Tuşitul interzis!

De cîţiva ani încoace, toată lumea a intrat într-o isterie a interzicerii fumatului. Ca om care nu fumez, dar am făcut-o odată, recunosc că mă deranjează fumul de ţigară. De fapt, nu mă deranjează oamenii care fumează, ţigările, pipele, trabucele sau chiar fumul în sine. Ceea ce mă enervează este slăbiciunea celor dependenţi şi - de obicei - nesimţirea cu care îşi hrănesc viciul oriunde şi oricum, neţinînd seama de cei din jur. Un mod ciudat de a vindeca societatea de nesimţire este de a interzice "cauza". De aici, campanii mediatice, educaţia în şcoli, acţiuni de protest, banere, afişe, fluturaşi tipăriţi pe hîrtie de cea mai bună calitate, articole în ziare şi multe altele. Păcat de lemnul (adică pădurile) sacrificate pentru a suporta acele mesaje "împotriva poluării" Acei copaci ar fi absorbit noxele...
Nu cred că aici e problema. Nu cred că a fuma este atît de grav şi de dăunător pentru societate. Sigur că societatea trebuie educată, formată, obligată la bun-simţ, lege etc. Cîtă vreme, reclamele la ţigări sînt interzise, cele pentru alcool sînt free. Un beţiv, chiar dacă nu mă afumă cu damful său, aşa cum o face un fumător cu expiraţia sa alb-albăstruie, este mult mai periculos. Oricît de rău s-ar "chercheli" un fumător cu pipele sale, nu mă va agresa fizic, doar pentru că "i s-a urcat la cap". Dar un beţivan, care-şi consumă viciul discret, devine un pericol în efecte. Se urcă la volan, scoate o armă, pur şi simplu se împiedică lîngă mine şi mă atinge, vorbeşte aiurea etc.
Poate dintotdeauna, a fost o luptă a societăţii cu fumătorii. La şcoală erau bătuţi, exmatriculaţi, daţi ca exemple negative, gazetele de perete abundau de caricaturi cu elevi chiulangii şi fumători. Dar în şcolile de azi, a fuma este ceva banal. A bea alcool este relativ obişnuit. Dacă nu zilnic, cel puţin o dată pe lună la un chef, adolscenţii de-acum toarnă pe gîtleje cîte-un tăriu, o berică, ceva.
Uşurel intră şi drogurile în obişnuit. Deja avem în vocabular: drogat, injectat, a trage o linie, cocaină, iarbă... Ce mare lucru? Cînd va deveni un fapt obişnuit şi drogul, probabil va apărea ceva nou, bun-de-scandalizat. "Bun" să provoace campanii, ziua anti-nu-ştiu-ce, fundaţii şi ONG-uri pentru reintegrarea dependenţilor de noua drăcovenie. Cu aceleaşi rezultate ca şi campaniile antifumat. Se crează o reclamă atît de intensă încît traficul şi afacerile dubioase se dezvoltă incredibil.
Dacă societatea ar investi ceva mai puţină energie în a elimina un viciu la vedere (fumatul) dar şi-ar concentra acţiunile în contracararea viciilor mai grave şi cu efecte mult mai profunde decît par (alcool, droguri etc.) poate am avea mult mai mulţi fumători care ar cumpăra oficial, cu taxe, impozite etc. şi mult mai puţini drogaţi.
Şi dacă este doar un joc? Dacă cei care hotătăsc din umbră tendinţele mondiale, au recurs la o strategie? Lăsaţi de izbelişte campania anti-drog dar luaţi-vă de tutun, un drog mult mai "soft" şi odată cu interzicerea apare tentaţia frucului oprit? Ce chichirez mai are să iei droguri dacă sînt pe totate tarabele şi nimeni nu le bagă-n seamă, cînd poţi fenta sistemul fumînd? ...E? Aşa-i că sună aiurea? Care naiba de umbră şi tendinţe? Ăştia sînt cei gen Bin Laden, care chiar fac bani din droguri şi tutun. Zic tutun, că am început cu asta. Sincer, nu-l văd pe Ossama încărcînd baxurile cu ţigări netimbrate, ţinîndu-şi kalaşnikovul în bandulieră.

Şi-atunci, nu am început cumva, să lătrăm la pereţi şi să plîngem la morminte străine luptîndu-ne cu tutunul, zi-de-vară-pînă-n-seară ? Asta să fie problema nr.1 în lume? Războiul cu hologramele? Cu fumul şi cu tusea? De ce vrem să falimenteze producătorii de ventilatoare şi instalaţii de aer condiţionat? O fi vreo motivaţie religioasă, că tutunul e iarba dracului? Atunci ar trebui să iniţiem o campanie şi împotriva banilor, că banul e ochiului dracului. Să vezi atunci afişe de genul "ziua fără bani", "interzis cheltuitul banilor în locurile publice", "număratul banilor se face numai în încăperi ventilate, prevăzute cu lădiţă de nisip" şi alte trăznăi de-astea...

Coincidenţe

Întotdeauna am urît coincidenţele. Dacă citeam o carte şi apărea o coincidenţă, o consideram relativ normală. Dacă apărea şi a doua, începeam să fiu atent. La cea de-a treia coincidenţă, aruncam cartea. La fel şi în viaţă. Una-două coincidenţe, erau normale. Deja de la a treia, căscam ochii şi căutam un tomberon. Pentru orice eventualitate, să pot arunca ceva acolo. Orice (mai puţin viaţa...).
Aş putea spune că "obsesia anti-coincidenţă" este un preludiu la paranoia. În fond, şi întîmplările în serie pot avea explicaţiile lor, dovedibile în filosofiile sau matematicile speciale, de genul teoriei probabilităţilor, teoria haosului, fractal etc. În cazul meu, pot să spun că am avut ocazia să mă lovesc de tot felul de indivizi în momente... complexe. Dacă întîmplarea era generată de un fenomen al naturii, de o manifestare a unui animal sau altele de acest gen, mi s-au părut normale. Dar atunci cînd doi indivizi (sau mai mulţi) se învrednicesc să-mi dea aceleaşi sfaturi, unul după celălalt şi cam cu aceeaşi miză, încep să-mi pun întrebări. O iau pe tuşica Noia Paranoiu la o promenadă pe Corzo şi o trag de limbă. Măi tuşică dar ce-or vrea oamenii aceeia de la mine?
Mi-a plăcut un banc, absurd dar în vagă legătură cu ce-am zis mai sus: îşi pierde unul oile. Se apucă să le caute pe toate dealurile, pînă dă de unul care săpa un şanţ: "Zîua bună! Om bun, n-ai văzut nişte oi?" ..."Zîua bună şi dumitale. Uff! De azi de dimineaţă am săpat la şanţu' ăsta şi mai am de săpat pînă diseară, uite pînă acolo. " ... "da, bun! Dar n-ai văzut nişte oi?"... "măi omule, tu nu pricepi că eu am săpat şanţul ăsta..." "Da' lasă-mă cu şanţul tău, eu te-am întrebat de nişte oi"... Şi tot aşa, pînă se iau la bătaie. Într-un tîrziu, apare un călăreţ. "Băi, da' oameni serioşi sînteţi voi? Ce naiba vă bateţi aşa aiurea, singuri aici, ce-aveţi de împărţit?" Şi se apucă ciobanul nostru să povestească cum şi-a pierdut oile şi că a dat de săpătorul de şanţuri şi... îi povesteşte toată tărăşenia. După ce povesteşte tot şi reia amănute şi face precizări şi descrie oile şi... într-un tîrziu, călăreţul, odată se îmbăţoşează în şa şi strigă la ei:"Măi fire-aţi voi să fiţi! Voi vreţi să-mi furaţi calul!"
Pentru cine nu a înţeles ce legătură are bancul cu mătuşa şi cu coincidenţele, am să-i dau un exemplu concret. Şi un pic cam pentru copii de peste 12 ani, împreună cu părinţii... După ce că sînt vraişte la cap, cum aş putea cataloga sinistra coincidenţă ca atunci cînd am o zi neagră, pierd bani, mă ceartă şeful, pierd tramvaiul, prind toate semafoarele pe roşu... dacă am cumva o breşă de timp şi pot să-mi invit o prietenă la o cafea de-aia care se bea în pat, sînt refuzat chiar şi de muma-pădurii. Toate sînt plecate, le-au venit bărbaţii, tocmai au gripă sau menstruaţie... Per a contrario, şi mai greu de conceput este momentul cînd, toate mă caută, deodată, în aceeaşi zi. Imperativ.
Şi să nu mai cred în coincidenţe... Fugi tuşică de-aici, că nuş' ce-ţi fac!