimii din toate zările. "Ni se încalcă drepturile"! "Sîntem discriminaţi!" Şi tot aşa. A mai sărit şi Europa cu toate instituţiile, cu toate moţurile şi cu toate mofturile. "Să NU"... "Să NICI!" şi o serie de interdicţii. Mari personalităţi, oameni de cultură, politicieni, jurnalişti, VIP, Vip şi vip-uri de toate dimensiunile şi culorile au sărit ca arşi că bieţilor ţigani li se iau amprentele şi se încearcă aducerea lor la Lege.

Bun, toate ok şi în regulă. Întreb şi eu ca prosu': cînd li se iau amprentele, li se taie mîna sau degetele? Li se jupoaie pielea de pe mîini? Sînt arşi pe mîini cu fier topit sau cu acizi ori li se injectează substanţe chimice puternic corozive? Dacă li se "iau amprentele" şi ei rămîn fără ele, atunci sărăcesc ori se îmbolnăvesc? Sau dacă "nu au amprente" că le-au luat italienii, ei nu mai pot merge pe jos/pe cal? Nu-şi mai pot conduce Merţanurile?

Întrebările ar putea continua în acelaşi stil, pe zeci de pagini. Treziţi-vă fraţilor europeni! Ăsta-i un scandal artificial şi complet aiurea! Vă mai aduceţi aminte cînd, pe vremea prea-împuşcatului, se încerca să li se dea case cu forţa şi locuri de muncă şi şcoală cu-de-a-sila? Ce mai erau ei de discriminaţi! Şi cum striga "Radio Vocea Americii + EuropaLiberă & comp." că odiosu' îi discriminează? Ia ziceţi, vă mai amintiţi? Şi uite cum au invadat ei Europa cea liberă şi capitalistă şi grozav de tolerantă - care, nu-i aşa? - ştie muuuuult mai bine ca noi (foşti comunişti, nenorociţi etc. etc.) cum se administrează corect o problemă etnică. Aşa încît, ca să nu-i acuz de apartenenţă OCULTĂ la etnia ţigănească, îi rog pe toţi cei (în cunoştinţă de cauză, oameni ai puterii etc.) ce marşează pe "apărarea drepturilor omului" în cazul bieţilor şi săracilor, discriminaţior şi bieţilor de ţigani, să ia o pauză. Despre europenii care habar nu au cum se trăieşte "în armonie" cu această etnie, le recomand cure şi sejururi în localităţi cu peste 50% ţigani. Şi apoi... mai vorbim.

În orice caz îi rog pe toţi cei ce au poziţii pro sau contra, să se documenteze serios şi să nu generalizeze cînd vorbesc despre această controversată etnie. De multe ori ţiganii sînt o cauză a răului (sau RĂUL ÎNSUŞI) dar - din păcate! - de incredibil de multe ori sînt victime. Chiar şi victime ale unor MAAARI interese (locale, naţionale dar mai ales internaţionale!). Panimaiete?

Cea mai corectă cale de dialog este cea care îi forţează să comunice cu majoritatea, pe limba majorităţii, respectînd tradiţiile, obiceiurile şi legile majorităţii (fără să li se prejudicieze cultura şi limba decît dacă este în contra bunului simţ şi al Legii!). În general, cea mai corectă forma de a-i trata este prin intermediul Legii (fără nici un fel de exagerare dar şi fără nici un fel de toleranţă!). Cea mai corectă formă de a-i percepe şi de a-i înţelege este să ne obosim să le descifrăm modul de viaţă, valorile, cultura etc. şi de a nu comenta prin prisma prejudecăţilor (dar să nu uităm tradiţiile şi vechile proverbe, verificate în sute de ani de convieţuire).

Şi ce dacă li se iau amprentele şi sînt identificaţi? Unde este exagerarea, fascismul, că eu nu-l văd? Respectarea legii şi ordinea au devenit atribute ale fascismului? Băi da' proşti mai sîntem!

Războiul SĂU cu presa

Nu am mai scris nimic de un an. Un an întreg în care m-am distanţat de jurnalişti, de politicieni... de actualitate! În postarea precedentă ar părea că ţin partea LUI în contra jurnaliştilor. Chiar dacă sînt jurnalist, nu pot să ţin cu "tagma" în orice condiţii, mai ales dacă ar trebui să adaptez adevărul. Uite de asta am tăcut un an întreg. M-am auto-pedepsit pentru că mi-am "trădat" breasla. Mi-am jurat că tac pînă cînd va apărea o nouă situaţie, cît-de-cît similară. Şi a apărut.
De curînd, un nou scandal prezidenţial, legat de o presupusă jignire a unei jurnaliste (Mihaela Gherghişan de la RFI). Ca jurnalist, nu pot să nu observ măgăria făcută de EL. Da, certamente, a fost un gest mitocănesc. Asta este, şefu'! A fost o gafă.
Agravantă: întrebarea ziaristei a fost - zic eu - excepţională, bine documentată şi adresată aşa cum trebuia. Trimiţînd-o la colţ cu un "ba a mă-ti dă proastă", ne-spus dar grosolan sugerat, a echivalat cu un viol psiho-cultural. Nu am ce noutăţi să mai spun pe tema asta, toţi cei care au sărit în sus contra SA au avut argumente mult mai bune decît aş putea eu vreodată să produc.
Atenuantă: da este şi aşa ceva, de dragul adevărului, chiar dacă nu convine. Pentru un vorbitor de română, presupus român, acest subiect este destul de sensibil şi poate nu ar fi fost momentul să fie abordat. Un fel de "nu vorbeşti de frînghie în casa spînzuratului". Domnia-SA a crezut că toţi cei de acolo sînt pentru a-L aplauda şi adula. Cine a vîrît un astfel de fitil nu a făcut decît să-l destabilizeze în echilibrul pe care se chinuia să şi-l recapete. Să nu uităm că în culisele marilor şedinţe, întîlniri şi evenimente înternaţionale se petrec foarte multe, pe care presa le intuieşte şi nu prea. În fine. Momentul a fost reciproc delicat. Cîştigă media profilată pe scandal şi circ. Pierdem noi. Măcar să ţinem minte fleacurile astea. Să învăţăm că scuzele au fost inventate ca să fie prezentate după gafe. Pe de altă parte, nu întotdeauna, ambiţia de a dovedi că eşti "Doxa" pe o temă, poate fi manifestată oriunde şi în orice moment. Şi asta e o chestie de politeţe şi delicateţe. Pînă la urmă, fler profesional.

Păsărica cioară

Mereu în atenţia presei, Traian Băsescu este un personaj controversat. Simpatic, enervant; spiritual, bădăran; genial, memorabil sau condamnabil, blamabil. Unii ar spune că e o personalitate complexă, alţii că e un şmecher viclean. Se pot spune multe, pentru că e material destul...

Cel mai recent moment este nu referendumul cîştigat, cum s-ar crede, ci un banal conflict cu o "păsărică" jurnalistă. Preşedintele nostru reconfirmat, a făcut un gest, rapid calificat ca... incalificabil. Dacă ar fi fost pe stradă şi s-ar fi dus el la ea şi nu invers, în termeni juridici s-ar numi tîlhărie, combinată cu încă nişte argumente din Codul penal şi cel civil. Are cine să-i caute în coarne, că Slavă Domnului, mulţi nu-l înghit. Poate vor încerca să-l mai suspende o dată, pe chestia asta?

DAR!!!

Pentru că este un dar aici la mijloc, pe care îl cunosc ziariştii profesionişti, care sînt ziarişti şi nu ingineri sau jurişti recalificaţi din mers la locul de muncă. Asta în cazul că au şi studii şi nu doar o diplomă, că dacă-i auzi disutînd în particular, te iei cu mîinile de păr cît de mare le este ignoranţa şi incultura. Dar dau lecţii şi impun idei de nu-ţi vine să crezi că ei chiar ştiu ce spun.

Aşadar, există un "dar". Precedentul, în România se numeşte generalul Puiu din Timişoara intervievat... fatal, de mult-prea-distinsa "jurnalistă" Brînduşa Armanca. Fătuca, ori avea misiunea ori a fost atît de proastă încît a făcut jocurile cuiva, l-a atins pe buze cu "microfonul", generalul murind pe loc. A fost electrocutat cu un curent de mare frecvenţă care i-a provocat un stop cardiac. A dus cu el în mormînt multe secrete ale Revoluţiei şi nu numai... Marea jurnalistă a fost promovată pentru merite deosebite, în f. scurt timp, la cîrma Studioului TVR Timişoara. Habar nu am unde este această persoană, acum şi după ce i-am cunoscut evoluţia, aş prefera să nici nu ştiu.

Deci:

1. Jurnalistă nici prea-prea nici foarte-foarte.

2. Spaţiu considerat de gaşcă drept public. Dar un magazin este spaţiu public numai pentru imagini de ansamblu şi nu ţintite asupra unui cumpărător. Sau în cazul unor emisiuni filmate cu acordul conducerii şi proprietarilor acestuia. Altminteri este cam discutabilă...

3. Un jurnalist are unelte specifice. Pentru înregistrare video are o cameră de filmat. Pentru audio are un microfon uşor de identificat. Un aparat de fotografiat şi un reportofon în cazul presei scrise. Eventual un carneţel şi un pix.

4. În cazul unui jurnalist profesionist, întîlnirea cu o personalitate publică este o şansă. Este OBLIGAT să caute un contact, un dialog etc. DAR cu limite, cu bun simţ şi cu măsură. În momentul în care o persoană publică este în afara cadrului ei instituţional, în afara programului de lucru şi eventual în timpul unei acţiuni legale dar nespecifice cadrului său oficial, pe care nu doreşte să-l facă public, are dreptul la imagine. Şi poate refuza dialogul cu indiferent cine.

5. În cazul că un "cineva" insistă la discuţie, intrăm uşurel în zona hărţuirii, agresiunii, ultrajului, atacului la persoană. Desigur, în cazul dat, acest argument poate fi exagerat.

6. În cazul că acel cineva se dă drept ziarist, dar nu se legitimează sau foloseşte unelte nespecifice meseriei sale poate trezi suspiciuni. Un ziarist de televiziune, care filmează cu telefonul, este cel puţin suspect! Mai ales dacă este însoţit de un cameraman căruia nu i s-a permis să filmeze în acel loc, în acel moment.

6.1 În acest moment trebuie făcută precizarea că jurnalistica de tip "paparazzi" este la limita meseriei. Cînd se trece de ea, de limită, nu mai are nimic de-a face cu meseria de ziarist. Golăneala presupune riscuri pentru care, în mod normal ziariştii "normali" nu ar trebui să sară în apărare! E drept că ne-cunoscînd toate datele de la faţa locului, fac judecăţi numai pe ce a apărut în presă pînă acum.

7. În cazul unei insistenţe exagerate, date fiind precedentele, persoana vizată insistenţelor poate declara că este în legitimă apărare!!! În momentul în care îmi vîri sub nas o sculă care "nu ştiu ce este" din punct de vedere al specificului meseriei, trebuie să mă apăr şi să dezarmez agresorul. Există atîtea telefoane-pistol, electroşoc sau cu tub de spray că nu e o noutate.

8. Problema de-abia de-acuma începe pentru "păsărică". Telefonul, ajuns indiferent cum, în mîna unei persoane (publică sau nu), a continuat să înregistreze o discuţie particulară. Discuţie care a fost interceptată, înregistrată şi apoi... PUBLICATĂ! Nici măcar în instanţă nu poţi folosi o astfel de probă, chiar dacă individul mărturiseşte o crimă, dar-mi-te că face pe cineva ţigancă împuţită, păsărică etc. etc. Nici măcar nu mai contează că cel care a spus este Preşedintele României. Interceptarea unor convorbiri în spaţiu privat cad sub incidenţa unor legi... dar nu e treaba mea. Probabil că preşeditele are consilieri care ştiu ce au de făcut. A căzut el un Preşedinte al SUA pentru interceptări ilegale, aşa că vocea unei "păsărici" nici nu prea contează...

În final, dacă aş fi şeful "păsăricii" aş da-o afară şi aş face şi plîngere la Parchet. Başca aş da-o în judecată pentru prejudicierea imaginii meseriei de jurnalist, pentru alăturarea numelui redacţiei la o găinărie pornită de la o agiamioaică. Am zis bine aşa? Dacă nu, iaca! Cine m-o băga în seamă o să-mi zică toate cele, că-s incult, că-s prost că-s căscat...

Meserie, meserie! Ce uşoară pare cînd te uiţi la televizor sau cînd citeşti ziarul!

Triunghiul constituţional

În primul rînd, o prezumţie: dacă iese Sarkozy ca preşedinte al Franţei, putem să ne luăm gîndul de la Băsescu. De ce? Pentru că şeful masoneriei româneşti este un francez de origine... maghiară (Szakvary Andre), exact la fel ca şi prea-luminatul (probabil) viitor preşedinte al francezilor. Şi cum ilustrisimul Tăriceanu este şeful liberalilor (partid prin excelenţă francmasonic!), başca fiu vitreg al lui Dan Amedeo Lăzărescu (mulţi ani, conducător al Francmasoneriei române)... şi începem să vedem clar cum masoneria românească l-a înlăturat de la caşcaval pe reprezentantul nostru (dar Dumnezeu ştie de fapt, al cui, cu exactitate!), eternul şi fascinantul Băsescu.

Am spus în titlu că este un triunghi. Să mă explic: este evident că există interese oculte, mai mult ca sigur străine de interesele româneşti.
.......... 1. Băsescu-ca purtător de interese proprii şi personale (ca un şmecher sadea ce este); omul ruşilor; omul întunecatei Securităţi, propulsat să răzbune şi să facă o nostalgică şi necesară curăţenie.
......... 2. Tăriceanu, mason, român şi foarte probabil cinstit faţă de români, dar prins într-un lanţ de interese din care nu poate scăpa, aşa că joacă pe muzica ştiută numai de el şi-ai lui
......... 3. Şi alţii... indiferent care, că nu se văd cu claritate.

Indiferent ce votăm, iese nasol pentru noi, românii. Dacă votăm Băsescu, şi dacă el e omul ruşilor, ne-au făcut-o cu mîna noastră. Dacă votăm contra, am făcut jocul monstruoasei coaliţii formată din imposibila reuniune PRM+UDMR & comp., culmea! dirijată de PSD (care, cîtă vreme e "ideologizată" de Iliescu este cel puţin clar şi evident filo-rusească!!!). Dacă nu votăm de loc, le-am făcut jocul, prostindu-ne pe faţă, fără măcar să se mai chinuie să măsluiască şi să-şi acopere mizeriile. Acesta ar fi cel de-al doilea triunghi. Cum mama naibii facem, atunci fraţilor?

Cu Băsescu nu-i bine, cu Tăriceanu vai şi-amar! Europa cea sfioasă şi respectuoasă în cele drepturi ale omului democrat, nu se bagă. Vede ea, pe urmă! Las' că se bagă ruşii, arăbeţii şi asiaticii. Şi ţiganii, că mafia românească e patentul şi monopolul lor. Serviciile noastre secrete sînt cvasi-inexistente, sau sînt în slujba oricui, dar nu a cetăţenilor români.

Votaţi dragilor, că tot ne ia draku!

50% plus 1

După vîrtejul de opinii, înjurături, urări de genul "ba a mă-ti!", uşor-uşor am intrat în zona campaniei electorale. Multe ciudăţenii vom mai vedea cu această ocazie... Toată lumea bună din zona politicii actuale româneşti agită cifre de tot felul. Cea mai vehiculată este cea din titlu. Şi-i tot dăm cu cifra asta de toţi pereţii pînă uităm ce şi cum. Nimeni nu se întreabă dacă este şi ceva adevăr în chestiunea asta. "Libertatea" de a alege şi de a fi ales, Constituţia, ălea-ălea...
Sînt ţări în care este liber să alegi pe cine vrei, dar eşti obligat să votezi. Şi este perfect democratic! În spiritul logicii (Logica-ca ştiinţă!), ar trebui să adunăm merele cu merele şi vacile cu vacile, pentru că altfel, vacile măcîncă merele şi nu ne mai iese rezultatul.
Ce ne opreşte pe noi, românii să introducem această obligaţie? La fel, ce ne opreşte să mai încetăm odată cu mizeriile astea de manipulări ordinare şi grosolane? "51% din totalul electoratului, plus 1" ştiind foarte bine că este aproape imposibil să aduci atîta lume la urne şi încă să voteze masiv, pînă la concurenţa acestei cifre. Şi mă rog cam cît înseamnă 50%... din cît? Ultimul recensămînt a fost făcut cu o Românie încă ne-europeană, dar cu cîteva milioane de români "exportaţi" ca forţă de muncă, în toată lumea. De atunci, au mai plecat cîteva sute de mii sau chiar milioane. Cine stabileşte exact cîţi români mai sînt în ţara asta? Institutul naţional de Statistică? E cam fluidă chestiunea...
Însuşi Băsescul a spus la un moment dat, o frază memorabilă: "Cei care nu votează, dau un vot în alb celor mai bine plasaţi candidaţi"! Mi-a plăcut enorm această replică şi am reţinut-o. De aceea v-am şi oferit-o, pentru rememorare! Şi nu-i aşa?
Dar cel mai tare mă doare capul de cîţi votăm şi cum. Schimbăm Constituţia doar cîţiva şmecheri, aşa cînd vrem noi? Chiar aşa sat fără cîini am ajuns? Nu ştiu dacă Băsescu & comp. este mai brava decît ceilalţi. Toată povestea pute de la o poştă a interese străine în ţara asta aflată mereu la "răscruce de vînturi". Cînd naiba o să fim şi noi mai înfipţi pe interesele noastre naţionale? Cînd vom putea distinge între faptul că patriotismul este ceva care uneşte trăitorii de pe acelaşi spaţiu geografic, indiferent de vîrstă, religie, sex şi mai ales de originea etnică?
Ţara al cărei cetăţean sînt e şubrezită de tot felul de bălăngăneli între interesele naţionaliste ale ungurilor, sîrbilor, croaţilor, nemţilor, ruşilor, ucrainienilor, turcilor, bulgarilor etc. şi între interesele trans-naţionale sau apatride ale (unor) evrei şi ţigani (pardon! rromi) precum şi - mai ales - între incredibilele "interese" cosmopolite ale neaoşilor români. Păi ce-i aici? Ţară sau maidan? Eu pentru ce plătesc impozite aici? Ca să fiu furat pe faţă de cei pe care-i plătesc să mă apere, să mă vindece, să mă îndrume şi să mă clarifice, să mă conducă pe calea cea bună?
Ceva nu-i în regulă cu ţărişoara asta! Nu ştiu dacă şi cu oamenii de pe aici... sau e numai o problemă cu munţii, rîurile şi pădurile de pe aici...

Susţipţiendarea Băsescului

Am pus-o! Ni l-au suspendat pe tătucul Băsescu. Ce mai freamăt, ce mai muget... vocea poporului. Miting, scandal, mass-media, talk show, balamuc.
Bătălia între masoneria românească [PNL etc., din păcate condusă de un francez de origine maghiară, cu interese pro maghiare şi nu prea româneşti (din cîte se vede în mod clar pentru un analist obiectiv, neimplicat!)] şi oculta rusească (toată galeria şi pleiada de partide rupte din iniţialul FSN) intră într-o nouă etapă. "Teoria conspiraţiei" vor spune unii... "scenarită" vor spune alţii. Mă rog, spună cum vor, că tot aia e. Indiferent ce au spus unii sau alţii de-a lungul timpului, cu spusul au rămas. Ca şi mine de altfel...
Este posibil ca Băsescu să fi intrat cu prea multă hotărîre în mafie, dar s-a rătăcit prin coridoarele puterii. Ca să poţi lupta eficient cu mafia, trebuie mai întîi să cunoşti foarte bine fiecare colţişor şi cotlon din propriul palat, fiecare muşuroi de cîrtiţă din propriul parc, fie el şi al Cotroceniului. Dar dacă Băsescu era omul ruşilor? Foarte multe argumente ne trimit către această incredibilă presupunere: a fost ministru al transporturilor pe vremea lui Iliescu, a apărut inexplicabil în zone "fierbinţi" ale politicii româneşti, a fost promovat de PD, partid rupt din FSN-ul revoluţionar... Ori FSN-ul se ştie deja că a fost adus din URSS cu maşinile Lada, de speţnaz-ul, KGB şi GRU-urile ruseşti în 1989. A fost lansat cu lacrimi de crocodil de Stolojan (fost prim ministru al lui Ilici Iliescu, "rupător" al PNL-ului într-un moment delilcat al acestuia.... om al ruşilor....?... Greu de crezut, nu?). Dar mai este posibilă şi o strategie de întărire a poziţiei lui Băsescu, aşezat destul de binişor în sondaje...
Avem varianta cu Băsescu românul - victimă a masoneriei pe de o parte şi a mafiei pe de altă parte; avem pe Băsescul om al ruşilor şi avem varianta Băsescu pe cont propriu, un profitor un tip orientat şi aventurier. E posibilă şi această variantă, pentru că nu degeaba l-au lăsat consilierii săi, rînd pe rînd... vezi scandalurile cu femeile, beţiile, casele şi proprietăţile discutabile, precum şi stilul său, per ansamblu.
Dar Tăriceanu? Este el mafiotul? Sau omul cine-ştie-cărei masonerii? Greu de spus. Faptul că a rezistat cu toate loviturile pe care le-a primit, faptul că nu a apărut nici un dosar, nici o afacere (real!) discutabilă ne întăreşte părerea că nu e mafiot. Sau e unul atît de mare, încît reuşeşte să controleze tot parlamentul, guvernul, sindicatele, partidele etc., etc. Ar fi de discutat afacerea Rompetrol+Patriciu. Părerea mea e că acolo este vorba de interes românesc şi de păstrarea în zona controlului naţional a unei mici părticele din petrolul românesc. Şi un orb, dacă priveşte la harta marilor proprietari din zona energiei şi marii industrii, va vedea interese străine, mai ales ruseşti. Vezi Petromul-OMV (controlat de ruşi via Austria), Lukoil etc., în zona petrolului, ca să nu mai pomenim de gazul care vine exclusiv de la ruşi. Dacă vedem şi industria siderurgică intrată pe mîna ruşilor, începem să ne întrebăm ce mama drakului de capitalism ne-am dorit noi în 1989 dacă tot la ruşi am ajuns?
Aşa că, nu se poate trage o linie clară, fără teama de greşeală în această afacere a "războiului" Băsescu-Tăriceanu. Este evident, însă, că actorii de pe scenă au interpretat roluri scrise în culise, poate chiar în străinătate, de eminenţe cenuşii. Sigur nu în interesul românilor. M-aş declara minoritar că poate scap de viitoarea sclavie în care vor intra românii. Dar mi-e teamă că şi minoritarii din acest spaţiu (cu excepţia ţiganilor, ştiu eu dar mai ales, ştiu ei de ce...) vor deveni sclavi ai intereselor. Sau poate chiar sclavi în sensul propriu al cuvîntului!... din păcate pentru noi...

Tuşitul interzis!

De cîţiva ani încoace, toată lumea a intrat într-o isterie a interzicerii fumatului. Ca om care nu fumez, dar am făcut-o odată, recunosc că mă deranjează fumul de ţigară. De fapt, nu mă deranjează oamenii care fumează, ţigările, pipele, trabucele sau chiar fumul în sine. Ceea ce mă enervează este slăbiciunea celor dependenţi şi - de obicei - nesimţirea cu care îşi hrănesc viciul oriunde şi oricum, neţinînd seama de cei din jur. Un mod ciudat de a vindeca societatea de nesimţire este de a interzice "cauza". De aici, campanii mediatice, educaţia în şcoli, acţiuni de protest, banere, afişe, fluturaşi tipăriţi pe hîrtie de cea mai bună calitate, articole în ziare şi multe altele. Păcat de lemnul (adică pădurile) sacrificate pentru a suporta acele mesaje "împotriva poluării" Acei copaci ar fi absorbit noxele...
Nu cred că aici e problema. Nu cred că a fuma este atît de grav şi de dăunător pentru societate. Sigur că societatea trebuie educată, formată, obligată la bun-simţ, lege etc. Cîtă vreme, reclamele la ţigări sînt interzise, cele pentru alcool sînt free. Un beţiv, chiar dacă nu mă afumă cu damful său, aşa cum o face un fumător cu expiraţia sa alb-albăstruie, este mult mai periculos. Oricît de rău s-ar "chercheli" un fumător cu pipele sale, nu mă va agresa fizic, doar pentru că "i s-a urcat la cap". Dar un beţivan, care-şi consumă viciul discret, devine un pericol în efecte. Se urcă la volan, scoate o armă, pur şi simplu se împiedică lîngă mine şi mă atinge, vorbeşte aiurea etc.
Poate dintotdeauna, a fost o luptă a societăţii cu fumătorii. La şcoală erau bătuţi, exmatriculaţi, daţi ca exemple negative, gazetele de perete abundau de caricaturi cu elevi chiulangii şi fumători. Dar în şcolile de azi, a fuma este ceva banal. A bea alcool este relativ obişnuit. Dacă nu zilnic, cel puţin o dată pe lună la un chef, adolscenţii de-acum toarnă pe gîtleje cîte-un tăriu, o berică, ceva.
Uşurel intră şi drogurile în obişnuit. Deja avem în vocabular: drogat, injectat, a trage o linie, cocaină, iarbă... Ce mare lucru? Cînd va deveni un fapt obişnuit şi drogul, probabil va apărea ceva nou, bun-de-scandalizat. "Bun" să provoace campanii, ziua anti-nu-ştiu-ce, fundaţii şi ONG-uri pentru reintegrarea dependenţilor de noua drăcovenie. Cu aceleaşi rezultate ca şi campaniile antifumat. Se crează o reclamă atît de intensă încît traficul şi afacerile dubioase se dezvoltă incredibil.
Dacă societatea ar investi ceva mai puţină energie în a elimina un viciu la vedere (fumatul) dar şi-ar concentra acţiunile în contracararea viciilor mai grave şi cu efecte mult mai profunde decît par (alcool, droguri etc.) poate am avea mult mai mulţi fumători care ar cumpăra oficial, cu taxe, impozite etc. şi mult mai puţini drogaţi.
Şi dacă este doar un joc? Dacă cei care hotătăsc din umbră tendinţele mondiale, au recurs la o strategie? Lăsaţi de izbelişte campania anti-drog dar luaţi-vă de tutun, un drog mult mai "soft" şi odată cu interzicerea apare tentaţia frucului oprit? Ce chichirez mai are să iei droguri dacă sînt pe totate tarabele şi nimeni nu le bagă-n seamă, cînd poţi fenta sistemul fumînd? ...E? Aşa-i că sună aiurea? Care naiba de umbră şi tendinţe? Ăştia sînt cei gen Bin Laden, care chiar fac bani din droguri şi tutun. Zic tutun, că am început cu asta. Sincer, nu-l văd pe Ossama încărcînd baxurile cu ţigări netimbrate, ţinîndu-şi kalaşnikovul în bandulieră.

Şi-atunci, nu am început cumva, să lătrăm la pereţi şi să plîngem la morminte străine luptîndu-ne cu tutunul, zi-de-vară-pînă-n-seară ? Asta să fie problema nr.1 în lume? Războiul cu hologramele? Cu fumul şi cu tusea? De ce vrem să falimenteze producătorii de ventilatoare şi instalaţii de aer condiţionat? O fi vreo motivaţie religioasă, că tutunul e iarba dracului? Atunci ar trebui să iniţiem o campanie şi împotriva banilor, că banul e ochiului dracului. Să vezi atunci afişe de genul "ziua fără bani", "interzis cheltuitul banilor în locurile publice", "număratul banilor se face numai în încăperi ventilate, prevăzute cu lădiţă de nisip" şi alte trăznăi de-astea...

Coincidenţe

Întotdeauna am urît coincidenţele. Dacă citeam o carte şi apărea o coincidenţă, o consideram relativ normală. Dacă apărea şi a doua, începeam să fiu atent. La cea de-a treia coincidenţă, aruncam cartea. La fel şi în viaţă. Una-două coincidenţe, erau normale. Deja de la a treia, căscam ochii şi căutam un tomberon. Pentru orice eventualitate, să pot arunca ceva acolo. Orice (mai puţin viaţa...).
Aş putea spune că "obsesia anti-coincidenţă" este un preludiu la paranoia. În fond, şi întîmplările în serie pot avea explicaţiile lor, dovedibile în filosofiile sau matematicile speciale, de genul teoriei probabilităţilor, teoria haosului, fractal etc. În cazul meu, pot să spun că am avut ocazia să mă lovesc de tot felul de indivizi în momente... complexe. Dacă întîmplarea era generată de un fenomen al naturii, de o manifestare a unui animal sau altele de acest gen, mi s-au părut normale. Dar atunci cînd doi indivizi (sau mai mulţi) se învrednicesc să-mi dea aceleaşi sfaturi, unul după celălalt şi cam cu aceeaşi miză, încep să-mi pun întrebări. O iau pe tuşica Noia Paranoiu la o promenadă pe Corzo şi o trag de limbă. Măi tuşică dar ce-or vrea oamenii aceeia de la mine?
Mi-a plăcut un banc, absurd dar în vagă legătură cu ce-am zis mai sus: îşi pierde unul oile. Se apucă să le caute pe toate dealurile, pînă dă de unul care săpa un şanţ: "Zîua bună! Om bun, n-ai văzut nişte oi?" ..."Zîua bună şi dumitale. Uff! De azi de dimineaţă am săpat la şanţu' ăsta şi mai am de săpat pînă diseară, uite pînă acolo. " ... "da, bun! Dar n-ai văzut nişte oi?"... "măi omule, tu nu pricepi că eu am săpat şanţul ăsta..." "Da' lasă-mă cu şanţul tău, eu te-am întrebat de nişte oi"... Şi tot aşa, pînă se iau la bătaie. Într-un tîrziu, apare un călăreţ. "Băi, da' oameni serioşi sînteţi voi? Ce naiba vă bateţi aşa aiurea, singuri aici, ce-aveţi de împărţit?" Şi se apucă ciobanul nostru să povestească cum şi-a pierdut oile şi că a dat de săpătorul de şanţuri şi... îi povesteşte toată tărăşenia. După ce povesteşte tot şi reia amănute şi face precizări şi descrie oile şi... într-un tîrziu, călăreţul, odată se îmbăţoşează în şa şi strigă la ei:"Măi fire-aţi voi să fiţi! Voi vreţi să-mi furaţi calul!"
Pentru cine nu a înţeles ce legătură are bancul cu mătuşa şi cu coincidenţele, am să-i dau un exemplu concret. Şi un pic cam pentru copii de peste 12 ani, împreună cu părinţii... După ce că sînt vraişte la cap, cum aş putea cataloga sinistra coincidenţă ca atunci cînd am o zi neagră, pierd bani, mă ceartă şeful, pierd tramvaiul, prind toate semafoarele pe roşu... dacă am cumva o breşă de timp şi pot să-mi invit o prietenă la o cafea de-aia care se bea în pat, sînt refuzat chiar şi de muma-pădurii. Toate sînt plecate, le-au venit bărbaţii, tocmai au gripă sau menstruaţie... Per a contrario, şi mai greu de conceput este momentul cînd, toate mă caută, deodată, în aceeaşi zi. Imperativ.
Şi să nu mai cred în coincidenţe... Fugi tuşică de-aici, că nuş' ce-ţi fac!

Cum se pronunţă Băsescu pe ruseşte?

De mult timp mă roade o micuţă problemuţă. De ce de la momentul 0 + ceva sau mai bine zis 22+ (adică de la 22.12.1989), ţărişoara asta nu mai are pace? Nu mă voi referi la marile probleme naţionale, internaţionale, galactice şi intergalactice. Mă opresc la o simplă chestiune de înţelegere între Preşedintele şi Primul Ministru. Iliescu+Roman au explodat în mii de "schije de mineri". Stolojan nu a stat prea mult, dar s-a înţeles bine cu Iliescu. A venit iarăşi Iliescu şi nu a avut nici o taină cu Văcăroiu. Apoi Constantinescu-cel-sinistru şi miniştrii săi-cei-lugubrii ne-au oferit spectacol. A revenit Iliescu dar+Năstase, care din nou au explodat în tot felul de mărunţişuri, de nu le mai dă de cap bietul Adi. Şi de-o vreme, Băsescu+Tăriceanu cu ale lor scîntei.
Conform "teoriei conspiraţiei", înţelegerea dintre occident şi ruşi în ceea ce privea soarta României după "Revoluţie", ar fi constat într-un control dublu, diseminat. Ruşii îl aveau pe numărul 1, iar Occidentul îl avea pe Primul Ministru. Aşa, zice-se, era asigurată "pacea" românească. O fi reală acea teorie? Poate. Cert e faptul că, este evident că unul trage hăis şi unul cea. [Pentru cei mai tineri, "hăis" şi "cea" erau comenzi universale pentru direcţionat caii. ] Şi, în general şi în final, e cam de rău pentru PriMin-ul care nu e de acord cu Preşedintele. Fie că e Petre Roman, fie că e Năstase sau Tăriceanu. Unda se perpetuează cam mult timp peste ani... Ai putea spune că e vorba de cineva puternic şi malefic, răzbunător etc.? Ai cam putea.
Indiferent cine, ce mi-ar spune, observ că în acest moment Băsescu aplică o metodă foarte complexă de comportament. Nu pot să nu observ că în zona Moscova, chiar dacă nu era pe celebra-i "axă", are o uşoară sfială. Chiar dacă joacă zgomotos cartea americano-britanică, am vaga impresie că pe eticheta de la cravată scrie ceva în ruseşte. Vorba ceea: "mai aproape decît haina, ţi-e ...cravata ...de gît!" Nu prea-l văd pe simpaticul Băse vorbind ruseşte, dar după ce a devenit cvasi-evident că prea-votatul Constantinescu a fost o marionetă (via-Măgureanu) în mîinile lui Iliescu&comp., încep să cuget. Reţeta de populism e cam aceeaşi ca şi la Iliescu. Strategia de-a nu-ţi veni să crezi că joacă pe mînă rusească, e cam aceeaşi. În cazul zîmbăreţului şi simpaticului Ilici, nimeni de bună-credinţă nu a crezut că ar fi altfel, dar mă rog... Să nu uităm că Băse a cam fost prin locuri dubioase (ministru al lui Iliescu, responsabil cu flota cea care o concura pe-a fraţilor noştrii mai mari şi mai ruşi, şi acum nu, că nu mai e...), a apărut din senin în cele mai neaşteptate locuri (vezi candidatura la Capitală şi cea la Preşedinţie) etc. Sîntem prea aproape de ruşi, prea vulnerabili şi prea de mult timp în zona lor de influenţă ca să nu fim ai lor. Nu nu am spus de-ai lor, am subliniat bine mai sus.
Nu ştiu dacă nu cumva ar trebui să fim mai atenţi la iniţiativele primilor miniştri, dacă nu cumva sînt mai româneşti şi mai pe interesul nostru real. Şi aici iarăşi mă refer la primii miniştrii ridiculizaţi şi terfeliţi prin presă. Sau invers? Preşedinţii aveau dreptate şi erau cu România iar ceilalţi erau cei care o negociau pe doi lei şi-o ceapă? Ticăloşia cea mare e acolo unde este şi noi nu putem decît să o presupunem. Dar e clar ca lumina unui lămpaş de miner că există manevre oculte şi străine de interesul românesc. Atît în politică, în economie cît şi în toate celelalte care vizează spaţiul românesc. Încă românesc. În scurt timp ţigănesc, indian, chinezesc. Sau poate in-cre-di-bil... rusesc!...

sit, site, sait... oh shit!

Există o sumedenie de cuvinte pentru orice. Dacă nu în română, în limbile de circulaţie, mai avansate cu tehnologia, bucuroase şi altruiste, cînd avem nevoie de un împrumut. Dar noi, cosmopoliţi degeaba, atunci cînd împrumutăm, îl luăm şi pe împrumutător, cu totul. Cam cum am spune că... dacă-i dai un deget, îţi ia toată mîna.
Pe lîngă mult prea multele exemple supărătoare amintesc acum de ceea ce numim o adresă, un loc pe internet. Un sait. Aşa îi spun eu şi încă destui români. De fapt - în pronunţie - cam toată lumea îi spune aşa. Vine din engleză unde se scrie site. Înseamnă acelaşi lucru cu sit. În limba română există deja sit-ul care se foloseşte mai ales în zona arheologiei. Un sit arheologic, este exact ceea ce este şi site-ul pentru internet. Un loc, un zăcămînt, un amplasament. Desigur, cu multiple şi complexe înţelesuri, dar m-am mulţumit să dau o explicaţie scurtă.
Dacă spun sait, nu-i bai. Dar dacă şi scriu sait, încep problemele. Băi incultule! va spune un filfizon, care nu ştie că are o sumedenie de cuvinte în limba sa proprie, cu acelaşi sens, ba chiar cu înţelesuri mult mai complexe. Pentru că nu-şi cunoaşte propria limbă, importă şi se mai şi dă deştept pe chestia asta. Nu neg, unele cuvinte tehnice, intraductibile e mai simplu de luat de-a gata. Dar de ce nu le scriem - simplu - în gramatica şi după regulile propriei noastre limbi? Avem o limbă orală. Adică aşa cum pronunţăm, aşa scriem. Am împrumutat design cu pronunţia dizain. Probabil că ni se-ndoiau pixurile dacă scriam cuvîntul pe româneşte.
Avem de cînd lumea angro, dar neo-inculţii se încăpăţînează să-l scrie en-gros. Spunem de cînd lumea Bruxeles, aşa cum îl şi scriem. Dar mai nou, ne smochinim să-i zicem Brusel şi nu ştim exact cum se scrie. Nu mai spunem Rio de Janeiro ci ne ţuguiem buzele în Riu de Haneiru. Da' cum se scrie? cu h de la j sau j de la h? Hazul naibii vine de la Lişboa, de fapt Lisabona.
Peste nu multă vreme, vom începe să vorbim româneşte pe limba oricui. Nu vom mai spune Londra ci firesc, pe limba lor, adică London. Nu vom mai putea spune Budapesta ci va trebui să-i spunem Budapeşt (cu accentul lor, obligatoriu!). În loc de Moscova vom spune Mascva şi să ne ierte Dumnezeu! dacă începem cu prostia asta şi în zona Asiatică, ne-a luat gaia. Gaia? sau Geea? Da-n ce limbă e şi cum se scrie/pronunţă corect?