În atmosfera de generală bucurie şi ample transformări sociale, de profundă restructurare şi neţărmurită mulţumire la adresa iubiţilor noştri conducători… şi sinistra sa soţie…
Acesta ar fi limbajul de lemn pre şi post decembrist. Mesajul? Ba a mă-ti! Sau ceva de genul. Orice discuţie, orice ziar sau emisiune radio tv, trebuie să conţină referiri explicite sau implicite la adresa (pînă într-un final - a mamelor) guvernanţilor noştri. Dacă nu aş trăi în România, poate că aş fi unul dintre cei care nu injură. Problema e că eu înjur-de-jur-împrejur de vreo treizeci de ani! Am înjurat cu juma’ de gură vreo 4-5 ani înainte de Marea Qestie din Decembrie şi restul după. Ies cu cinci ani în plus? Păi, După, am înjurat şi ziua şi noaptea. Şi pe gură şi cu mîinile şi cu c…turul pantalonilor.
Cu ce aş fi eu deosebit acum? Ce înjurătura mai deosebită aş aduce eu, ca să fiu băgat în seamă printre cei ’jde milioane de înjurători ai patriei? Înjurătura mea e de …laudă! Ha! E că v-am băgat în ceaţă? E!
Cu nişte ani în urmă, făcîndu-se nişte cercetări după metodele profesorului Geert Hofstede de la Universitatea din Maastricht, s-a stabilit că – psihologic vorbind – România are un nivel înalt de evitare a incertitudinii. Psihologia unei ţări, în măsura în care se poate lăbărţa o exprimare, este un fel de "medie" a naţiunii, a liderilor etc. Aşadar, pentru a se clarifica o situaţie ambiguă, liderii pot forţa şi/sau amîna unele decizii deosebit de riscante. Sunt situaţii în care o ţară a fost împinsă la război din această cauză. Ei, nu aceasta este cauza războaielor, dar e un fel de a privi problema. Cu alte cuvinte, specific acestei situaţii este spiritul de turmă, evitarea ieşitului în faţă, oamenii evită conflictele, concurenţa, preferă dictonul păgubos "capul plecat, sabia nu-l taie".
Văzînd ce a zis nea' Geert; simţind din plin şi (i)logica guvernării de acum, mă bate gîndul că băieţii ăştia nu sunt chiar aşa de proşti pe cît par. Nu cred să fie nici hipnotizaţi cum zice Pavel Coruţ, nici bolnavi cum zice Vadim şi nici incompetenţi cum zic toţi ceilalţi. Eu cred că e o strategie evreiască luată din bancul cu Iţic care merge la Rabi să-l ajute:"Nu mai pot! Suntem cinci într-o singură cameră. Fiecare cu viaţa lui, îţi dai seama? Ajută-mă să ies din coşmarul acesta! Bine, zice Rabi. Ai cîine? Da. Bagă-l şi pe el în casă. Ai şi porc? Da. Fă la fel ca şi cu cîinele. După cîteva zile, revine bietul Iţic şi se roagă din nou. Măi, dar ai făcut aşa cum ţi-am cerut? Da, dar… Bine, atunci te duci acasă şi bagi şi caprele cu voi în cameră. Dar Rabi… Nici o vorbă. Faci cum ţi-am cerut eu!. După încă o săptămînă bietul om, nedormit, murdar se tîrăşte cerşind ajutor. Nu mai pot. Mă sinucid! Da… buun! Te duci acasă şi scoţi toate animalele afară. Peste două zile vii şi-mi spui cum e! După două zile, fericit, nu ştia cum să-i mai mulţumească lui Rabi pentru înţelepciune şi bunătate."
Părerea mea e că, asistăm la o strategie similară. Boc este de sacrificiu. Pentru că nu mai au nici o soluţie, ca să nu ...comentăm mizeria în care trăim, criza este amplificată la maximum. La un moment dat (cît de curînd) va veni un cutremur politico-social care va forţa schimbări ceva mai consistente în guvernare. Primul ministru şi echipa "salvatoare" este deja pregătită, informată, încălzită. Cel care va fi numit premier (preferabil în ultimul an pentru a nu avea nici o scădere în grafice!) va stabiliza "miraculos" ţara. Pentru că Băselu’ nu mai poate candida, va prelua ştafeta acest nou prim'. Dar ca preşedinte mesianic. Şi uite cum un şmen politic de doi lei se joacă pe capetele noastre, cu destinele noastre, cu sănătatea copiilor şi familiilor noastre, cu tot ceea ce înseamnă carieră, familie, stabilitate socială, viaţă destin etc., etc.
Mafioţii? De data asta sunt fie victime, fie figuranţi. Din partea mea, sper să poată lovi ceva gen "doi în unu la super-ofertă". Şi dacă se poate, să rezolve niţel şi problema ţigănească şi pe cea ungurească… şi pe cea cu stima noastră de (totuşi!) europeni….
