Jaful din Gutîi

Postez această mititică argumentaţie, pentru că mă consider specialist în transporturi speciale de valori. Am lucrat mulţi ani în domeniu. Inclusiv la firma G4S, timp de un an, direct şi nemijlocit. Le cunosc toate vulnerabilităţile (foooooaaarte multe şi foooarte grave!), rigidităţile şi maxima incompetenţă. Dom'le, ăştia sînt nişte incompetenţi incredibili! Nişte brontozauri, care vor dispărea la prima glaciaţiune. Vorba vine!
Faptul că nişte indivizi bine organizaţi au reuşit să dea o gaură la G4S nu este de mirare. Nici nu era greu. Pînă şi un grup de copii ar putea să facă aşa ceva. Nu am să intru în amănunte, din respect faţă de foştii colegi. Mi-este milă de ei şi mi-ar părea rău să păţească ceva. Cît despre firmă, dacă va da faliment, nici o pagubă. Încă o şleahtă de ne-aveniţi trimişi unde le e locul: la tomberon!
Nu mai demult, de vreo 5-6 luni de zile, le-am transmis într-o scrisoare, cîteva recomandări. Fiind angajatul lor, eram direct expus la pericole. Practic, îmi era frică să nu mor din prostia lor. Pentru nişte orgolii de doi lei, ale unor foşti colonei, adunaţi de pe stradă, total paraleli cu meseria asta, încercînd să adapteze reguli din anii '60 la realităţile mileniului 3, nu mi se părea corect să-mi pun pielea-n băţ. De asta nici nu mai sînt în echipa lor, Doamne ajută! Recomandările veneau din partea unui tip, care a făcut transport de persoane şi valori, mai bine de 15 ani (într-un fel sau altul), inclusiv în zonă de război.
Pe scurt, cauzele incidentului sînt legate de nişte reguli tîmpite ale G4S, de nişte incompetenţi (angajaţii, dar şi şefii lor!), de cît valorează nişte profesionişti (salarii, prime, selecţionare etc.) şi de nişte realităţi sociale din România. Şpaga, nepotismul, ascunderea gunoiului sub covor, minţirea opiniei publice şi multe altele asemenea sînt cauze şi efecte şi iarăşi cauze ale unor asemenea incidente. Interesant este că, nu aici începe şi nici nu se termină aici. Să vedem cine va cîştiga lupta, între profesioniştii adevăraţi (hoţii, jefuitorii...) şi ageamiii (ciurucurile care acceptă trei lei salariu de la nişte hoţi cu acoperire de firmă legală). Şi ...apropo! Ştiţi că mamelucii ăştia de la G4S fac transportul de valori pentru bănci şi pentru Poştă? Ştiţi că tariful lor de căpuşe, în afară de tot felul de "mici chestii", este de 6 (şase) euro pe kilometru? INCREDIBIL!!! Mă opresc aici, pentru că scrisoarea trimisă avea 5 pagini, şi era una destul de scurtă, la cîte nereguli erau acolo. Cît despre hoţii din Gutîi, aproape sigur nu vor fi prinşi. Nu de alta, dar una din variante ar fi că, chiar unul din clienţii G4S ar fi putut pune la cale acest "joc", pentru a scăpa de un contract foarte greu de re-negociat/anulat. Good bye "gold for sleep"...

Provocatorul, avortatorul, laxativatorul...

Am forţat "niţel" titlul. La fel ca întotdeauna, de altfel. Subiectul este unul plictisitor şi am încercat să provoc. De fapt, este vorba de veşnicul informator al unui serviciu de informaţii, al poliţiei, al instituţiilor guvernamentale sau al unor (mari, să zicem) grupuri de interese, trusturi etc. Mă rog, tot felul de companii, care-şi permit să angajeze astfel de servicii/persoane. Nu mă voi referi la situaţie, per ansamblu, în general. Nu voi veni cu filosofii sau scenarii sau qestii inedite despre aceştia. Nu! Pur şi simplu, voi face o referire la cei ce mă înconjoară, la concret. Pînă la limita identificării/desconspirării persoanelor.
Ca jurnalist, am fost în atenţia şi sub monitorizarea... unora şi altora. Asta este! Ştiam. Din păcate, monitorizarea nu s-a oprit doar la o observare pasivă ci a devenit de multe ori activă. Am avut parte şi de sabotaje, de manipulări, de "grupuri" de prieteni şi oameni ai muncii cu opinii şi interese, de multe ori agresive. Mă rog, aşa-s oamenii. Dacă pînă în 1989 făcea parte din sistem şi putea fi acceptat ca implacabil, după revoluţie este mai greu de acceptat. Am pus-o pe seama inerţiei, a sărăciei de metode, a lipsei de personal superquality etc. Am zis că poate mi se pare, că paranoia, că ... Mda!
Zilele trecute, însă, am fost supus unei ordinare provocări. Un oarecare individ (probabil doar aspirant sau doar cu grad inferior, ne-specialist) mi-a tăiat calea cu nişte poveşti atît de străvezii că îmi venea să dau cu el de toţi pereţii. I-am intrat în joc, aşa cum fac întotdeauna. I-am cîntat în strună, ca să-şi facă "numărul". L-am tăbăcit cu informaţiile, pe care vroia să le audă de la mine. De la mine "fraierul" numai bun de "cules" din pom. Dar parcă mă simţeam prin 1800 toamnă. Un paradox al zilelor noastre. Serviciile secrete din toată lumea s-au dotat cu tehnologie ultra-modernă de monitorizare, de urmărire, de ascultare, de filmare, de scanare, de sesizare a mişcărilor, emoţiilor etc., etc. Şi totuşi, la nivel uman, "pe teren" metodele nu s-au schimbat. În fond, natura umană nu a evoluat. Avem aceleaşi instincte, acelaşi mod de reacţie ca acum 10.000 de ani. Psihologia nu poate inventa nimic din ceea ce nu există deja în comportamentul şi felul nostru de a fi. Din păcate, oamenii (pardon! OAMENII) din echipă, sînt cei care dau valoare vechilor legi ale umanităţii. Dacă ne lăcomim să angajăm oameni numai pentru că dau o şpagă la admiterea în şcoală; pentru că nu ne pun probleme în a executa unele ordine aiurea; confortabili pentru că sînt nişte lingăi sau fără coloană vertebrală, cu un QI redus, roboţi, rutinaţi etc., etc... Nu, cu asemenea oameni nu se va progresa niciodată, către nicăieri!
În copilăria mea, tatăl meu (un amărît poliţist, într-un amărît de sat) mi-a spus că, dacă vreau, pot urma o carieră în poliţie, servicii secrete etc., pentru că am o oarecare prioritate. Am dosar curat, sînt verificat, sînt agreat, ok, am toate argumentele pentru a fi acceptat. Ca ofiţer, de indiferent ce, aş avea numai de cîştigat etc. Din păcate (pentru mine dar mai ales pentru el), nu mi-a plăcut o astfel de meserie. I-am spus-o cît se poate de clar: NU! ..."În cazul ăsta, fiule, să te păstrezi curat şi departe de ei, de noi." Cum adică, l-am întrebat? "Indiferent ce vei face, bun sau rău, să-ţi asumi integral responsabilitatea. Să nu cumva să accepţi compromisul, jumătatea de măsură. Vei ajunge să plăteşti de zece ori mai mult decît face!". Apoi a încheiat: "dacă faci o greşeală, să plăteşti. Să nu primeşti nimic pe gratis. Să-ţi asumi răspunderea! Să nu accepţi iertări amăgitoare, compromisuri, să nu cumva să semnezi ceva în schimbul unei iertări iluzorii..."
De atunci, spre disperarea multora, mi-am plătit toate datoriile, chiar dacă au fost reale sau inventate. Nu am semnat nimic, pentru a scăpa de necazuri. Dacă am picat "în tristeţe", asta a fost! Am plătit, indiferent cît m-a costat. Dar am rămas curat, fir-ar să fie!
În concluzie: Rog şi pe această cale, pe ADEVĂRAŢII hotărîtori ai destinelor noastre, să nu mă mai chinuie. Sînt deja prea bătrîn, pentru a-mi schimba stilul. Bătrîn, am fost şi în adolescenţa şi tinereţea mea. Ce să le fac, dacă nu au înţeles asta? Sigur că eu am pierdut! Pentru ei am fost doar un caz, un dosar, un fişier. Aşadar, revin cu rugămintea de a-mi transmite direct întrebările şi nelămuririle legate de persoana mea. Accept orice fel de discuţie, răspund la orice întrebare, în stare de hipnoză, sub drog sau alte metode. Nu am nimic de ascuns. DAR am o condiţie: dacă cineva doreşte să afle ceva de la mine, să o facă în mod direct, oficial. Pretind să fiu convocat (chemat oficial, adică), la unul din sediile oficiale ale poliţiei, SRI, armată etc., pentru acea discuţie de care pomeneam. Asta în cazul că trebuie. Pentru că, presimt că de fapt, nu trebuie. De fapt, sînt doar nişte mofturi ale unor aşa-zişi super-mani "făuritori de destine". De fapt, sînt nişte tipi care încearcă să-şi ascundă incompetenţa monitorizînd pe oricine le poate furniza "materia primă".
Îmi cer scuze pe această cale, acelora care au pierdut timpul cu mine. Pentru că, recunosc, nu am fost un tip uşor de urmărit şi de controlat. Ori de cîte ori am avut de-a face cu un incompetent, mi-am bătut joc de el, mai ales dacă îl simţeam cu fumuri, orgolii, superiorităţi ne-acoperite de realitate. Ştiu, am pierdut, pentru că nu aveam cum naiba să fac faţă unei confruntări cu un colos. Oricît de "tare" ai fi, dacă se pun pe tine un miliard de furnici, cazi, te prăbuşeşti.
Pe de altă parte, însă, buturuga mică, răstoarnă carul mare. Gata băieţi! Mai lăsaţi-mă drakului în pace, că nu eu sînt pericolul. Între timp, aţi rămas fără ţară de păzit şi de apărat, fără marea industrie aducătoare de bani, locuri de muncă etc. Eu, în tot timpul ăsta, m-am chinuit să supravieţuiesc. Nu am furat nimic, nu am cîştigat nimic din toate astea. Doar o "şleahtă" de prieteni-informatori/provocatori/avortatori... Şi s-ar putea să nu le placă laxativatorilor, ce tratament o să le aplic. De fapt, sînt aproape convins că nu le va plăcea tratamentul meu!
Ori discuţie oficială, ori nimic! Mulţumesc şi... scuze!