miercuri, 5 mai 2010

Strategii jenante

Cum poţi prosti poporul în mai multe variante? Complicat. Trebuie să inventezi tot felul de strategii, să-l forţezi să ceară el, bietul popor, ceea ce de fapt vrei tu să obţii. Evident, dacă ai cere din prima, te-ar trimite la naiba şi încă urgent de tot.
Să zicem că vrei să dai cu banii pe fereastră. Să faci un "gheşeft" cu drumuri, autostrăzi, borduri, asfalt, ciment, beton, camioane, piatră, nisip şi multe altele din domeniu. Să iei comisioane cît mai grase. Să fii felicitat de barosanii din străinătate, bătut pe umăr şi invitat să stai la masa lor (bun, cu evidenta condiţie să o plăteşti tu, să nu-ţi miroasă ciorapii, să-ţi ții gura închisă chiar şi cînd duci lingura acolo, să nu te mişti...) Bun, care-i schema? Faci un contract beeton cu o firmă foarte mare, cvasi-recunoscută ca specializată în ţepe naţionale (dă ţepe la nivel de continente şi ţări întregi, nu se încurcă cu nişte oraşe, judeţe acolo...). Speri să te poţi lipi şi tu la o şpagă, să fii acceptat ca furnizor colateral, cu condiţia să nu comentezi creşterile de preţ, lăbărţarea termenelor etc. Publicitatea aferentă, ştiri, televiziuni, bla-bla. Şi poporul? El trebuie să înţeleagă necesitatea lucrării, să pricepă că trebuie. Că TREBUIE măi, nu înţelegeţi? Că altfel, comentează că banii de la sănătate şi învăţămînt se duc spre asfalt (dar de ce dom'le, că io nu-s de-acord! ar zice vreun Moromete). Nu numai că vei fi de acord dar chiar vei cere imperios chestia asta. Cum naiba? Se dă o lege, preventiv, ca să nu te prinzi că urmează ingineria. Desigur, scuza cu "în toată Europa e aşa, şi e musai-trebe-obligatoriu" să fie şi aici. Adică să circulăm cu maxim 50 la oră în localităţi. Se inventează tot felul de restricţii, radare care mai de care mai performante, amenzi, puncte, suspendări, camere de luat vederi, de zi, de noapte... de musca-n lapte... Dacă ai de mers de la Iaşi la Bucureşti sau spre Timişoara te găsesc toţi dracii. Şi mergi şi mergi şi mergi.... Dom'le da' de ce draku' nu fak ăia mai repede autostrada aia, băăăăii? Aşa-i că o cere poporul? Aşa-i!
Nimeni nu ştie substratul analizelor naţional-medicale nicolăesciene. Am fost aburiţi cu "vrem să avem o mai bună şi mai eficientă cunoaştere a situaţiei medicale a poporului nostru drag". Corect. Uite nişte politicieni care chiar ne iubesc şi ne vor binele. Nimic suspect, nu? Mda, parcă tipărirea unor certificate de care nu era nevoie. O schemă clasică şi răsuflată de a face şi scoate banii din ţară pentru unele vremelnice VIP-uri. Şi poate nişte favorizări de cabinete medicale, laboratoare, farmacii şi trusturi din biznisul cu sănătatea. Şi poate... dar poate că nu. Problema nu-i aici. Marele biznis e că FMI & Banca Mondială au pretins să ne cumpere pe doi creiţari şi dacă se poate să primească şi rest. Să ne cumpere pe noi, poporul român, nu credeţi cumva că ar fi vrut să ne cumpere ceva, vreo marfă de-a noastră. Cum aşa? Păi Guvernul a cerut nişte credite şi nu mai are nici un Petrom sau Romtelecom sau fabrici de ciment de dat şpagă. Aşa că li s-a cerut să garanteze cu ...propriul popor. E (va fi) în stare să plătească acest credit în următorii 20-...300 de ani? Hai să-i vedem starea de sănătate. E ok? E fertil? E aşa cum vrea muşchii lor? Da. Bun, le dăm banii. Românii or să ne trimită fete-cucuiete să ne distrăm cu ele, copii să-i creştem pentru ce vrem noi, furnizori de organe, sclavi etc., etc.
Mai vreţi scheme şi strategii jenante? Ochii cît sarmaua! Guvernul şi gaşca vă toarnă zi-de-zi cîteva tone de clăbuci şi aburi. O să mai revin cu reţete, că har Domnului în 20 de ani s-au strîns la mizerii de-astea că nici nu ne vine să credem că mai putem înghiţi şi altceva decît rahatul lor. Se pare că dă dependenţă...

Niciun comentariu: