Nix limbă, nix cultură. Le declar nule. Definitiv!

Orice cultură şi orice limbă aferentă acestei "oricare cultură" are mijloace si modalităţi de a comunica, de a transmite peste generaţii idei, concepte, obiceiuri, cutume, reguli, tradiţii etc., etc. In general, "cultură" este asociat la "civilizaţie", de multe ori forţat suprapuse, considerate sinonime, confundate una cu alta sau folosite în sintagme stupide... de "lemn"... Nu-mi trece prin cap sa dau definiţii sau să contrazic pe unii ori pe alţii cu muuult peste nivelul meu. Îmi cunosc limitele şi pur-şi-simplu nu am curaj să intru în această zonă.
Una dintre ideile pe care am vrut să o rostesc (mai degrabă pentru mine, ca să mă "aud" vorbind şi să-mi clarific minţile) este că: într-o limbă trebuie să existe acele cuvinte care exprimă un minim necesar de idei. Trebuie să definim prin cuvinte elementele esenţiale cum ar fi apa, aerul, pamîntul, piatra, metalul, viul - plante, animale, insecte, reptile, oameni... Trebuie să putem exprima principalele senzaţii, nevoi, cum ar fi: mi-e frică, mi-e sete, îmi place, vreau, mă duc, vin, stau, dorm... Desigur, dacă mergem pe teoria evoluţionistă, toate au venit pe rînd, dintr-una într-alta, dezvoltîndu-se, rafinîndu-se... Mai întîi au fost cuvintele de bază, concrete. Fără nuanţe, fără sinonime, fără echivoc. Apă, mîncare, om, animal, copac, piatră. Fiecare exprima ceva palpabil, ceva concret. Apoi, cu cît comunitatea se dezvolta, cu atît şi nevoile de comunicare trebuiau să ţină pasul cu realitatea. Apa-apă devenea calda sau rece, curată sau murdară, proaspătă sau stătută, apă de la ploaie sau din rîu etc., etc. Şi uite aşa, intrăm în zona abstractizării. Avem nevoie de cuvinte care să exprime şi altceva decît concretul. Probabil că printre primele formule abstracte NECESARE au fost cuvintele ce ţineau de exprimarea sentimentelor: frică, plăcere, recunoştinţă, ierarhiile din clan... Aşadar, printre primele cuvinte ce nu exprimau ceva concret - cred eu - au fost salutul şi cuvîntul "mulţumesc".
Mulţumesc, gracias, danke, thank you, merci, spasiba, hvala, koszonom, ginkue... şi în sute de feluri. Observaţi? Nu seamnănă între ele aproape deloc. Şi am pomenit aici doar cuvinte în cîteva limbi apropiate geografic nouă. Toate înceamnă acelaşi lucru: mulţumesc. Aşadar, ca o ultra-superficială concluzie: nu există limbă şi deci cultură care să nu aibă o etichetă proprie, aproape unică: abstractul mulţumesc.
Nu-i aşa că nu se poate concepe o limbă sau o cultură fără acest cuvînt? Adică cineva (care îşi revendică o limbă şi are pretenţia să nu fie discriminat în virtutea deţinerii patentului asupra acelei limbi/culturi) poate argumenta că aparţine unei culturi "ca la carte" şi îşi poate aroga toate drepturile asupra existenţei unei limbi clare, distincte, de "sine stătătoare". Aşa-i? Da, bineînţeles!
. . . atîta doar: să aibă cuvîntul mulţumesc în acea limbă. Dacă nu are un cuvînt (clar şi distinct, nu un sinonim, nu o "abureală", o sintagmă care să ţină locul acestui cuvînt!) atunci nu are nici un drept la nici o limbă şi la nici o cultură. Poate una în formare - şi atunci trebuie definită ca atare! - şi în mod clar secesionistă. Cu tendinţe de enclavizare, de izolare, de înstrăinare faţă de o majoritate alături de care vieţuieşte. În acest caz, majoritatea are tot dreptul să sancţioneze acea aşa-zisă-cultură, acea aşa-zisă-limbă şi să nu acorde nici un fel de concesie grupului care îşi arogă cu nesimţire de-a dreptul infracţională drepturi în sensul "ne-discriminării, şi păstrării tradiţiilor culturale" bla-bla-bla şi vrăjeli de-astea.
V-am prea ameţit cu argumentele aparent fără sens? Bine atunci. Limba care nu are cuvîntul "mulţumesc" şi deci nu este o limbă iar "cultura" bazată pe o astfel de limbă este nulă... ei, această limbă nulă şi această cultură zero esteee... "limba rromani" şi toată "cultura" ţigănească. Da dragii mei, această limbă nu are acest cuvînt propriu. Foloseşte cuvintele cu însemnătate de "mulţumesc" luate de la majoritarii unde îşi fac veacul. Deşi nu au o cultură (mai citiţi nişte "istorie" şi o să vedeţi că) o şleahtă marginal-infracţională a speculat şi a preluat permament de peste tot, contrapunînd culturi reale, furate efectiv de la vecini sau popoare mai îndepărtate geografic. Le prezentau ca fiind ale lor, "originale-tradiţionale". Şi acum speculează, şi acum se prezintă peste tot ca români şi îşi prezintă limba rromani ca o limbă original-tradiţională, cu scop evident de confuzionare. Aşa-i că am mai spus-o să Iliescu+Roman+toată gaşca de revoluţionari (de origine şi apartenenţă într-un fel sau altul la "etnia ţigănească") ne-au adus "revoluţia" tocmai ca să-şi impună interesele? Am mai spus-o! Uitaţi-vă şi voi un pic de jur împrejur şi o să vedeţi că singurii care au avut de cîştigat ceva în aceşti 20 de ani, sînt tocmai ţiganii prea-iubiţi, purătorii noştrii de drapel şi avangarda culturii noastre tradiţionale.
Îţi mulţumesc popor luminos şi generos şi cald şi blînd şi cinstit că îmi faci cultura, că îmi cînţi muzica tradiţional-manelistă, că îmi faci legile în Parlament, că îmi faci politica economică, că îmi dirijezi cultura, învăţămîntul şi sănătatea şi justiţia şi... şi... Îţi mulţumesc pentru că mass media e în mîinile tale şi că toate adevărurile sînt filtrate în aşa fel ca eu să nu mai văd şi să nu mai înţeleg nimic. Îţi spun mulţumesc pe limba mea, pentru că pe limba ta nu ai un asemenea cuvînt. Dovadă a generozităţii tale şi a bunătăţii sufletului tău. Şi am să-ţi tot mulţumesc, atîta vreme cîtă o să mă laşi să-mi mai beau apa de la fîntîna străbunicului meu şi o să mă mai laşi să simt durerea şi umilinţele la care mă supui în fiecare minut... Îţi mulţumesc!

Răspunderea învăţătorului

Asistăm neputincioşi la înstrăinarea de tradiţii, la depărtarea de bun simţ şi la o senzaţie de "aici nu-i locul meu" în propria noastră ţară, în propria noastră cultură. O mare vină o au politicile de tranziţie, contextele geo-politico-economice şi multe altele. Eu personal, arunc o parte din vină, în cîrca învăţămîntului. Nu sînt de acord cu nişte oarecare tipi şi tipese, refugiaţi în mediocritate, retraşi la căldurica unui post în învăţămînt. Consider că învăţămîntul ar trebui să beneficieze de elite, de şefii de promoţie şi nu de looseri, piloşi şi fiicele sau nevestele unor potentaţi, numai aşa ca să aibe şi soţioarele o carieră onorabilă.
Responsabilitatea faţă de munca (extrem de delicată!) a celor ce ajung în această zonă? Este zero. Adică ZERO! Oamenii ăştia nu numai că sînt nişte inconştienţi ci şi şi adevăraţi tîlhari. Pur şi simplu fură de la comunitate banii de pe salarii şi tot felul de avantaje pe care le primesc, nedînd nimic în schimb. Îmi cer scuze profesorilor şi educatorilor care au har şi care îşi scuipă plămînii zi de zi la muncă. Din păcate pentru ei şi pentru noi, sînt prea puţini. Din păcate pentru noi, am acceptat prea uşor tradiţii străine care ne diluează caracterele. Am importat tot felul de aiureli de genul "political correct" sau interzicerea ostracizării, a clasicei noastre "ridendo castigat mores". Ei se fofilează în spatele unor principii, strategii şi programe. Aruncă responsabilitatea în cîrca guvernanţilor, a poliţiei, autorităţilor. Nu, ei sînt curaţi şi nevinovaţi. Ca lacrima. Cea pe care o să o vărsăm din plin peste cîţiva ani.
Ce aş face pentru responsabilizarea acestei categorii? Aş încerca să-i duc în zona constructorilor de avioane. Oamenii ăştia produc tot felul de piese care sînt înseriate şi urmărite pe tot parcursul fabricării-utilizării-reparării, pe toată durata de utilizare. Fiecare element are o fişă de urmărire. Se va şti cu exactitate cui îi aparţine vina. Angajaţii din acest sistem suflă şi în iaurt. Rebuturile sînt rare. Adică nu că nu există greşeli de producţie, ci nu sînt permise la următoarea etapă din producţie dacă s-a greşit la un moment dat.
Aşa aş vedea şi munca profesorilor. Dacă nu sînt în stare să ofere un minim obligatoriu de cunoştinţe, elevul nu va promova, nu va trece la nivelul următor. Dar dacă se va folosi acea "fişă de urmărire", în cazul că peste ani, un elev va claca, va greşi, o va lua pe alte căi, profesorul în culpă să fie tras la răspundere. Desigur, e greu de stabilit cu ce a greşit profesorul de chimie dintr-a VIII-a de a ajuns elevul X la pîrnaie. Dar se vor putea gîndi unele "standarde" în care pot fi încadraţi vinovaţii. Responsabilitatea va fi mai mare dacă această culpă se va dovedi peste cîţiva ani. Ştiu şi eu? Poate o penalizare la anii munciţi, o scădere a pensiei, o amendă, o umilire în public, o pedeapsă corporală. Nu ştiu. În fond, nu mă interesează cum să fie pedepsiţi unii sau alţii. Mă interesează să fie "băgaţi în priză" nişte trîntori iresponsabili. Dacă nu sînt ei cauza, atunci precis sînt fitilul sau combustibilul sau catalizatorul unui fenomen, căruia îi sîntem contemporani: idiotizarea în masă a populaţiei româneşti. Oligofrenizarea contagioasă a viitorului nostru.
Atmosfera toxică din societate, politică, mass media, show biz etc., este rezultatul muncii susţinute a întregului corp profesoral. Promovarea unor nulităţi, acceptarea unor compromisuri, ignorarea unor abateri, necorectarea unor abateri, neclarificarea unor aspecte în cunoaştere, jumătăţile de măsură ...sînt deja ultra-cunoscute la cauze. Aşa începe totul. Se ascunde sub preş ceva banal. Vorba unui poet fascinat de faptul că simţea în gorunul viu, verde cum creşte... un coştiug. Unu' Blaga. Ceva ministru de-al PDL-ului parcă. Sau nu? În orice caz, un fleac de compromis creşte odată cu omuleţul dat în grija învăţămîntului. Şi cînd creşte mare, se coace o frumuseţe de cancer moral de nu-ţi vine să crezi. Ba să-ţi vină, că ăsta e deja prezentul. De viitor mi-e o fricăă... Şi ticăloşii ăştia de profesori mai au tupeul să ceară drepturi, salarii, bani, să ameninţe cu greve, cu şantaje şi măgării...

Legea numelor

Cu cîteva zile în urmă l-am cunoscut pe domnul Inginer Ion Cîrpaci. Trebuia să completeze un formular. I l-am dat şi l-am rugat să mi-l returneze completat. Un inginer nu este un intelectual clasic. Face parte din aşa numita "intelectualitate tehnică". Nu poţi cere unui specialist în tot felul de qestii tehnice să ştie cine a fost Freud, ce a scris Aristotel sau care este momentul declanşării conflictelor dintre creştini şi musulmani, cauzele, implicaţiile culturale şi eventual să facă o recenzie a ultimei cărţi scrisă de Patapievici. Nici nu poţi să-l incluzi în zona mediocrităţii pentru că sînt oameni care au studiat foarte mult şi dacă au făcut şcoala aşa cum trebuie sînt competenţi în domeniul lor. Să nu uităm că mergem cu maşini concepute de ingineri, folosim tot felul de unelte şi ustensile, ne îmbrăcăm, ne hrănim cu produse la care au contribuit din plin aceşti oameni pe nedrept consideraţi marginali.
Ceea ce m-a uimit la domnul Inginer Ion Cîrpaci - la o primă privire - a fost ţinuta foarte fistichie. Costum alb, cămaşă vernil, cravată roz cu un nod cît mingea de fotbal şi pantofi galbeni. Mă rog, fiecare se îmbracă cum îi convine. Dar ceea ce m-a şocat a fost faptul că acest domn era ...analfabet. Cum draku' să fii inginer-analfabet? Şi cînd mă gîndesc că în copilărie chiar visam să mă fac inginer... M-am răstit la el să nu-şi bată joc de mine. Ori e o legumă socială ori e inginer. Ce e cu jocul ăsta de prost gust? Omul a scos buletinul (bine şifonat şi foarte soios) pe care scria: Nume= Cîrpaci; Prenume = Inginer - Ion. Pe dobitoc îl chema Inginer. Era prenumele lui. Nu era funcţia şi nici titlul pe care o diplomă ţi-l permite să-l afişezi ca prefix al numelui.
Nu e mare lucru să-ţi botezi copilul: Inginer, Doctor, Economist, Ministru, Profesor sau chiar Profesor-Doctor, Conferenţiar, Lector, Doctor Honoris Causa sau altele de genul ăsta. Şi te trezeşti că ajungi la un moment dat la uşa unuia îmbrăcat în alb, aparent curat, cu un ecuson pe care scrie Doctor Cîrpaci Ion. Să ne ferească Dumnezeu de ce ar urma...
Aşa încît, aş da o "lege a numelor". Ce-mi pasă că un cretin oligofren îşi botează progenitura cu nume fanteziste si incredibil de idioate? Dar îmi pasă dacă-i dă nume ce pot creea confuzii. Şi le-aş interzice categoric. Prin forţa Legii dacă prin forţa bunului simţ nu se poate!
Aş merge chiar mai departe. Aş obliga ca fiecare cetăţean al unei ţări să aibă primul prenume specific ţării respective. Un prenume tradiţional. Eşti român? Te va chema X cu primul prenume Ion, Petru, Gheorghe, Vasile, Iulian, Sorin, Marius etc. Următoarele prenume pot fi şi Tingire, Cazan, Spartacus, Pardaian, Armando, Hulio, Avion, Rulment etc. Şi aş introduce o limită de maxim 5 (cinci) prenume. Am cunoscut pe cineva care avea nu mai puţin de 12 (doisprezece!) prenume. Le avea pe toate înghesuite pe certificatul de naştere, dar pe cartea de identitate nu-i încăpuseră decît vreo 7... Nici măcar el nu ştia la ce-i foloseau atîtea prenume. Şi le ura din tot sufletul şi nu ştia cum să renunţe la vreo unşpe dintre ele...
Cît despre oligofrenul analfabet Inginer Ion Cîrpaci s-a ales cu dispreţul meu veşnic, făţiş şi direct-declarat. L-aş fi ignorat dacă avea un nume comun sau dacă ar fi avut bunul simţ să nu facă paradă de acel prenume caraghios. Dar l-am considerat un impostor, aproape vinovat penal, el şi naşu' său. Păduchele cînd e sătul ţi se duce pe frunte...

Fluierătorul

Vă aşteptaţi, probabil, să vă spun ceva despre cineva care fluieră a pagubă. Sau despre cineva care şi-a luat ceva de-ale gurii: fluiere, tromboane, proteze dentare, faringosept ori alte de-astea. Ori despre filmul cu ăla care cînd vrea să fluiere, fluieră. Din păcate, vă dezamăgesc!
În vîjîiala asta de zi cu zi, am uitat că, pe cînd eram copil la un moment dat, am învăţat să fluier. Şi cînd nu aveam ce face, dacă mă simţeam bine sau dacă vroiam să atrag cuiva atenţia fluieram. Fie o melodie fie un semnal special, o "parolă" numai a noastră a găştii. Ştiam după fluierat cine mă caută sau chiar în ce stare se află. Fluieră a jale, a melancolie, vesel, fericit etc.
Chiar astăzi, acum cîteva minute am întîlnit un om, pe o stradă foarte aglomerată... fluierînd de mama focului. Omul, fără nici o grijă, cu mîinile în buzunare se plimba şi fluiera. Aşa, pur şi simplu! Nici trist, nici supărat, nici vesel-fericit, nici ca să atragă atenţia sau să fluiere după cineva anume. Păşea şi fluiera o melodie. Nu am recunoscut repertoriul, nici fluierătorul. Dar pot să spun că m-a şocat.
Cum îţi permiţi dom'le, în cotidianul ăsta agitat, aglomerat, ticsit, cu tsunami, cu radiaţii solare de la ozonul spart, cu centralele nucleare japoneze legate cu sîrmă, cu războaiele arabe, cu bobocciadele româneşti, cu sărăcia şi criza noastră... să fluieri? Cum frate, cum?
Recunosc, după primul colţ mi-am ţuguiat buzele şi am încercat să fluier şi eu ceva. Nu am putut. Nu pentru că aş fi uitat să fluier ci pentru că mă umfla rîsul. Cum drak să fluieri cu buzele rînjite pe toată lăţimea feţei? Îmi tot apărea imaginea omului calm şi detaşat de toate cele cum fluiera el din tot sufletul, mergînd el aşa de nici-unde către nicăieri...
Ca un efect secundar, am observat că de cîte ori încerc să fluier mă tot umfla rîsul. E bună ca terapie. Sa mor io! În loc să înjur, am să încerc să fluier. Dacă am să reuşesc, probabil că voi fi prea supărat să mai zimbesc/rîd, dar măcar o să mă descarc prin fluierat.

Problema ţigănească se întoarce…

…şi loveşte din nou…

Desigur, oricît ai spune/scrie despre această problemă, tot nu ai avea cum să o epuizezi. Nu există zi să nu apară ştiri despre crime, violuri, acte cu violenţă, excrocherii, jafuri îndreptate asupra persoanelor sau contra firmelor ori avutului naţional. Şi cînd spun avut, mă refer inclusiv la cultura, tradiţiile şi toate celelalte care formează limba, poporul şi naţiunea

Faptul că şatrele ţigăneşti umblă de colo-colo şi vînd, cumpără; se fac că muncesc, că pun burlane; fac şmenuri etc., etc. nu e ceva necunoscut. Nimic şocant, nimic să fie nou. Nimic nou nici în faptul că acţionează coerent şi cu o mobilizare umană incredibil de concertată şi masivă. Nu vă vine să credeţi cîţi ţigani participă la un şmen, la un jaf. Nimic nu e întîmplător. Ţi se pare că ai făcut o afacere cu nişte ţigani cu fierul vechi. Aveai tu acolo în fundul grădinii cîteva fierătanii. Le-ai dat pe nişte oale noi, pe o găleată sau pe nişte plastice. Crezi că ai făcut şi ordine în curte şi te-ai ales şi cu ceva de care să te foloseşti. Cum s-ar spune, eşti în cîştig.

...mai gîndeşte-te un pic! Ţiganii ţi-au intrat în casă. Au văzut cum se intră, ce ai la poartă, cît de mare e curtea, casa, ai cîine sau nu... te judecă după ce fier vechi ai aruncat. Adică ai aruncat un aragaz, înseamnă că ai unul nou... mîncare în surplus, probabill urmează să ai un eveniment, poate un botez, deci bani… Poate nu am dat eu exemplul cel mai potrivit. În orice caz se pot trage multe concluzii din fierul vechi pe care îl arunci. Informaţia merge la cei care ştiu să vină noaptea sau ziua şi să găsească ceea ce trebuie găsit. Informaţia circulă al drakului de repede şi precis în comunitatea lor.

Ceea ce nu ştie prea multă lume este faptul că aşa zisa lipsa de şcoală a lor se compensează cu adevăratele lor „academii pe roţi, cu coviltir”. Sunt foarte flexibili şi sociabili, ei între ei. Fiecare familie este specializată în cîte ceva. Au obiceiul să împărtăşească unii altora ponturi şi secrete ale meseriei. Au un cult al talentului. Ştiu să descopere talentul la un copil, aproape exact. Vor şti devreme daca un copil are talent pentru muzică sau pentru furat, pentru vorbit sau pentru ceaune şi cazane. Vor observa daca cineva dintre ai lor sau de aiurea are capacităţi paranormale. Îşi vor schimba între ei copiii. (Aşa zisa cumpărare de copii!) Vor trăi împreună şi îşi vor mări clanul. Vor „lucra” împreună şi îşi vor consolida unitatea. Daca vor observa la majoritari un copil talentat, îl vor ademeni, cumpăra sau chiar fura. Îl vor transforma într-unul de-al lor. Dacă un fiu de om important al majoritarilor priveşte cu interes către o fata a comunităţii ţigăneşti (şi nu e vreo... „prinţesă”) vor avea ei grijă să o transforme într-una. Practic, acel băiat nu mai are nici o şansă să scape de ea. Îl vor cumpăra, îl vor şantaja, îl vor ameninţa... îl vor îmbrobodi pînă la urmă.

Ceea ce am avea de reproşat ţiganilor, noi românii în ziua de azi, nu ar fi nimic din cultura şi tradiţiile ţigăneşti. Problema este că ţiganii au pus mîna pe ţara asta, în mod real. Şi asta nu întîmplător, ci planificat, conştient! Şi-au trimis oamenii în cele mai înalte sau în cele mai adînci poziţii cheie ale ţării. Controlează tot ce este mai important în această ţară. Şi-au folosit talentele şi au reuşit. O minoritate care prin puterea financiară, politică şi chiar… ocultă, au izbîndit. Ceea ce ne deranjează pe noi (ăştia obişnuiţi să muncim şi să ne vedem de ale noastre lăsîndu-i pe ăia mari să se joace de-ale lor) este că cei mari se folosesc de cei mici pentru a-şi face treburile murdare. Nu, nu este vorba despre noi. Este vorba de ţigani. Cei mari conduc cu Legea şi cu mîinile celor mici, adică cu clanurile ţigăneşti. Dau legi cu efecte aparente, dar în mod real îşi fac treaba în sensul propriilor interese, fără nici un scrupul.

Dacă am reuşi să rupem legătura asta între vîrfuri şi bază, am reuşi să rezolvăm parţial problema ţigănească. Cei mici fără susţinerea ocultă a celor mari vor fi obligaţi să respecte legile. Cei mari, fără sprijinul „forţelor armate” ale cîrdurilor, nu ar reuşi să ocolească legile. Ar fi forţaţi să stea în lumina reflectoarelor „de jur împrejur”. Nu ar mai avea (cu) cine să facă şi treburile murdare. Ar fi obligaţi să trăiască aşa cum au trasat aparenta regulă. Adică legal, moral, corect.

Pe de altă parte, ca o continuare a soluţiei propuse în postarea anterioară, aş aduce amendamentul că ei să fie responsabili ÎN TOT unii pentru ceilalţi. Adică toată această subvenţie (propusă de mine anterior), care va ajunge la multe milioane de euro anual să fie sistate dacă se constată probleme nerezolvate în comunitatea lor. Nu mă interesează ceea ce se întîmplă în şandramaua lor, cîtă vreme nu mă deranjează pe mine. Dar dacă am fost deranjat, sistez TOATĂ SUBVENŢIA fie pentru comunitatea accea locală fie pentru întreaga comunitate naţională dacă este ceva mai grav. Desigur cu repercusiuni făţişe contra etniei, pentru „încălcarea unui contract social”. Cum s-ar spune, chiar nu m-ar interesa dacă îşi elimină fizic proprii membri care ies din rînd, cîtă vreme - per ansamblu - stau cuminţi. Dacă sunt tipi sau tipe care au chef să iasă în faţă cu infracţiuni, harşti!...una peste bot! Şi asta nu de la noi, societatea în general, ci de la ei. De la propria comunitate, interesată - de data asta - ca regulile majoritarilor să fie respectate.

Dacă în completare se introduce ceea ce am propus într-una din posturile mele mai vechi, şi anume confiscarea averii tuturor membrilor de familie pînă la gradul 3-4 pentru belele făcute de o oaie neagră, cred că s-ar reuşi ţinerea sub control a acestei etnii problemă. Totodată am avea şi o clarificare pentru noi. Adică noi la rîndul nostru să ne facem curat în propria noastră societate. Cum apare un oarecare cu chef de infracţionalitate, să îl săltăm ceva mai repejor, să nu aşteptăm să se „împută”. Sunt convins că în cîţiva ani, ţiganii, de plictiseală ori vor pleca în lumea mare, ori se vor integra pe tradiţiile, obiceiurile, regulile noastre. Vor urma şcolile noastre, vor fi interesaţi cum se munceşte-investeşte în afaceri legale din ţară etc. Pentru că, printre cerinţele din „contract” vor fi eliminarea tuturor infracţiunilor! Nu numai crime, violuri, tîlhării, trafic de persoane, droguri, ţigări, organizări în grupuri mafiote etc., ci inclusiv şpăgile, traficul de influenţă, şantajul, cerşetoria, prostituţia (cîtă vreme va mai fi ilegală!), purtarea abuzivă, agresivă în societate, ne-cumpărarea de bilete de călătorie în mijloacele de transport public, purtarea unor alte porturi nespecifice poporului român şi european, aglomerarea trotuarelor în mod inutil (nici măcar cu coji de seminţe sau alte deşeuri…) şi multe alte asemenea mărunţişuri pe care deja nici nu le mai băgăm de seamă.

Sună cam drastic, nu? Da, dar pentru a respecta toate astea vor lua o grămadă maare de bani. Aşa, degeaba. Adică nu degeaba. Respectînd nişte cerinţe sau plecînd în lumea mare unde nu sunt plătiţi să respecte regulile. Vor fi obligaţi să se intereseze care sunt regulile ca să ştie ce să respecte şi ce nu. Vor face şcoli unde să înveţe aceste reguli. Se vor integra în colectivele majoritare ca să „fure prin mimetism” aceste reguli. Pentru că la asta sunt cei mai talentaţi! Sunt specialişti la cîntatul după ureche şi la meşteşuguri ce presupun copierea unui original Să vadă ce să mai poată specula, de unde să mai cîrpească un ceva în plus. Că, de! Aşa sunt ei. De aceea şi regulile vor trebui ţinute tot timpul la curent cu …tendinţele lor. Sancţionate prompt dacă sunt negative şi adăugite la contract. În cazul unui cumul de factori (şcoală, educaţie, respectarea regulilor etc.) vor ajunge să-şi schimbe natura. De lene, de voie de nevoie. Desigur şi dacă societatea va şti să convertească stilul lor de „recrutori de talente” şi vor şti să canalizeze în mod ştiinţific fiecare om către locul lui. Folosindu-se chiar tehnologiile brevetate de ţigani! Dar în folosul întregii societăţi.

Admir foarte mult dorinţa lor de libertate. De independnţă. Cu condiţia ca acea libertate la care aspiră să nu fie o simplă răzvrătire, un huliganism ieftin. Am eu o vorbă: „dacă vrei să fii un lup liber şi nu unul de haită sau un cîine în lanţ, trebuie să accepţi faptul că uneori, pentru a supravieţui, trebuie să manînci şi hoituri”... Aşadar, nu respecţi regula din contractul social româno-ţigănesc, eşti liber să pleci oriunde ţi se permite să fii infractor. Lumea e mare. Drum bun!

Problema ţigănească

În anul 1988, la o şedinţă de partid (PCR) se discutau "tezele" în pregătirea celui de-al XIV Congres al PCR, în lumina cuvîntărilor tovarăşului Nicolae Ceauşescu, mult iubitul nostru conducător, Preşedinte al României, Secretar General al Partidului şi Comandant Suprem al forţelor noastre armate. Desigur, genial conducător, Cîrmaciul din Carpaţi ...şi sinistra sa soţie.
Ca un ultim om ce eram (şi sînt şi acuma!) mi-am permis să iau şi eu cuvîntul să-mi spun o părere. Unul dintre puncte era denumit "omogenizarea socială". În cadru statutar, mi-am permis să critic "omogenizarea întregului popor", cu toate naţionalităţile, indiferent de sex, vîrstă sau origine socială. Am argumentat eu acolo că omogenizarea românilor cu ungurii, nemţii, sîrbii etc., etc. este perfect posibilă. Dar omogenizarea cu ţiganii, în acel context, era ceva ce depăşea ştiinţifico-fantasticul. Nu vă plictisesc cu argumentele mele de atunci. Am să revin, probabil. Ideea e că m-am ales cu un vot de blam cu avertisment (aproape de excluderea din partid) ceea ce pe vremea aceea ar fi însemnat aproape puşcăria politică. Sa fim serioşi! Nu am fost un dizident. Am fost doar un umil limbric care se chinuia să supravieţuiască într-un sistem perfect etanş.
Deci, ţiganii! De atunci, am tot argumentat şi am tot spus că dacă nu se conştientizează această problemă, se va acutiza şi se va croniciza. În loc de un tratament cu ceaiuri şi prişniţe se va ajunge la antibiotice, ba chiar la bisturiul chirurgului. Din păcate, după mulţi ani de ignorare a acestei "boli" s-a ajuns aproape la tratamentul cu medicamente finale în metastaze: gropamin, clopotirol, popa-ciclină, cimitirol. Desigur se mai fac încercări de împachetări cu nămol de Techirghiol. Nu că ar avea vreo eficienţă! Ne ajută să ne obişnuim cu pămîntul...
Uite mai jos cîteva din postările mele mai recente de pe blog. Asta pentru a nu mai relua argumentele mele referitoare la problema ţigănească. http://marstef33.blogspot.com/2011/02/amenda-doua-electro-socuri-si-puncte-de.html; ...tradarea liantul national; ...go-from-home-romanian; ...controlul-social; ...in-ziua-de-astazi-o-mare-problema-de-imagine; ...eruptie-de-anticoruptie-fara-hei-rupţie; ...supa-crema-cu-delicioasa-maghiarime; ...examenul-de-buletin; ...mămica-cea-lacomă; ...scandal-pentru-amprente; ...plus-50%;
...şi multe altele care au mai fost sau o să mai fie! La care adaug postările de pe sait: http://www.marstef.3x.ro/jassume.htm; http://www.marstef.3x.ro/invatamint.htm. Referiri mai am şi în colecţia de reviste "Iniţial" sau în broşurică, găsibile pe acelaşi sait.
Aş vrea să precizez odată-pentru-totdeauna că nu am absolut nimic cu oamenii-ţigani. Nu am nimic cu oamenii-maghiari, cu evreii, cu ruşii, cu americanii, chinezii, arabii, turcii, australienii, pinguinii sau cu paianjenii ori alte specii de vieţuitoare. Oameni, animale, insecte, plante, roci ale solului sau subsolului! Dar atunci cînd este o problemă, primul pas ca să fie rezolvată este conştientizarea ei. Să vedem simptomele, să vedem cauzele, să vedem posibilele variante de ocolire-optimizare-integrare etc., etc.
Urletele, înjurăturile, bîtele, bătaia, crima, eutanasierea, sterilizarea şi alte asemenea aberaţii nu pot fi alternative realiste. Pot fi nişte "răcoriri de moment" fără să rezolve problema, de fapt. Că este o mare problemă, se vede şi din acţiunile Europei, din impactul asupra opiniei publice mondiale, din modul cum sîntem văzuţi, receptaţi de TOATĂ populaţia restului lumii. Cine mai scoate un sunet în alt sens, că am avea vreo vină, că ..."şi românii nu numai ţiganii", ar fi mai bine să-şi bage sunetul înapoi în gît şi să tacă puţin. Să nu rateze marea şansă de a tăcea, cum s-ar zice...
Nu vreau să plictisesc. Pe scurt, o soluţie interesantă mi s-a părut cea găsită de olandezi. Precizez că nu sînt documentat foarte bine şi s-ar putea să fiu în eroare! Se pare că, exasperaţi de felul de a fi şi de a acţiona al ţiganilor, olandezii au făcut un calcul strict matematico-economic. Cît îi costă reparaţiile, pagubele distrugerilor, tilhăriilor, excrocheriilor, recuperarea fizică şi psihică a victimelor etc., întreţinerea ţiganilor prin puşcării şi toate celelalte "realizate" de ţigani? ...şpe milioane de euro (guldeni, ce aveau ei atunci). OK! Dragi ţigani, hai la conferinţă! Băi băieţi, uite atîta ne costă că existaţi voi pe pămînturile noastre. Nu ar fi mai bine să vă dăm noi banii ăştia în mod direct? DAR în schimb, să nu mai auzim de voi. Trăiţi aici, dacă vă convine. Vă vedeţi de treabă ca toţi ceilalţi olandezi, dar fără să ne deranjaţi. Lună de lună veniţi CU TOŢII la birourile pe care le vom creea special pentru qestia asta şi vă luaţi banii. Nu trebuie să munciţi, nu trebuie să faceţi şcoală, nu trebuie nici măcar să vă spălaţi pentru asta. DACĂ VREŢI vă oferim consultaţie medicală gratuită, judiciară, economică etc. În plus, aveţi acces la orice facilitate pusă la dispoziţie cetăţenilor olandezi, dacă respectaţi regulile noastre, fără să ieşiţi în evidenţă cu absolut nimic. Bine, olandezii au făcut mult mai multe dar nu vreau acuma să vă mai plictisesc cu argumente prea lungi. Cred că această "şpagă" socială ar funcţiona şi la noi. Poate că mulţi cetăţeni de alte etnii vor veni grăbiţi să se "înscrie" la etnia ţigănească. Poate că sărăcia noastră nu ne va permite să facem acelaşi lucru ca olandezii. Poate încă multe altele, la fel. Dar credeţi-mă pe cuvînt: trebuie găsită o soluţie! Aşa nu mai merge! Din păcate pentru noi şi pentru ei, este că, nivelul de frustrare al românilor (mă rog, noi toţi ăştialalţi care avem cetăţenia română) este din ce în ce mai mare. Sîntem extrem de aproape să izbucnim cum numai noi ştim să o facem atunci cînd avem o problemă. Răbdăm noi ce răbdăm, dar şi cînd explodăm...
Sincer, în acest moment nu cred că o să explodăm. O să mai suferim mulţi ani ruşinile astea. Dar începe să se simtă acea acumulare spre acţiuni concrete. Ceea ce înseamnă că ne apropiem de un punct de forţă. Ar mai fi timp pentru alternative. Cu condiţia ca liderii etniei (practic TOATĂ conducerea României de 20 de ani încoace!!!) să accepte faptul că au ajuns acolo. Adică acolo unde e momentul să se oprească. Nu e deranjant atît de tare faptul că cineva fură din avutul ţării, că te face de cacao peste tot. Deranjant e că nişte mari şefi coordonează cu două măsuri. Fac reguli pentru majoritate şi excepţii pentru minoritate. Întotdeauna reguli restrictive pentru cei mulţi şi avantaje grosolane pentru cei "puţini". Am pus "puţini" în ghilimele pentru că - din păcate - nu mai sînt deloc puţini. În curînd vor fi mai mulţi ca noi şi nu vom mai putea nici măcar respira de sub bocancul lor înfiptu-ne-n gît. Voi mai reveni pe această temă. Scuze pentru exprimările deranjante şi eventual pentru acele argumente care ar putea supăra pe unii sau pe alţii. În virtutea dreptului meu de liberă exprimare mi-am permis să "mă exprimez"... Oricum, nu vă faceţi probleme. Nu o să citească nici draku' pe blogul ăsta al meu!

Etnobotanicele din "Codex alimentarius"

O mare tragedie pentru români este acceptarea şi chiar impunearea sinistrului "Codex alimentarius". Sinistru este puţin spus... Nu ştiu cum mama drakului ne găsesc ăştia tot pe noi, cei mai fraieri idioţi ai planetei!? Cred că-i căutăm noi pe ei, că altfel nu s-ar împiedica toată lumea de noi. Altceva am vrut să spun eu aici. Modul cum poate fi impus. Cum poţi să duci usturoiul şi menta printre droguri şi să le interzici. Cum poţi să anihiliezi şi neantizezi fitoterapia, apiterapia, homeopatia, acupunctura, alimentaţia naturisă, organică, ecologică şi biologică...
Păi extrem de simplu. Cam evidentă manevra, dar mulţi nu s-au prins. Hai să traduc niţel: Acu' vreo trei patru ani, vine un guvernaş coconaş şi dă dezlegare la etnobotanice. Aparent se aplică regula lui "aşa-i în toată Europa" că şi olandezii au aşa ceva... În fond, poporul are dreptul să aibă acces la aşa ceva, are dreptul să se bucure de plăcerile interzise ale capitalismului cel putred şi decadent. Mă rog, chestii la fel de străvezii ca şi legalizarea şi acceptarea homosexualităţii, în contra moralei şi tradiţiei româneşti. Buun!
După o vreme încep problemele. Tineri drogaţi, dependenţi, fapte ilegale, violenţă, familii destrămate, violuri, agresiuni alea-alea... Autorităţile intervin, încep să interzică, să ceară interzicerea, se agită, televiziunile prezintă, opinia publică se indignează... Uşurel-uşurel guvernul cel mare şi cel tare se sesizează şi "este nevoit să ia măsuri ferme" bla-bla... Unele oraşe reuşesc să stăpînească "fenomenul" altele nu. Dar nici nu se vrea stăpînirea acestei probleme. De fapt, este un cîrlig-capcană-momeală. Uşor-uşurel se extinde şi fenomenul dar şi miza. Orice buruiană ajunge să fie inclusă în reţetele utilizate de etno-botanişti. Şi nici nu-ţi dai seama cum morcovii, ceapa şi usturoiul ajung să ne fie interzise. Cică sînt halucinogene. Ce mai mîncăm? Pastile şi prafuri colorate şi aromatizate. Animale, carne, lapte, brînză, ouă? Păi astea put, sînt toxice pentru că transmit trichineloza, leptospiroza, botoxul, antraxul şi alţi balauri. Siigur... păsările noastre de pe lîngă casă vor fi lichidate (cu forţa şi fără nici un drept de apel!) pentru că transmit gripa aviară. Porcii o au şi ei pe a lor, caii, caprele şi altele asemenea au febre aftoase, coduri roşii, portocalii, campanii naţionale ameninţări cu UE, cu NATO, FMI şi cu bretelele lui Tucă.
Şi-atunci, la un moment dat, ne trezim că ei au învins, pe prostia noastră, pe slăbiciunile noastre, pe "morala" noastră creştină. Aţi citit "Călătoriile lui Gulliver" de Swift? Nu în ţara piticililor şi nici partea cu giganţii. Ultima parte, în ţara "inventatorilor". Mai rămăsese unul, anti-invenţii care mai avea iarbă verde, pomi, legume, animale vii. Toţi ceilalţi se chinuiau să-i arate că greşeşte, că nu face bine. Dar toţi ăştia aveau praf şi pulbere. Ei, dragii mei, aşa o să ajungem şi noi.

Amenda: două electro-şocuri şi puncte de penalizare

Se observă o tot mai mare diluare a autorităţii legii si o tot mai mare scădere a respectului faţă de „organele de ordine”. Poliţişti implicaţi în tot felul de scandaluri de corupţie (şi de tot felul) nu mai pot genera o imagine bună. Nu poţi să impui nimic cu nişte indivizi văzuţi ca nişte şmecheri în uniformă.

De aici, accidente, crime, violuri, ultraje, lipsă de respect, anihilare totală a bunului simţ etc., etc. Degeaba trag unii în ţigani, că ar fi ei vinovaţi de imaginea noastră proastă. Ar trebui să ne mai privim şi noi în oglindă, uneori. Poate avem o vină. Fie că facem fie ca NU facem ceea ce ar trebui. Într-una din postările mele mai vechi, am spus cam ce şi cum văd eu în recuperarea către societate a unor indivizi ajunşi la mîna legii. Cum s-ar spune, la dispoziţia specialiştilor angajaţi de societate cu asemenea treburi. La mîna celor investiţi (de noi, societatea!) cu puteri în menţinerea ordinii şi rînduielilor sociale. Se pare că un cocalar este fix de neatins prin mijloacele inutile şi chiar penibile de genul „amendă de la 200 la 700 lei şi două puncte penalizare”. Ăştia sunt banii lui de ţigări pe o seară. Cu ce l-am pus la punct? Cu absolut nimic. Ba încă, i-am arătat în acest fel cum poate sfida autoritatea şi i-am oferit preţul distracţiei cu legea şi oamenii ei de paie. Nici măcar nu simte că a încălcat ceva, o restricţie cît de mică. Pur-şi-simplu nu sesizează că a clătinat ceva, că a deranjat. I se pare că e una din şpăgile normale care trebuie date. Vrei o votcă? Plăteşti! Vrei să mergi cu viteză cu maşina ta de şmecher, pe acolo unde este vreo şcoală? Plăteşti, care-i problema? Ai spart nişte mese, sticle, geamuri într-o cîrciumă? Cît costă, şefu’? Şi viaţa merge mai departe… De aici, la un moment dat, din indiferent ce cauză moare un om? Da’ care-i tarifu’? Totul se cumpără, nu-i aşa? Viaţa unui „fraier”, un ultraj, respectul sau frica unui om sau a unei comunităţi, o regulă sau chiar o lege întreagă.

Ce-ar fi dacă fiecare poliţist ar avea în dotare cîte un electroşoc în loc de chitanţier? Ai auzi atunci fraze de genul: „Stimate conducător auto, aţi depăşit viteza legală cu 80 km/h iar amenda este de două şocuri pe loc şi două puncte penalizare”. Sau „pentru provocarea scandalului în public aveţi de plătit o amendă de 200 de lei în 48 de ore şi 4 electroşocuri pe loc, semnaţi aici şi întindeţi mîna vă rog!” Hm? Cum ar fi?

Poate că dacă s-ar face mai des razii prin zona şcolilor şi s-ar aplica astfel de pedepse pentru toţi chiuilangii şi micii beţivani prinşi la băut în loc de învăţat poate că bunul simţ s-ar putea cumva reinstaura în zdrenţuita noastră ţărişoară. De acord, bătaia este traumatizantă şi este interzisă. Poate deforma oase, poate cauza unele handicapuri, ochi scoşi etc. Dar o corecţie fizică de acest gen, nu lasă urme, nu dăunează chiar dacă duce la scurte leşinuri sau blocaje ale unui muşchi. Este foarte neplăcut să încasezi un electroşoc. Şi te face să ţii minte, drakului, odată pentru totdeauna că ceea ce ai făcut nu-i normal, e imoral sau ilegal. La fel ca la animale. Cu cît le încasezi de mic, cu atît le ţii mai bine minte. În rest, fiecare cu cartierul lui, cu turnuleţe sau nu, cu ce muzică ascultă fiecare, cu ce maşini şmechere se afişează sau nu… cu cîtă valoare crede că are. Dar să nu ajungem la ultraje, violuri, crime sau alte alea.

Cultura poate fi foaaaarte permisivă. Poate accepta, tolera sau ignora orice, cîtă vreme civilizaţia nu are de suferit. Am zis!

Trădarea, liantul național

Un paradox, așa cum tot scriu eu, așa în dodii. Trădarea nu are cum să fie un liant. Teoretic, așa este. Dar în cazul nostru, asta este situația. Situație de paradox și de balamuc, de bolnavi mintali. Cîtă vreme îl avem pe trădătorul Împărat Traian în toate imnurile și cîntecele patriotice, și îl avem prin toate cărțile de istorie ca mare erou, ce poți să mai spui? Nimic. Decît să treci la alt erou național. Trădarea a fost una dintre „armele” specifice în toate luptele și momentele cheie ale istoriei noastre. Nu are cum să convină acest argument, nimănui. Nu are cum să dea un sentiment de mîndrie patriotică, argumentul că trădarea este cea mai puternică valută forte a noastră. Mai are rost să vă aduc aminte de Insurecția Armată de la 23 august 1944? Sau de Tudor Vladimirescu, ori Mihai Viteazul sau de aproape toți marii noștri conducători? Că de Pacepa ne-am săturat cit de mare patriot este. Veșnicul Pacepa, daa...
O posibilă explicație ar fi că, în multiplele lupte la care am fost obligați să participăm, au rezultat selecții ...cu final neașteptat. Pe de o parte, au învins cei puternici. Selecția naturală cu legile ei de genul: mănîncă sau vei fi mîncat, au generat indivizi puternici. Cei mai buni dintre cei buni. Cei mai curajoși, cei mai inteligenți, cei mai rezistenți, cei mai norocoși. Pe de altă parte, au scăpat lichelele. Cei ce au fugit de luptă, lașii, alunecoșii. Vicleni sau doar fricoși au reușit să se strecoare, să-și conserve pateticle gene. Prin faptul că nu au avut de pierdut în luptă, au reușit să acumuleze, poate, și ceva averi. Poate și-au dezvoltat un simț al supraviețuirii bazat pe trădare, pe vînzarea conaționalilor.
Așa cum copiii curajoșilor au devenit la rîndul lor curajoși, și copiii lașilor au perpetuat gena păcătoasă. Probabil. Pentru că se mai întîmplă mutații, permutări... natura ne mai joacă feste. Nu putem avea o garanție a calității urmașilor! În orice caz, putem observa cu ochiul liber ce probă de balamuc a ajuns țara asta. Pe de o parte unii care se strofoacă să ajungă în top, indiferent care ar fi acela, prin muncă, luptă, învățare, competiție. Pe de alta, alții care intră în top cu bani, cu locuri moștenite ereditar, pe bază de merite ale băs-tăticului sau irinel-amantului cu bani/poziție.
Vrei să schimbi ceva? Te lovești de lași. Crezi că dacă organizezi o „mișcare de rezistență” bine conspirată vei reuși? Nu, pentru că se va găsi un trădător gata să-și umple conturile vînzind tocmai „conspirația” la care este și el, trădătorul, un element de bază. Omul nu mai are răbdare să ajungă bogat și liber, dar în urma unui efort, a unei lupte, a unei așteptări... Se mulțumește cu o parte a ecuației.
Revin la istorie. Dacă pe vremea romanilor, turcilor, tătarilor și polonezilor iscoadele furau planuri, sabotau etc., în așa fel încît armatele lor să cîștige, după intrarea nemților&rușilor în scenă, lucrurile s-au complicat. Serviciile specializate în „cultivarea” trădătorilor și-au perfecționat metodele. Au apărut infiltrările, conservele, nuanțele psihologice, documentările în timp lung, uneori pe generații... În ziua de azi este o aventură să încerci să iei oameni de pe stradă sperînd că ignoranța și aparenta lor ne-apartenență la structuri secrete este suficient să-ți ofere „forță de muncă” recrutabilă pentru munci de mare încredere și responsabilitate. Delicate, cum s-ar mai spune... Mai țineți minte cum au fost discreditați securiștii noștri prin racolarea lor în sistemele FNI și FNA? Pe lîngă lichidarea lor fizică, au fost băgați și în asemenea sisteme care i-au compromis definitiv. Bonus la pachet, le-a tăiat definitiv cheful să încerce să se mai organizeze „în umbră” pentru o regrupare, ceva...Vechii securiști români au devenit luptători pe cont propriu (aceia curajoși) sau supraviețuitori/vînzători de orice, oricui.
Și-atunci, ce vă mai mirați că nu ne mai regăsim calea? Credeți că Băsescu&Boc fac intenționat toate chestiile astea? Ei una zic, alta ajunge pînă jos. Ce spectacol, dureros de interesant, se poate vedea prin trădări succesive... Întoarceri la 180 de grade, de mai multe ori, după cum ajunge cîte o directivă, de la un strat la altul.
O posibilă strategie de stat ar putea include acest „risc tradictiv prezumat”. O formulă matematică, un calcul care să genereze un rezultat bazat pe numărul de straturi/nivele de decizie care pot schimba/nuanța o lege/ordin/directivă. Dacă un ordin zice că trebuie mărite impozitele pentru ca bugetul să aibă de unde să dea salarii... ajunge să fie trădat, în așa fel ca bugetul să nu mai realizeze sumele necesare. La o nouă trădare pe un nivel mai jos, se ajunge la mărirea (totuși) a impozitelor ca lumea să urle contra guvernanților... Și uite într-o schemă simplă am reușit ideea inițială de a mări bugetul. Cam complicat, mai ales că guvernanții noștii actuali sînt filosofi, poeți, medici, juriști dar nu matematicieni.

Nimic nu se pierde, nimic nu se cîştigă, totul se transformă

În actuala propagandă - de-a dreptul isterică - pro-apocaliptică, observăm că agenţii propagandişti aproape că se bucură descriind cu perverse satisfacţii finalul lumii. Le strălucesc ochii de bucurie. "Iu-huu, vine sfîrşitul lumii! O să vedeţi voi că am avut dreptate! V-am spus io!"... Cu numai două luni în urmă, presa de toate culorile şi felurile vuia că o să avem o iarnă grea. "Cea mai grea iarnă din ultimele secole"; "Temperaturi de minus 40 de grade!"... cu tonuri aproape de cele ale propăvăduitorilor apocaliptici. Pe de altă parte, minunea pămîntului geniul şi extra-ilustrul Nostradamus, panaceul universal al tuturor bunelor dar mai ales relelor noastre le-a ştiut el mititelul pe toate-pe-toate. Atîta că în plină lună ianuarie nu pot decît să spun că iarna asta 2010-2011 a fost jalnică. Ceaţă, ploaie, zloată, noroi... numai vreo cîteva zile cu zăpadă. Unde este iarna lui '86 cînd zăpada s-a pus din octombrie şi nu ne-a lăsat pînă în mai? Cu temperaturi de minus 20-şi de grade? Jurnalişti-papagali garantau aproape cu preţul vieţii lor autenticitatea acestei aiureli. Cred că, cel puţin, un deget dacă li s-ar tăia, am avea un imens cîştig în societatea asta foarte varză.
Nu de mult am primit nişte mesaje gogonate pe telefon, şi prin email cum că anul ăsta se întîmplă de pică şi Crăciunul şi Anul Nou de vineri pînă luni, că Rasputin a zis că asta se întîmplă numai odată la 569 de ani şi că atunci o să vedem pe draku' dacă nu trimitem în 10 minute la zece prieteni acel mesaj tembel. Fraierii habar nu au să numere nici pînă la 28 sau 29, adică timpul în ani cînd calendarul se repetă identic, cu fazele lunii, cu ziua şi data cu paştele şi Crăciunul picate în aceleaşi zile. Bine, paştele ăsta pică după cum au chef muşchii popicilor, după calculele lor misterioase (mmddaaaa...).
Apropo de popi, religie şi viaţă veşnică! Vroiam să punctez şi pe chestia asta o biluţă: neagră pentru mine, pen'că nu-s de acord cu măriile şi luminăţiile lor. Cum s-ar spune, viaţa e veşnică, ne re-încarnăm, sufletele noastre se duc şi se tot întorc de la unul la altul, primim sufletul cînd ne naştem şi îl pierdem cînd murim. Da, sînt de acord cu aceasta! Singura problemă e că acest suflet este un element pe care nu noi îl controlăm. Pentru că nu este al nostru, nu-i aşa? Bun pe asta am lămurit-o. Dar ce anume e sufletul? Unii teoreticieni ai reîncarnării aduc dovezi că amintirile "din alte vieţi", senzaţiile de deja vu şi altele asemenea sînt argumente supreme că sufletele noastre se reîncarnează, că amintirile acestea dovedesc fără tăgadă că o parte din noi (sufletul, ce altceva!?) a mai călătorit pe undeva-cîndva...
Dragii mei, am o veste tristă pentru voi! Sufletul este doar energie. Da, se reciclează, trece de la unul la altul, se mută, ia diferite forme... după voia bunului Dumnezeu. Dar fiind un duh, o energie, nu are suport material. Mă rog o altă formă de manifestare a materiei, dacă sînteţi un materialist dialectic convins şi vreţi neapărat o astfel de explicaţie... Aşadar, sufletul-energie, nefiind un format tipic pentru a înmagazina şi memora, pentru a stoca informaţie este un CEVA iar materialul uman (corp fizic, creier etc.) este ALTCEVA. Ideea e că, atunci cînd se duce de la noi, nu ne ia şi memoria cu toate amintirile, cunoştinţele şi abilităţile noastre acumulate într-o viaţă. Visele noastre că vom avea o viaţă veşnică şi că ne vom continua sub o altă formă viaţa fizică, transferata din corpul nostru material, fizic către o "viaţă" în plan eteric... sînt nişte vise şi amăgiri. Un efect al orgoliului nostru de "fiinţe supreme", create "după chipul şi asemănarea Lui"... Vax, dragii mei! Cind murim, se duc naibii şi toate (ne)plăcutele noastre amintiri...
Aşa că daţi-o mai încet pe-aia cu "pocăiţi-vă că vine sfîrşitul lumii" şi toate rahaturile derivate de aici. Şi nu mai înghiţiţi chiar nemestecat tot ce vi se bagă în gură. Vorba 'ceea: de-ale gurii pot fi şi merindele dar şi fluierele, trompetele, burghiele dentiştilor şi alte hm... delicii orale... Poftă bună, dacă ţineţi neapărat...

Circu' Vadim

Zilele astea, televiziunile ne-au arătat un nou circ. Circul Vadim Tudor. Întotdeauna cînd apare undeva sau spune ceva, acest ilustru domn provoacă, scurtcircuitează. Face valuri, spume, se agită... mă rog, qestii de-astea! In anul 1990, student fiind la Bucureşti îmi mai făceam cîte un leuţ colaborînd cu tot felul de ziare şi reviste. De la încărcat în maşină şi legat pachetele de ziare pînă la editoriale şi anchete complexe, făceam orice. Aşa am ajuns să colaborez cu Excelenţa-Sa dl. Corneliu Vadim Tudor. E drept, nu am avut o tangenţă directă prea intensă ori de prea mult timp. Am colaborat cu gazeta România Mare vreo două-trei luni, pînă a devenit partid. Pe vremea aceea exista şi una din variantele revistei "Caţavencu". Şi acolo mai strecuram cîte o mica ştiruţă, un comentariu ceva cît să-mi scot de-o ciorbă. Văzînd direcţia pe care a plecat R.M. am început să mă distrez dînd ştiri şi comentarii despre ceea ce scriam tot eu dar la Caţavencu. În partea cealaltă, aveam mingea gata ridicată... şi dăi şi luptă nenicule... dădeam eu în mine de-mi mergeau fulgii. Nu a fost prea cuşer, deontologic vorbind, dar mi-a asigurat supravieţuirea cele 2-3 luni.
Ceea ce am vrut de fapt să spun aici, e că, am avut ocazia să-l cunosc pe domnul Vadim Tudor. Pot să vă spun că este un ziarist extrem de bine pregătit, cult şi foarte talentat. Un bun scriitor, un poet şi un foarte priceput mînuitor al cuvintelor. Cunoaşte foarte bine istoria, religiile, geografia... are o extrem de bună memorie şi cunoaşte formidabil de mulţi oameni.
DAR!
Era clar că o să apară un "dar". Caracterul Luminăţiei Sale lasă de dorit. Se pare că are o formă de schizofrenie pe care o ţine foarte bine sub control. Dispare din viaţa publică brusc, de multe ori cîteva zile în şir. Atunci - se spune - boala îl ia sub controlul ei. Ceea ce apare în public este un joc bine gîndit, o strategie bine pusă la punct. Şi-a asumat acest rol, ca pe o misiune. Sînt 20 de ani de-atunci, Maestre! Cred că nu te superi dacă o spun acuma. Ar fi momentul să te izbăveşti şi tu, să te speli odată-şi-odată de păcatul tău cel mare!
Aşadar, în anul foarte complex 1990, politic şi social vorbind, în România lui Ion Iliescu era nevoie de alternative. Iliescu, ca fost comunist, era acuzat de extremă stîngă. Laş, a preferat să creeze o extremă şi mai la extremă stînga. Unul dintre cei propuşi, cu suficient talent şi inconştienţă, cu un caracter zero, şantajabil etc. s-a nimerit să fie Vadim. În totală dizgraţie în acel moment, i s-a propus să preia steagul extremei extreme stîngi. A acceptat cu bucurie. Ce face nenorocitul de orgoliu din om... vom fi ce-am fost şi mai mult decît...
Totul a fost bine şi frumos. Vadim a ajuns chiar şi în Parlament, a fost băgat în seamă de toţi şi de toate fără ca cineva să bănuiască faptul că era omul "intim" al puterii iliesciene. Un pion de bază. Era ultimul şi supremul argument în caz de confuzie a societăţii româneşti de la acea vreme. Era motivul perfect pentru Iliescu să-şi promoveze ideile fără să fie acuzat prea tare de ex-comunism sau de pro-sovietism. Vadim, ca un MAARE şi BUN român a preluat rolul de clovn-maimuţoi dar şi de extrem naţionalist. Însă, a tăcut mîlc atunci cînd au fost aruncate la coş Romtelecomul sau Petromul. A preferat să-şi încaseze comisioanele şi să le facă jocurile. Nu are o poziţie fair faţă de români nici cu alte ocazii. Şi se pot observa cu ochiul liber. Flutură steaguri anti evreieşti ca după aceea să dezvelească statui ale evreilor. Este anti-maghiar deşi nu asta este marea problemă a românilor acuma. Şi multe altele...
Singurul moment cînd a "scăpat de sub control" a fost momentul 2000, alegerile prezidenţiale, cînd s-a clasat pe locul 2 intrînd în finală. Atunci s-a văzut că Puterea de fapt era mult mai ...puternică decît părea. Au luat poziţie contra vadimului oameni pe care nici măcar nu i-ai fi bănuit de partea iliescului. Din păcate pentru Vadim, boala i-a făcut figura. În momentul cînd chiar ar fi avut nevoie de toată energia sa, nu a fost în stare să dea nici măcar un interviu, în seara desemnării ca al doilea candidat. Şocul a fost prea puternic pentru el.
După acest moment, duce steagul românismului pe culmi tot mai plate, mai afundate. Poziţiile sale sînt tot mai nesemnificative. Iliescu a ieşit din prim-plan, lumea s-a mai obişnuit cu capitalismul, averile ţării au fost furate... practic vadimul şi-a cam încheiat misiunea. A primit posturi şi misiuni pe afară ca europarlamentar... OTV-ul nu îl mai invită... ziarele lui au tiraje tot mai mici... moşnegii pe care i-a prostit ani de zile au cam murit...
Aşa că, vedem cum uşor-uşor, pe propria lui mînă este scos din circuit. Acum e în plin scandal de evacuare dintr-o casă în care nu are ce căuta. Mă rog, discutabil din toate punctele de vedere. Probabil că nu acceptă cine ştie ce altă qestie şi ameninţă cu dezvăluiri şi atunci "cei puternici" îl şubrezesc ca să-i obţină/ofere o monedă de schimb. În acest moment, Vadim Tudor nu mai reprezintă nici un pericol, altul decît cel de imagine. Mda... cei ce ştiu, ştiu că excelenţa sa are nişte mici acţiuni pe la nişte afaceri cam ceţoase şi cam de taină. Dar cine din zona asta... hmm... prea-luminată, nu are? Cine are, are! Cine nu, să-şi pună sare!