Asistăm neputincioşi la înstrăinarea de tradiţii, la depărtarea de bun simţ şi la o senzaţie de "aici nu-i locul meu" în propria noastră ţară, în propria noastră cultură. O mare vină o au politicile de tranziţie, contextele geo-politico-economice şi multe altele. Eu personal, arunc o parte din vină, în cîrca învăţămîntului. Nu sînt de acord cu nişte oarecare tipi şi tipese, refugiaţi în mediocritate, retraşi la căldurica unui post în învăţămînt. Consider că învăţămîntul ar trebui să beneficieze de elite, de şefii de promoţie şi nu de looseri, piloşi şi fiicele sau nevestele unor potentaţi, numai aşa ca să aibe şi soţioarele o carieră onorabilă.
Responsabilitatea faţă de munca (extrem de delicată!) a celor ce ajung în această zonă? Este zero. Adică ZERO! Oamenii ăştia nu numai că sînt nişte inconştienţi ci şi şi adevăraţi tîlhari. Pur şi simplu fură de la comunitate banii de pe salarii şi tot felul de avantaje pe care le primesc, nedînd nimic în schimb. Îmi cer scuze profesorilor şi educatorilor care au har şi care îşi scuipă plămînii zi de zi la muncă. Din păcate pentru ei şi pentru noi, sînt prea puţini. Din păcate pentru noi, am acceptat prea uşor tradiţii străine care ne diluează caracterele. Am importat tot felul de aiureli de genul "political correct" sau interzicerea ostracizării, a clasicei noastre "ridendo castigat mores". Ei se fofilează în spatele unor principii, strategii şi programe. Aruncă responsabilitatea în cîrca guvernanţilor, a poliţiei, autorităţilor. Nu, ei sînt curaţi şi nevinovaţi. Ca lacrima. Cea pe care o să o vărsăm din plin peste cîţiva ani.
Ce aş face pentru responsabilizarea acestei categorii? Aş încerca să-i duc în zona constructorilor de avioane. Oamenii ăştia produc tot felul de piese care sînt înseriate şi urmărite pe tot parcursul fabricării-utilizării-reparării, pe toată durata de utilizare. Fiecare element are o fişă de urmărire. Se va şti cu exactitate cui îi aparţine vina. Angajaţii din acest sistem suflă şi în iaurt. Rebuturile sînt rare. Adică nu că nu există greşeli de producţie, ci nu sînt permise la următoarea etapă din producţie dacă s-a greşit la un moment dat.
Aşa aş vedea şi munca profesorilor. Dacă nu sînt în stare să ofere un minim obligatoriu de cunoştinţe, elevul nu va promova, nu va trece la nivelul următor. Dar dacă se va folosi acea "fişă de urmărire", în cazul că peste ani, un elev va claca, va greşi, o va lua pe alte căi, profesorul în culpă să fie tras la răspundere. Desigur, e greu de stabilit cu ce a greşit profesorul de chimie dintr-a VIII-a de a ajuns elevul X la pîrnaie. Dar se vor putea gîndi unele "standarde" în care pot fi încadraţi vinovaţii. Responsabilitatea va fi mai mare dacă această culpă se va dovedi peste cîţiva ani. Ştiu şi eu? Poate o penalizare la anii munciţi, o scădere a pensiei, o amendă, o umilire în public, o pedeapsă corporală. Nu ştiu. În fond, nu mă interesează cum să fie pedepsiţi unii sau alţii. Mă interesează să fie "băgaţi în priză" nişte trîntori iresponsabili. Dacă nu sînt ei cauza, atunci precis sînt fitilul sau combustibilul sau catalizatorul unui fenomen, căruia îi sîntem contemporani: idiotizarea în masă a populaţiei româneşti. Oligofrenizarea contagioasă a viitorului nostru.
Atmosfera toxică din societate, politică, mass media, show biz etc., este rezultatul muncii susţinute a întregului corp profesoral. Promovarea unor nulităţi, acceptarea unor compromisuri, ignorarea unor abateri, necorectarea unor abateri, neclarificarea unor aspecte în cunoaştere, jumătăţile de măsură ...sînt deja ultra-cunoscute la cauze. Aşa începe totul. Se ascunde sub preş ceva banal. Vorba unui poet fascinat de faptul că simţea în gorunul viu, verde cum creşte... un coştiug. Unu' Blaga. Ceva ministru de-al PDL-ului parcă. Sau nu? În orice caz, un fleac de compromis creşte odată cu omuleţul dat în grija învăţămîntului. Şi cînd creşte mare, se coace o frumuseţe de cancer moral de nu-ţi vine să crezi. Ba să-ţi vină, că ăsta e deja prezentul. De viitor mi-e o fricăă... Şi ticăloşii ăştia de profesori mai au tupeul să ceară drepturi, salarii, bani, să ameninţe cu greve, cu şantaje şi măgării...
Responsabilitatea faţă de munca (extrem de delicată!) a celor ce ajung în această zonă? Este zero. Adică ZERO! Oamenii ăştia nu numai că sînt nişte inconştienţi ci şi şi adevăraţi tîlhari. Pur şi simplu fură de la comunitate banii de pe salarii şi tot felul de avantaje pe care le primesc, nedînd nimic în schimb. Îmi cer scuze profesorilor şi educatorilor care au har şi care îşi scuipă plămînii zi de zi la muncă. Din păcate pentru ei şi pentru noi, sînt prea puţini. Din păcate pentru noi, am acceptat prea uşor tradiţii străine care ne diluează caracterele. Am importat tot felul de aiureli de genul "political correct" sau interzicerea ostracizării, a clasicei noastre "ridendo castigat mores". Ei se fofilează în spatele unor principii, strategii şi programe. Aruncă responsabilitatea în cîrca guvernanţilor, a poliţiei, autorităţilor. Nu, ei sînt curaţi şi nevinovaţi. Ca lacrima. Cea pe care o să o vărsăm din plin peste cîţiva ani.
Ce aş face pentru responsabilizarea acestei categorii? Aş încerca să-i duc în zona constructorilor de avioane. Oamenii ăştia produc tot felul de piese care sînt înseriate şi urmărite pe tot parcursul fabricării-utilizării-reparării, pe toată durata de utilizare. Fiecare element are o fişă de urmărire. Se va şti cu exactitate cui îi aparţine vina. Angajaţii din acest sistem suflă şi în iaurt. Rebuturile sînt rare. Adică nu că nu există greşeli de producţie, ci nu sînt permise la următoarea etapă din producţie dacă s-a greşit la un moment dat.
Aşa aş vedea şi munca profesorilor. Dacă nu sînt în stare să ofere un minim obligatoriu de cunoştinţe, elevul nu va promova, nu va trece la nivelul următor. Dar dacă se va folosi acea "fişă de urmărire", în cazul că peste ani, un elev va claca, va greşi, o va lua pe alte căi, profesorul în culpă să fie tras la răspundere. Desigur, e greu de stabilit cu ce a greşit profesorul de chimie dintr-a VIII-a de a ajuns elevul X la pîrnaie. Dar se vor putea gîndi unele "standarde" în care pot fi încadraţi vinovaţii. Responsabilitatea va fi mai mare dacă această culpă se va dovedi peste cîţiva ani. Ştiu şi eu? Poate o penalizare la anii munciţi, o scădere a pensiei, o amendă, o umilire în public, o pedeapsă corporală. Nu ştiu. În fond, nu mă interesează cum să fie pedepsiţi unii sau alţii. Mă interesează să fie "băgaţi în priză" nişte trîntori iresponsabili. Dacă nu sînt ei cauza, atunci precis sînt fitilul sau combustibilul sau catalizatorul unui fenomen, căruia îi sîntem contemporani: idiotizarea în masă a populaţiei româneşti. Oligofrenizarea contagioasă a viitorului nostru.
Atmosfera toxică din societate, politică, mass media, show biz etc., este rezultatul muncii susţinute a întregului corp profesoral. Promovarea unor nulităţi, acceptarea unor compromisuri, ignorarea unor abateri, necorectarea unor abateri, neclarificarea unor aspecte în cunoaştere, jumătăţile de măsură ...sînt deja ultra-cunoscute la cauze. Aşa începe totul. Se ascunde sub preş ceva banal. Vorba unui poet fascinat de faptul că simţea în gorunul viu, verde cum creşte... un coştiug. Unu' Blaga. Ceva ministru de-al PDL-ului parcă. Sau nu? În orice caz, un fleac de compromis creşte odată cu omuleţul dat în grija învăţămîntului. Şi cînd creşte mare, se coace o frumuseţe de cancer moral de nu-ţi vine să crezi. Ba să-ţi vină, că ăsta e deja prezentul. De viitor mi-e o fricăă... Şi ticăloşii ăştia de profesori mai au tupeul să ceară drepturi, salarii, bani, să ameninţe cu greve, cu şantaje şi măgării...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu