Nix limbă, nix cultură. Le declar nule. Definitiv!

Orice cultură şi orice limbă aferentă acestei "oricare cultură" are mijloace si modalităţi de a comunica, de a transmite peste generaţii idei, concepte, obiceiuri, cutume, reguli, tradiţii etc., etc. In general, "cultură" este asociat la "civilizaţie", de multe ori forţat suprapuse, considerate sinonime, confundate una cu alta sau folosite în sintagme stupide... de "lemn"... Nu-mi trece prin cap sa dau definiţii sau să contrazic pe unii ori pe alţii cu muuult peste nivelul meu. Îmi cunosc limitele şi pur-şi-simplu nu am curaj să intru în această zonă.
Una dintre ideile pe care am vrut să o rostesc (mai degrabă pentru mine, ca să mă "aud" vorbind şi să-mi clarific minţile) este că: într-o limbă trebuie să existe acele cuvinte care exprimă un minim necesar de idei. Trebuie să definim prin cuvinte elementele esenţiale cum ar fi apa, aerul, pamîntul, piatra, metalul, viul - plante, animale, insecte, reptile, oameni... Trebuie să putem exprima principalele senzaţii, nevoi, cum ar fi: mi-e frică, mi-e sete, îmi place, vreau, mă duc, vin, stau, dorm... Desigur, dacă mergem pe teoria evoluţionistă, toate au venit pe rînd, dintr-una într-alta, dezvoltîndu-se, rafinîndu-se... Mai întîi au fost cuvintele de bază, concrete. Fără nuanţe, fără sinonime, fără echivoc. Apă, mîncare, om, animal, copac, piatră. Fiecare exprima ceva palpabil, ceva concret. Apoi, cu cît comunitatea se dezvolta, cu atît şi nevoile de comunicare trebuiau să ţină pasul cu realitatea. Apa-apă devenea calda sau rece, curată sau murdară, proaspătă sau stătută, apă de la ploaie sau din rîu etc., etc. Şi uite aşa, intrăm în zona abstractizării. Avem nevoie de cuvinte care să exprime şi altceva decît concretul. Probabil că printre primele formule abstracte NECESARE au fost cuvintele ce ţineau de exprimarea sentimentelor: frică, plăcere, recunoştinţă, ierarhiile din clan... Aşadar, printre primele cuvinte ce nu exprimau ceva concret - cred eu - au fost salutul şi cuvîntul "mulţumesc".
Mulţumesc, gracias, danke, thank you, merci, spasiba, hvala, koszonom, ginkue... şi în sute de feluri. Observaţi? Nu seamnănă între ele aproape deloc. Şi am pomenit aici doar cuvinte în cîteva limbi apropiate geografic nouă. Toate înceamnă acelaşi lucru: mulţumesc. Aşadar, ca o ultra-superficială concluzie: nu există limbă şi deci cultură care să nu aibă o etichetă proprie, aproape unică: abstractul mulţumesc.
Nu-i aşa că nu se poate concepe o limbă sau o cultură fără acest cuvînt? Adică cineva (care îşi revendică o limbă şi are pretenţia să nu fie discriminat în virtutea deţinerii patentului asupra acelei limbi/culturi) poate argumenta că aparţine unei culturi "ca la carte" şi îşi poate aroga toate drepturile asupra existenţei unei limbi clare, distincte, de "sine stătătoare". Aşa-i? Da, bineînţeles!
. . . atîta doar: să aibă cuvîntul mulţumesc în acea limbă. Dacă nu are un cuvînt (clar şi distinct, nu un sinonim, nu o "abureală", o sintagmă care să ţină locul acestui cuvînt!) atunci nu are nici un drept la nici o limbă şi la nici o cultură. Poate una în formare - şi atunci trebuie definită ca atare! - şi în mod clar secesionistă. Cu tendinţe de enclavizare, de izolare, de înstrăinare faţă de o majoritate alături de care vieţuieşte. În acest caz, majoritatea are tot dreptul să sancţioneze acea aşa-zisă-cultură, acea aşa-zisă-limbă şi să nu acorde nici un fel de concesie grupului care îşi arogă cu nesimţire de-a dreptul infracţională drepturi în sensul "ne-discriminării, şi păstrării tradiţiilor culturale" bla-bla-bla şi vrăjeli de-astea.
V-am prea ameţit cu argumentele aparent fără sens? Bine atunci. Limba care nu are cuvîntul "mulţumesc" şi deci nu este o limbă iar "cultura" bazată pe o astfel de limbă este nulă... ei, această limbă nulă şi această cultură zero esteee... "limba rromani" şi toată "cultura" ţigănească. Da dragii mei, această limbă nu are acest cuvînt propriu. Foloseşte cuvintele cu însemnătate de "mulţumesc" luate de la majoritarii unde îşi fac veacul. Deşi nu au o cultură (mai citiţi nişte "istorie" şi o să vedeţi că) o şleahtă marginal-infracţională a speculat şi a preluat permament de peste tot, contrapunînd culturi reale, furate efectiv de la vecini sau popoare mai îndepărtate geografic. Le prezentau ca fiind ale lor, "originale-tradiţionale". Şi acum speculează, şi acum se prezintă peste tot ca români şi îşi prezintă limba rromani ca o limbă original-tradiţională, cu scop evident de confuzionare. Aşa-i că am mai spus-o să Iliescu+Roman+toată gaşca de revoluţionari (de origine şi apartenenţă într-un fel sau altul la "etnia ţigănească") ne-au adus "revoluţia" tocmai ca să-şi impună interesele? Am mai spus-o! Uitaţi-vă şi voi un pic de jur împrejur şi o să vedeţi că singurii care au avut de cîştigat ceva în aceşti 20 de ani, sînt tocmai ţiganii prea-iubiţi, purătorii noştrii de drapel şi avangarda culturii noastre tradiţionale.
Îţi mulţumesc popor luminos şi generos şi cald şi blînd şi cinstit că îmi faci cultura, că îmi cînţi muzica tradiţional-manelistă, că îmi faci legile în Parlament, că îmi faci politica economică, că îmi dirijezi cultura, învăţămîntul şi sănătatea şi justiţia şi... şi... Îţi mulţumesc pentru că mass media e în mîinile tale şi că toate adevărurile sînt filtrate în aşa fel ca eu să nu mai văd şi să nu mai înţeleg nimic. Îţi spun mulţumesc pe limba mea, pentru că pe limba ta nu ai un asemenea cuvînt. Dovadă a generozităţii tale şi a bunătăţii sufletului tău. Şi am să-ţi tot mulţumesc, atîta vreme cîtă o să mă laşi să-mi mai beau apa de la fîntîna străbunicului meu şi o să mă mai laşi să simt durerea şi umilinţele la care mă supui în fiecare minut... Îţi mulţumesc!

Răspunderea învăţătorului

Asistăm neputincioşi la înstrăinarea de tradiţii, la depărtarea de bun simţ şi la o senzaţie de "aici nu-i locul meu" în propria noastră ţară, în propria noastră cultură. O mare vină o au politicile de tranziţie, contextele geo-politico-economice şi multe altele. Eu personal, arunc o parte din vină, în cîrca învăţămîntului. Nu sînt de acord cu nişte oarecare tipi şi tipese, refugiaţi în mediocritate, retraşi la căldurica unui post în învăţămînt. Consider că învăţămîntul ar trebui să beneficieze de elite, de şefii de promoţie şi nu de looseri, piloşi şi fiicele sau nevestele unor potentaţi, numai aşa ca să aibe şi soţioarele o carieră onorabilă.
Responsabilitatea faţă de munca (extrem de delicată!) a celor ce ajung în această zonă? Este zero. Adică ZERO! Oamenii ăştia nu numai că sînt nişte inconştienţi ci şi şi adevăraţi tîlhari. Pur şi simplu fură de la comunitate banii de pe salarii şi tot felul de avantaje pe care le primesc, nedînd nimic în schimb. Îmi cer scuze profesorilor şi educatorilor care au har şi care îşi scuipă plămînii zi de zi la muncă. Din păcate pentru ei şi pentru noi, sînt prea puţini. Din păcate pentru noi, am acceptat prea uşor tradiţii străine care ne diluează caracterele. Am importat tot felul de aiureli de genul "political correct" sau interzicerea ostracizării, a clasicei noastre "ridendo castigat mores". Ei se fofilează în spatele unor principii, strategii şi programe. Aruncă responsabilitatea în cîrca guvernanţilor, a poliţiei, autorităţilor. Nu, ei sînt curaţi şi nevinovaţi. Ca lacrima. Cea pe care o să o vărsăm din plin peste cîţiva ani.
Ce aş face pentru responsabilizarea acestei categorii? Aş încerca să-i duc în zona constructorilor de avioane. Oamenii ăştia produc tot felul de piese care sînt înseriate şi urmărite pe tot parcursul fabricării-utilizării-reparării, pe toată durata de utilizare. Fiecare element are o fişă de urmărire. Se va şti cu exactitate cui îi aparţine vina. Angajaţii din acest sistem suflă şi în iaurt. Rebuturile sînt rare. Adică nu că nu există greşeli de producţie, ci nu sînt permise la următoarea etapă din producţie dacă s-a greşit la un moment dat.
Aşa aş vedea şi munca profesorilor. Dacă nu sînt în stare să ofere un minim obligatoriu de cunoştinţe, elevul nu va promova, nu va trece la nivelul următor. Dar dacă se va folosi acea "fişă de urmărire", în cazul că peste ani, un elev va claca, va greşi, o va lua pe alte căi, profesorul în culpă să fie tras la răspundere. Desigur, e greu de stabilit cu ce a greşit profesorul de chimie dintr-a VIII-a de a ajuns elevul X la pîrnaie. Dar se vor putea gîndi unele "standarde" în care pot fi încadraţi vinovaţii. Responsabilitatea va fi mai mare dacă această culpă se va dovedi peste cîţiva ani. Ştiu şi eu? Poate o penalizare la anii munciţi, o scădere a pensiei, o amendă, o umilire în public, o pedeapsă corporală. Nu ştiu. În fond, nu mă interesează cum să fie pedepsiţi unii sau alţii. Mă interesează să fie "băgaţi în priză" nişte trîntori iresponsabili. Dacă nu sînt ei cauza, atunci precis sînt fitilul sau combustibilul sau catalizatorul unui fenomen, căruia îi sîntem contemporani: idiotizarea în masă a populaţiei româneşti. Oligofrenizarea contagioasă a viitorului nostru.
Atmosfera toxică din societate, politică, mass media, show biz etc., este rezultatul muncii susţinute a întregului corp profesoral. Promovarea unor nulităţi, acceptarea unor compromisuri, ignorarea unor abateri, necorectarea unor abateri, neclarificarea unor aspecte în cunoaştere, jumătăţile de măsură ...sînt deja ultra-cunoscute la cauze. Aşa începe totul. Se ascunde sub preş ceva banal. Vorba unui poet fascinat de faptul că simţea în gorunul viu, verde cum creşte... un coştiug. Unu' Blaga. Ceva ministru de-al PDL-ului parcă. Sau nu? În orice caz, un fleac de compromis creşte odată cu omuleţul dat în grija învăţămîntului. Şi cînd creşte mare, se coace o frumuseţe de cancer moral de nu-ţi vine să crezi. Ba să-ţi vină, că ăsta e deja prezentul. De viitor mi-e o fricăă... Şi ticăloşii ăştia de profesori mai au tupeul să ceară drepturi, salarii, bani, să ameninţe cu greve, cu şantaje şi măgării...

Legea numelor

Cu cîteva zile în urmă l-am cunoscut pe domnul Inginer Ion Cîrpaci. Trebuia să completeze un formular. I l-am dat şi l-am rugat să mi-l returneze completat. Un inginer nu este un intelectual clasic. Face parte din aşa numita "intelectualitate tehnică". Nu poţi cere unui specialist în tot felul de qestii tehnice să ştie cine a fost Freud, ce a scris Aristotel sau care este momentul declanşării conflictelor dintre creştini şi musulmani, cauzele, implicaţiile culturale şi eventual să facă o recenzie a ultimei cărţi scrisă de Patapievici. Nici nu poţi să-l incluzi în zona mediocrităţii pentru că sînt oameni care au studiat foarte mult şi dacă au făcut şcoala aşa cum trebuie sînt competenţi în domeniul lor. Să nu uităm că mergem cu maşini concepute de ingineri, folosim tot felul de unelte şi ustensile, ne îmbrăcăm, ne hrănim cu produse la care au contribuit din plin aceşti oameni pe nedrept consideraţi marginali.
Ceea ce m-a uimit la domnul Inginer Ion Cîrpaci - la o primă privire - a fost ţinuta foarte fistichie. Costum alb, cămaşă vernil, cravată roz cu un nod cît mingea de fotbal şi pantofi galbeni. Mă rog, fiecare se îmbracă cum îi convine. Dar ceea ce m-a şocat a fost faptul că acest domn era ...analfabet. Cum draku' să fii inginer-analfabet? Şi cînd mă gîndesc că în copilărie chiar visam să mă fac inginer... M-am răstit la el să nu-şi bată joc de mine. Ori e o legumă socială ori e inginer. Ce e cu jocul ăsta de prost gust? Omul a scos buletinul (bine şifonat şi foarte soios) pe care scria: Nume= Cîrpaci; Prenume = Inginer - Ion. Pe dobitoc îl chema Inginer. Era prenumele lui. Nu era funcţia şi nici titlul pe care o diplomă ţi-l permite să-l afişezi ca prefix al numelui.
Nu e mare lucru să-ţi botezi copilul: Inginer, Doctor, Economist, Ministru, Profesor sau chiar Profesor-Doctor, Conferenţiar, Lector, Doctor Honoris Causa sau altele de genul ăsta. Şi te trezeşti că ajungi la un moment dat la uşa unuia îmbrăcat în alb, aparent curat, cu un ecuson pe care scrie Doctor Cîrpaci Ion. Să ne ferească Dumnezeu de ce ar urma...
Aşa încît, aş da o "lege a numelor". Ce-mi pasă că un cretin oligofren îşi botează progenitura cu nume fanteziste si incredibil de idioate? Dar îmi pasă dacă-i dă nume ce pot creea confuzii. Şi le-aş interzice categoric. Prin forţa Legii dacă prin forţa bunului simţ nu se poate!
Aş merge chiar mai departe. Aş obliga ca fiecare cetăţean al unei ţări să aibă primul prenume specific ţării respective. Un prenume tradiţional. Eşti român? Te va chema X cu primul prenume Ion, Petru, Gheorghe, Vasile, Iulian, Sorin, Marius etc. Următoarele prenume pot fi şi Tingire, Cazan, Spartacus, Pardaian, Armando, Hulio, Avion, Rulment etc. Şi aş introduce o limită de maxim 5 (cinci) prenume. Am cunoscut pe cineva care avea nu mai puţin de 12 (doisprezece!) prenume. Le avea pe toate înghesuite pe certificatul de naştere, dar pe cartea de identitate nu-i încăpuseră decît vreo 7... Nici măcar el nu ştia la ce-i foloseau atîtea prenume. Şi le ura din tot sufletul şi nu ştia cum să renunţe la vreo unşpe dintre ele...
Cît despre oligofrenul analfabet Inginer Ion Cîrpaci s-a ales cu dispreţul meu veşnic, făţiş şi direct-declarat. L-aş fi ignorat dacă avea un nume comun sau dacă ar fi avut bunul simţ să nu facă paradă de acel prenume caraghios. Dar l-am considerat un impostor, aproape vinovat penal, el şi naşu' său. Păduchele cînd e sătul ţi se duce pe frunte...