Întotdeauna am urît coincidenţele. Dacă citeam o carte şi apărea o coincidenţă, o consideram relativ normală. Dacă apărea şi a doua, începeam să fiu atent. La cea de-a treia coincidenţă, aruncam cartea. La fel şi în viaţă. Una-două coincidenţe, erau normale. Deja de la a treia, căscam ochii şi căutam un tomberon. Pentru orice eventualitate, să pot arunca ceva acolo. Orice (mai puţin viaţa...).
Aş putea spune că "obsesia anti-coincidenţă" este un preludiu la paranoia. În fond, şi întîmplările în serie pot avea explicaţiile lor, dovedibile în filosofiile sau matematicile speciale, de genul teoriei probabilităţilor, teoria haosului, fractal etc. În cazul meu, pot să spun că am avut ocazia să mă lovesc de tot felul de indivizi în momente... complexe. Dacă întîmplarea era generată de un fenomen al naturii, de o manifestare a unui animal sau altele de acest gen, mi s-au părut normale. Dar atunci cînd doi indivizi (sau mai mulţi) se învrednicesc să-mi dea aceleaşi sfaturi, unul după celălalt şi cam cu aceeaşi miză, încep să-mi pun întrebări. O iau pe tuşica Noia Paranoiu la o promenadă pe Corzo şi o trag de limbă. Măi tuşică dar ce-or vrea oamenii aceeia de la mine?
Mi-a plăcut un banc, absurd dar în vagă legătură cu ce-am zis mai sus: îşi pierde unul oile. Se apucă să le caute pe toate dealurile, pînă dă de unul care săpa un şanţ: "Zîua bună! Om bun, n-ai văzut nişte oi?" ..."Zîua bună şi dumitale. Uff! De azi de dimineaţă am săpat la şanţu' ăsta şi mai am de săpat pînă diseară, uite pînă acolo. " ... "da, bun! Dar n-ai văzut nişte oi?"... "măi omule, tu nu pricepi că eu am săpat şanţul ăsta..." "Da' lasă-mă cu şanţul tău, eu te-am întrebat de nişte oi"... Şi tot aşa, pînă se iau la bătaie. Într-un tîrziu, apare un călăreţ. "Băi, da' oameni serioşi sînteţi voi? Ce naiba vă bateţi aşa aiurea, singuri aici, ce-aveţi de împărţit?" Şi se apucă ciobanul nostru să povestească cum şi-a pierdut oile şi că a dat de săpătorul de şanţuri şi... îi povesteşte toată tărăşenia. După ce povesteşte tot şi reia amănute şi face precizări şi descrie oile şi... într-un tîrziu, călăreţul, odată se îmbăţoşează în şa şi strigă la ei:"Măi fire-aţi voi să fiţi! Voi vreţi să-mi furaţi calul!"
Pentru cine nu a înţeles ce legătură are bancul cu mătuşa şi cu coincidenţele, am să-i dau un exemplu concret. Şi un pic cam pentru copii de peste 12 ani, împreună cu părinţii... După ce că sînt vraişte la cap, cum aş putea cataloga sinistra coincidenţă ca atunci cînd am o zi neagră, pierd bani, mă ceartă şeful, pierd tramvaiul, prind toate semafoarele pe roşu... dacă am cumva o breşă de timp şi pot să-mi invit o prietenă la o cafea de-aia care se bea în pat, sînt refuzat chiar şi de muma-pădurii. Toate sînt plecate, le-au venit bărbaţii, tocmai au gripă sau menstruaţie... Per a contrario, şi mai greu de conceput este momentul cînd, toate mă caută, deodată, în aceeaşi zi. Imperativ.
Şi să nu mai cred în coincidenţe... Fugi tuşică de-aici, că nuş' ce-ţi fac!
Aş putea spune că "obsesia anti-coincidenţă" este un preludiu la paranoia. În fond, şi întîmplările în serie pot avea explicaţiile lor, dovedibile în filosofiile sau matematicile speciale, de genul teoriei probabilităţilor, teoria haosului, fractal etc. În cazul meu, pot să spun că am avut ocazia să mă lovesc de tot felul de indivizi în momente... complexe. Dacă întîmplarea era generată de un fenomen al naturii, de o manifestare a unui animal sau altele de acest gen, mi s-au părut normale. Dar atunci cînd doi indivizi (sau mai mulţi) se învrednicesc să-mi dea aceleaşi sfaturi, unul după celălalt şi cam cu aceeaşi miză, încep să-mi pun întrebări. O iau pe tuşica Noia Paranoiu la o promenadă pe Corzo şi o trag de limbă. Măi tuşică dar ce-or vrea oamenii aceeia de la mine?
Mi-a plăcut un banc, absurd dar în vagă legătură cu ce-am zis mai sus: îşi pierde unul oile. Se apucă să le caute pe toate dealurile, pînă dă de unul care săpa un şanţ: "Zîua bună! Om bun, n-ai văzut nişte oi?" ..."Zîua bună şi dumitale. Uff! De azi de dimineaţă am săpat la şanţu' ăsta şi mai am de săpat pînă diseară, uite pînă acolo. " ... "da, bun! Dar n-ai văzut nişte oi?"... "măi omule, tu nu pricepi că eu am săpat şanţul ăsta..." "Da' lasă-mă cu şanţul tău, eu te-am întrebat de nişte oi"... Şi tot aşa, pînă se iau la bătaie. Într-un tîrziu, apare un călăreţ. "Băi, da' oameni serioşi sînteţi voi? Ce naiba vă bateţi aşa aiurea, singuri aici, ce-aveţi de împărţit?" Şi se apucă ciobanul nostru să povestească cum şi-a pierdut oile şi că a dat de săpătorul de şanţuri şi... îi povesteşte toată tărăşenia. După ce povesteşte tot şi reia amănute şi face precizări şi descrie oile şi... într-un tîrziu, călăreţul, odată se îmbăţoşează în şa şi strigă la ei:"Măi fire-aţi voi să fiţi! Voi vreţi să-mi furaţi calul!"
Pentru cine nu a înţeles ce legătură are bancul cu mătuşa şi cu coincidenţele, am să-i dau un exemplu concret. Şi un pic cam pentru copii de peste 12 ani, împreună cu părinţii... După ce că sînt vraişte la cap, cum aş putea cataloga sinistra coincidenţă ca atunci cînd am o zi neagră, pierd bani, mă ceartă şeful, pierd tramvaiul, prind toate semafoarele pe roşu... dacă am cumva o breşă de timp şi pot să-mi invit o prietenă la o cafea de-aia care se bea în pat, sînt refuzat chiar şi de muma-pădurii. Toate sînt plecate, le-au venit bărbaţii, tocmai au gripă sau menstruaţie... Per a contrario, şi mai greu de conceput este momentul cînd, toate mă caută, deodată, în aceeaşi zi. Imperativ.
Şi să nu mai cred în coincidenţe... Fugi tuşică de-aici, că nuş' ce-ţi fac!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu