luni, 21 mai 2007

Păsărica cioară

Mereu în atenţia presei, Traian Băsescu este un personaj controversat. Simpatic, enervant; spiritual, bădăran; genial, memorabil sau condamnabil, blamabil. Unii ar spune că e o personalitate complexă, alţii că e un şmecher viclean. Se pot spune multe, pentru că e material destul...
Cel mai recent moment este nu referendumul cîştigat, cum s-ar crede, ci un banal conflict cu o "păsărică" jurnalistă. Preşedintele nostru reconfirmat, a făcut un gest, rapid calificat ca... incalificabil. Dacă ar fi fost pe stradă şi s-ar fi dus el la ea şi nu invers, în termeni juridici s-ar numi tîlhărie, combinată cu încă nişte argumente din Codul penal şi cel civil. Are cine să-i caute în coarne, că Slavă Domnului, mulţi nu-l înghit. Poate vor încerca să-l mai suspende o dată, pe chestia asta?
DAR!!!
Pentru că este un dar aici la mijloc, pe care îl cunosc ziariştii profesionişti, care sînt ziarişti şi nu ingineri sau jurişti recalificaţi din mers la locul de muncă. Asta în cazul că au şi studii şi nu doar o diplomă, că dacă-i auzi disutînd în particular, te iei cu mîinile de păr cît de mare le este ignoranţa şi incultura. Dar dau lecţii şi impun idei de nu-ţi vine să crezi că ei chiar ştiu ce spun.
Aşadar, există un "dar". Precedentul, în România se numeşte generalul Puiu din Timişoara intervievat... fatal, de mult-prea-distinsa "jurnalistă" Brînduşa Armanca. Fătuca, ori avea misiunea ori a fost atît de proastă încît a făcut jocurile cuiva, l-a atins pe buze cu "microfonul", generalul murind pe loc. A fost electrocutat cu un curent de mare frecvenţă care i-a provocat un stop cardiac. A dus cu el în mormînt multe secrete ale Revoluţiei şi nu numai... Marea jurnalistă a fost promovată pentru merite deosebite, în f. scurt timp, la cîrma Studioului TVR Timişoara. Habar nu am unde este această persoană, acum şi după ce i-am cunoscut evoluţia, aş prefera să nici nu ştiu.
Deci:
1. Jurnalistă nici prea-prea nici foarte-foarte.
2. Spaţiu considerat de gaşcă drept public. Dar un magazin este spaţiu public numai pentru imagini de ansamblu şi nu ţintite asupra unui cumpărător. Sau în cazul unor emisiuni filmate cu acordul conducerii şi proprietarilor acestuia. Altminteri este cam discutabilă...
3. Un jurnalist are unelte specifice. Pentru înregistrare video are o cameră de filmat. Pentru audio are un microfon uşor de identificat. Un aparat de fotografiat şi un reportofon în cazul presei scrise. Eventual un carneţel şi un pix.
4. În cazul unui jurnalist profesionist, întîlnirea cu o personalitate publică este o şansă. Este OBLIGAT să caute un contact, un dialog etc. DAR cu limite, cu bun simţ şi cu măsură. În momentul în care o persoană publică este în afara cadrului ei instituţional, în afara programului de lucru şi eventual în timpul unei acţiuni legale dar nespecifice cadrului său oficial, pe care nu doreşte să-l facă public, are dreptul la imagine. Şi poate refuza dialogul cu indiferent cine.
5. În cazul că un "cineva" insistă la discuţie, intrăm uşurel în zona hărţuirii, agresiunii, ultrajului, atacului la persoană. Desigur, în cazul dat, acest argument poate fi exagerat.
6. În cazul că acel cineva se dă drept ziarist, dar nu se legitimează sau foloseşte unelte nespecifice meseriei sale poate trezi suspiciuni. Un ziarist de televiziune, care filmează cu telefonul, este cel puţin suspect! Mai ales dacă este însoţit de un cameraman căruia nu i s-a permis să filmeze în acel loc, în acel moment.
6.1 În acest moment trebuie făcută precizarea că jurnalistica de tip "paparazzi" este la limita meseriei. Cînd se trece de ea, de limită, nu mai are nimic de-a face cu meseria de ziarist. Golăneala presupune riscuri pentru care, în mod normal ziariştii "normali" nu ar trebui să sară în apărare! E drept că ne-cunoscînd toate datele de la faţa locului, fac judecăţi numai pe ce a apărut în presă pînă acum.
7. În cazul unei insistenţe exagerate, date fiind precedentele, persoana vizată insistenţelor poate declara că este în legitimă apărare!!! În momentul în care îmi vîri sub nas o sculă care "nu ştiu ce este" din punct de vedere al specificului meseriei, trebuie să mă apăr şi să dezarmez agresorul. Există atîtea telefoane-pistol, electroşoc sau cu tub de spray că nu e o noutate.
8. Problema de-abia de-acuma începe pentru "păsărică". Telefonul, ajuns indiferent cum, în mîna unei persoane (publică sau nu), a continuat să înregistreze o discuţie particulară. Discuţie care a fost interceptată, înregistrată şi apoi... PUBLICATĂ! Nici măcar în instanţă nu poţi folosi o astfel de probă, chiar dacă individul mărturiseşte o crimă, dar-mi-te că face pe cineva ţigancă împuţită, păsărică etc. etc. Nici măcar nu mai contează că cel care a spus este Preşedintele României. Interceptarea unor convorbiri în spaţiu privat cad sub incidenţa unor legi... dar nu e treaba mea. Probabil că preşeditele are consilieri care ştiu ce au de făcut. A căzut el un Preşedinte al SUA pentru interceptări ilegale, aşa că vocea unei "păsărici" nici nu prea contează...
În final, dacă aş fi şeful "păsăricii" aş da-o afară şi aş face şi plîngere la Parchet. Başca aş da-o în judecată pentru prejudicierea imaginii meseriei de jurnalist, pentru alăturarea numelui redacţiei la o găinărie pornită de la o agiamioaică. Am zis bine aşa? Dacă nu, iaca! Cine m-o băga în seamă o să-mi zică toate cele, că-s incult, că-s prost că-s căscat...
Meserie, meserie! Ce uşoară pare cînd te uiţi la televizor sau cînd citeşti ziarul!

duminică, 6 mai 2007

Triunghiul constituţional

În primul rînd, o prezumţie: dacă iese Sarkozy ca preşedinte al Franţei, putem să ne luăm gîndul de la Băsescu. De ce? Pentru că şeful masoneriei româneşti este un francez de origine... maghiară (Szakvary Andre), exact la fel ca şi prea-luminatul (probabil) viitor preşedinte al francezilor. Şi cum ilustrisimul Tăriceanu este şeful liberalilor (partid prin excelenţă francmasonic!), başca fiu vitreg al lui Dan Amedeo Lăzărescu (mulţi ani, conducător al Francmasoneriei române)... şi începem să vedem clar cum masoneria românească l-a înlăturat de la caşcaval pe reprezentantul nostru (dar Dumnezeu ştie de fapt, al cui, cu exactitate!), eternul şi fascinantul Băsescu.
Am spus în titlu că este un triunghi. Să mă explic: este evident că există interese oculte, mai mult ca sigur străine de interesele româneşti.
..........
1.
Băsescu-ca purtător de interese proprii şi personale (ca un şmecher sadea ce este); omul ruşilor; omul întunecatei Securităţi, propulsat să răzbune şi să facă o nostalgică şi necesară curăţenie.
......... 2. Tăriceanu, mason, român şi foarte probabil cinstit faţă de români, dar prins într-un lanţ de interese din care nu poate scăpa, aşa că joacă pe muzica ştiută numai de el şi-ai lui
......... 3. Şi alţii... indiferent care, că nu se văd cu claritate.
Indiferent ce votăm, iese nasol pentru noi, românii. Dacă votăm Băsescu, şi dacă el e omul ruşilor, ne-au făcut-o cu mîna noastră. Dacă votăm contra, am făcut jocul monstruoasei coaliţii formată din imposibila reuniune PRM+UDMR & comp., culmea! dirijată de PSD (care, cîtă vreme e "ideologizată" de Iliescu este cel puţin clar şi evident filo-rusească!!!). Dacă nu votăm de loc, le-am făcut jocul, prostindu-ne pe faţă, fără măcar să se mai chinuie să măsluiască şi să-şi acopere mizeriile. Acesta ar fi cel de-al doilea triunghi. Cum mama naibii facem, atunci fraţilor?
Cu Băsescu nu-i bine, cu Tăriceanu vai şi-amar! Europa cea sfioasă şi respectuoasă în cele drepturi ale omului democrat, nu se bagă. Vede ea, pe urmă! Las' că se bagă ruşii, arăbeţii şi asiaticii. Şi ţiganii, că mafia românească e patentul şi monopolul lor. Serviciile noastre secrete sînt cvasi-inexistente, sau sînt în slujba oricui, dar nu a cetăţenilor români.
Votaţi dragilor, că tot ne ia draku!

miercuri, 2 mai 2007

50% plus 1

După vîrtejul de opinii, înjurături, urări de genul "ba a mă-ti!", uşor-uşor am intrat în zona campaniei electorale. Multe ciudăţenii vom mai vedea cu această ocazie... Toată lumea bună din zona politicii actuale româneşti agită cifre de tot felul. Cea mai vehiculată este cea din titlu. Şi-i tot dăm cu cifra asta de toţi pereţii pînă uităm ce şi cum. Nimeni nu se întreabă dacă este şi ceva adevăr în chestiunea asta. "Libertatea" de a alege şi de a fi ales, Constituţia, ălea-ălea...
Sînt ţări în care este liber să alegi pe cine vrei, dar eşti obligat să votezi. Şi este perfect democratic! În spiritul logicii (Logica-ca ştiinţă!), ar trebui să adunăm merele cu merele şi vacile cu vacile, pentru că altfel, vacile măcîncă merele şi nu ne mai iese rezultatul.
Ce ne opreşte pe noi, românii să introducem această obligaţie? La fel, ce ne opreşte să mai încetăm odată cu mizeriile astea de manipulări ordinare şi grosolane? "51% din totalul electoratului, plus 1" ştiind foarte bine că este aproape imposibil să aduci atîta lume la urne şi încă să voteze masiv, pînă la concurenţa acestei cifre. Şi mă rog cam cît înseamnă 50%... din cît? Ultimul recensămînt a fost făcut cu o Românie încă ne-europeană, dar cu cîteva milioane de români "exportaţi" ca forţă de muncă, în toată lumea. De atunci, au mai plecat cîteva sute de mii sau chiar milioane. Cine stabileşte exact cîţi români mai sînt în ţara asta? Institutul naţional de Statistică? E cam fluidă chestiunea...
Însuşi Băsescul a spus la un moment dat, o frază memorabilă: "Cei care nu votează, dau un vot în alb celor mai bine plasaţi candidaţi"! Mi-a plăcut enorm această replică şi am reţinut-o. De aceea v-am şi oferit-o, pentru rememorare! Şi nu-i aşa?
Dar cel mai tare mă doare capul de cîţi votăm şi cum. Schimbăm Constituţia doar cîţiva şmecheri, aşa cînd vrem noi? Chiar aşa sat fără cîini am ajuns? Nu ştiu dacă Băsescu & comp. este mai brava decît ceilalţi. Toată povestea pute de la o poştă a interese străine în ţara asta aflată mereu la "răscruce de vînturi". Cînd naiba o să fim şi noi mai înfipţi pe interesele noastre naţionale? Cînd vom putea distinge între faptul că patriotismul este ceva care uneşte trăitorii de pe acelaşi spaţiu geografic, indiferent de vîrstă, religie, sex şi mai ales de originea etnică?
Ţara al cărei cetăţean sînt e şubrezită de tot felul de bălăngăneli între interesele naţionaliste ale ungurilor, sîrbilor, croaţilor, nemţilor, ruşilor, ucrainienilor, turcilor, bulgarilor etc. şi între interesele trans-naţionale sau apatride ale (unor) evrei şi ţigani (pardon! rromi) precum şi - mai ales - între incredibilele "interese" cosmopolite ale neaoşilor români. Păi ce-i aici? Ţară sau maidan? Eu pentru ce plătesc impozite aici? Ca să fiu furat pe faţă de cei pe care-i plătesc să mă apere, să mă vindece, să mă îndrume şi să mă clarifice, să mă conducă pe calea cea bună?
Ceva nu-i în regulă cu ţărişoara asta! Nu ştiu dacă şi cu oamenii de pe aici... sau e numai o problemă cu munţii, rîurile şi pădurile de pe aici...